Vineri, 28 Septembrie 2007 - 05:53 AM Aleg.RO: Alesii au ascultat cuminti motiunea PSD

Publicat de: Dana Carabelea

curentul

Dupa aproape o luna in care au dezbatut "oportunitatea" depunerii unei motiuni de cenzura, social-democratii au avut ieri posibilitatea de a-si asculta textul, in plenul reunit al celor doua Camere . Povara de a citi de la tribuna Parlamentului toate invinuirile PSD la adresa Guvernului Tariceanu i-a revenit vicepresedintelui social-democrat Cristian Diaconescu. Cei aproape 300 de alesi l-au ascultat cuminti, fara sa se manifeste in vreun fel. Asta pentru ca invinuirile redactate de PSD sunt doar o formalitate pentru intelegerile facute in spatele usilor.

Premierul Calin Popescu Tariceanu a fost punctual. Atat el, cat si majoritatea ministrilor liberali din Cabinetul sau s-au intalnit in biroul presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu. Dupa o jumatate de ora - sfertul academic pentru alesi - deputatii si senatorii s-au strans in sala de plen. 306 au semnat prezenta, dintr-un total de 462. Și nu toti au ramas in banci pana la finalul sedintei.

"O optiune de constiinta"

Textul motiunii "1000 de zile de haos. Sfarsitul guvernarii de dreapta" a insistat asupra optiunii de constiinta pe care o au parlamentarii: fie decid mentinerea Guvernului Tariceanu II, fie deschid calea catre o noua formula de guvernare. "Demitem, prin vot, acest guvern incompetent, lipsit de sprijin politic in Parlament si deschidem calea spre o noua formula de guvernare (...) sau incurajam, iresponsabil, mersul catre un model de societate neeuropean", se arata in textul motiunii de cenzura.

Geoana: Premierul nu pricepe

La finalul sedintei, liderul PSD, Mircea Geoana, s-a declarat dezamagit ca primul-ministru nu pricepe nici in ceasul al 12-lea sensul motiunii de cenzura. "Domnul Tariceanu vede in continuare motiunea noastra ca un instrument de santaj pentru accederea PSD la guvernare, alaturi de liberali. Este fals", a sustinut Geoana, incercand sa bage spaima in Guvernul PNL-UDMR.


(797 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Curentul

· Alte știri de la Dana Carabelea


Azi: Cea mai citită știre din sursa Curentul:

Alesii au ascultat cuminti motiunea PSD | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.62732315063477 seconds.