Marți, 02 Octombrie 2007 - 05:50 AM Aleg.RO: Basescu i-a dat teapa lui Geoana

Publicat de: ---

Cotidianul Aparut in editia din 2 Octombrie 2007

Liderii PSD au plecat simbata noapte, care de la o nunta, care din patul conjugal, la chemarea lui Mircea Geoana, la un BPN convocat acasa la seful partidului . Basescu, insa, n-a mai ajuns.

<P class=MsoNormal style="MARGIN: 0pt">Dupa 322 de tepe amplasate in Parcul Tineretului

<P class=MsoNormal style="MARGIN: 0pt">din Capitala, Basescu a mai plantat una chiar la

<P class=MsoNormal style="MARGIN: 0pt">Geoana acasa

Presedintele PSD i-a chemat de urgenta pe vicepresedintii social democrati la vila sa din Dorobanti, simbata aproape de miezul noptii, pentru ca Traian Basescu ii promisese ca-i va acorda o intrevedere dupa adunarea din Piata Universitatii. Sperind sa obtina de la seful statului mai mult decit la intilnirea de la Palatul Cotroceni, respectiv citeva ministere in virtualul guvern de uniune nationala anuntat de Basescu, presedintele PSD i-a chemat la el acasa, pentru a-l insoti la discutii, pe o parte dintre vicepresedintii care erau in Bucuresti sau prin preajma - Cristian Diaconescu, Liviu Dragnea, Titus Corlatean, Dan Nica. Diaconescu era in seara respectiva nas la o nunta in Oltenita, dar si-a lasat balta finii si sotia pentru a pleca de urgenta la Bucuresti.

La o nunta era si Liviu Dragnea, la Magurele, dar acesta nu recunoaste ca a participat la adunarea conspirativa din vila lui Geoana. S-a aratat insa informat in legatura cu insuccesul rendez-vous-ului pe care seful sau de la partid si-l daduse cu Traian Basescu, caci presedintele i-a lasat pe sefii PSD sa-l astepte degeaba. „Am auzit si eu zvonuri ca ar fi trebuit sa fie o intilnire, dar Basescu n-a mai venit, ca s-a vazut cu aia de la PD”, ne-a declarat Dragnea.

Vicepresedintele PSD Ilie Sirbu, despre care unele surse spun ca ar fi fost si el convocat simbata noapte acasa la Mircea Geoana, sustine ca el nu a participat la intilnire si ca liderii partidului aveau stabilita o intrevedere cu Traian Basescu „dupa motiune”, adica joi. „Nu vad ce e asa neobisnuit sa facem sedinta la Mircea Geoana acasa, ca nu e prima data… Decit sa ne intilnim prin restaurante, mai bine ne intilnim la el”, a explicat Sirbu, sustinind ca „oferta” PSD pentru Traian Basescu este sustinerea unui guvern de uniune nationala, dar cu „ministri politici, nu cu tehnocrati”.

Vasile Dincu a confirmat si el pentru Cotidianul intentia liderilor PSD de a se vedea cu presedintele Traian Basescu in cursul noptii de simbata. „Trebuia sa fie o intrevedere cu Basescu. Nu s-a mai intimplat. A avut loc, totusi, o discutie, dar la un alt nivel”, ne-a spus Dincu. Demisionar din functia de vicepresedinte PSD, Vasile Dincu pare sa fi revenit la ginduri mai bune fata de conducerea actuala a partidului. El face acum strategii. „N-am renuntat la demisie, nu mai merg la partid, dar daca sint solicitat, particip”, afirma Dincu. In aceste zile, din informatiile noastre, Vasile Dincu participa din plin la elaborarea unei strategii de pozitionare a PSD. „E foarte greu de facut un guvern de uniune nationala”, sustine Dincu.

O confirmare a faptului ca Traian Basescu nu s-a mai vazut simbata seara cu Mircea Geoana este si declaratia facuta ieri de liderul PSD: „Sint doar trei variante mari si late: fie un guvern de stinga, in jurul PSD, fie un guvern de dreapta, in jurul PNL, PD sau cine se mai poate aduna, fie un guvern care sa aiba o respiratie ceva mai larga, care sa asigure o guvernare pina la alegerile viitoare”. Liderul PSD a spus ca ia in calcul si formarea unui guvern Tariceanu III.

Boc a discutat cu Geoana doar despre cele sfinte

Presedintele PD, Emil Boc, a declarat ieri, pentru NewsIn, ca a stat linga Mircea Geoana la intronizarea noului Patriarh, dar nu a negociat formule guvernamentale. „Nu am avut nici o intilnire cu PSD. Ne-am intilnit doar in public, ca invitati. Am stat unul linga altul, pentru ca asa am fost repartizati“, a spus Boc, care a sustinut ca a discutat cu liderul PSD doar generalitati. „Am fost la intronizarea Patriarhului si acolo nu amestecam politicul cu cele sfinte”, a precizat ieri si Geoana.

Presiune pe Iliescu si Hrebe

Mircea Geoana arunca in bratele lui Ion Iliescu si ale lui Viorel Hrebenciuc responsabilitatea votului la motiune. Seful PSD le-a scris celor doi lideri de grupuri parlamentare o scrisoare prin care le cere sa ia „toate masurile“ pentru asigurarea prezentei tuturor parlamentarilor PSD la motiune. „Orice deplasari in strainatate in aceasta perioada, care ar putea impiedica parlamentarii nostri sa fie prezenti la votul asupra motiunii de cenzura, trebuie anulate”, spune Geoana in scrisoarea citata de MEDIAFAX. Traian Basescu vorbea zilele trecute despre  curatarea PSD, el referindu-se la Iliescu si la Hrebenciuc. (C.S.)


(406 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Cotidianul
· Alte știri din sursa
Cotidianul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cotidianul:

Basescu i-a dat teapa lui Geoana | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.57727003097534 seconds.