Marți, 30 Octombrie 2007 - 05:26 AM Aleg.RO: Haos urbanistic cu acordul arhitectilor de la primarie

Publicat de: ---

evenimentulzilei Case cu un singur nivel "sufocate" de locuinte cu doua etaje plus mansarda, terenuri cu mai bine de un metru sub nivelul drumului de acces, constructii facute dupa priceperea fiecarui concesionar de teren, asta ar fi pe scurt caracterizarea cartierului rezidential din zona Pepiniera, situat la trei minute de mers pe jos de centrul orasului Slobozia .

Fara a tine cont de regimul de inaltime propus si aprobat de consilierii locali pentru zona respectiva, Serviciul Urbanism din cadrul primariei emite pe banda rulanta autorizatii de constructie pentru case ce nu respecta criteriile initiale.„Este problema lor”Ideea initiala a Primariei Slobozia de a pune la dispozitia locuitorilor interesati loturi pentru constructia unei locuinte in primul cartier rezidential local risca sa nu aiba deloc rezultatul scontat. Asta pentru ca functionarii de la Serviciul Urbanism din cadrul primariei au uitat ca trebuie sa monitorizeze modul in care se construiesc vilele pe cele 6,3 hectare concesionate ialomitenilor. „Terenurile vor fi scoase la licitatie si concesionate pentru constructii individuale tip P·1”, asa suna conditia impusa de consilierii locali la demararea proiectului, tocmai pentru a crea un cartier cu un regim de inaltime unitar. Insa, conditia se respecta doar pe hartie. In prima faza, urbanistii primariei au acceptat o cladire ce avea doar parter. Ulterior, la cererea unor concesionari, au fost emise autorizatii de constructie pentru vile tip P·2 si chiar P·3 mansardate. In ciuda evidentei, primarul Gabi Ionascu nu pare foarte deranjat de incalcarea normelor urbanistice propuse chiar de el inainte de aprobarea construirii cartierului rezidential. „Stiu ca initial s-au impus altfel de constructii, dar pana la urma, daca oamenii au bani si vor case cu doua etaje, este problema lor”, considera primarul Sloboziei. O parte din cele peste 100 de loturi concesionate de primarie sunt situate in partea de est a cartierului si sunt chiar si cu 1,2 metri mai jos decat nivelul la care se afla caile de acces. In cazul acestor beneficiari, costurile lucrarilor de constructie cresc cu peste 15.000 de euro, suma in care intra cheltuielile necesare tasarii pamantului si realizarii unei fundatii trainice din cauza terenului instabil.„Si la munte sunt diferente de nivel, care-i problema. Pot face garaje subterane, ba chiar si depozite, asa incat locuinta sa ajunga la nivelul strazii realizate de noi”, isi prezinta primarul Ionascu solutia de rezolvare a problemelor.

Desi ar fi trebuit sa aiba doar parter si un etaj, majoritatea caselor din noul cartier rezidential arata ca niste mici blocuri


(813 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Evenimentul Zilei

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Evenimentul Zilei:

Haos urbanistic cu acordul arhitectilor de la primarie | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.70457696914673 seconds.