Luni, 26 Noiembrie 2007 - 06:24 AM Aleg.RO: Vot anti-populist: Basescu, Becali si Vadim, marii invinsi

Publicat de: ---

Cotidianul Aparut in editia din 26 Noiembrie 2007

Traian Basescu, Gigi Becali si Vadim Tudor sint marii invinsi ai zilei de ieri . Marii invingatori - Stolojan, liberalii lui Calin Popescu Tariceanu si episcopul Laszlo Tökes.

<P class=MsoNormal style="MARGIN: 0pt">Democratii au zimbit in fata televizoarelor, dar

<P class=MsoNormal style="MARGIN: 0pt">si-au varsat nervii in culise pe partidul lui

<P class=MsoNormal style="MARGIN: 0pt">Stolojan, care le-ar fi „furat“ din voturi

Traian Basescu a pierdut ieri pariul cu electoratul, care nu s-a dus sa voteze pentru uninominalul sau la referendum. Exit-poll-ul realizat de CSOP arata aseara ca 89,2% au votat pentru uninominal in doua tururi si 10,8% impotriva, dar referendumul nu a fost validat din cauza prezentei extrem de scazute, de 22,79%.

Si prezenta la alegerile europarlamentare a fost scazuta. Potrivit BEC, s-a inregistrat o prezenta de 29,12% din numarul alegatorilor inscrisi in liste. In mediul urban, prezenta era de 24,95%, iar in mediul rural, de 34,89%. In Bucuresti, participarea era cea mai redusa din tara, respectiv 21,15%.

Liderii PD s-au grabit sa se laude ca au cistigat alegerile, Emil Boc spunind aseara ca votul „confirma ca democratii sint cei mai puternici din Romania si din Europa si demonstreaza ca acestia au fost consecventi atit la putere, cit si in opozitie“. „Votul de astazi confirma ca sintem cei mai puternici din Romania si cei mai tari din Europa“, a spus Boc. Totusi, euforia democratilor nu se justifica, avind in vedere ca sondajele de opinie cotau PD cu aproximativ 40%.

Si pesedistii au fost fericiti, deoarece rezultatul cel mai optimist prognozat de ei nu depasea 15%. Mircea Geoana a declarat victorios, dupa anuntarea exit-poll-urilor la europarlamentare, cu PSD cotat la circa 20%, ca prezenta redusa la urne reprezinta un vot de blam pentru Guvern, presedinte si clasa politica si a apreciat ca social democratii au obtinut un scor relativ bun.

Victorios si el, premierul Tariceanu a spus aseara, la sediul PNL, ca e o seara minunata pentru liberali, care au reusit sa depaseasca toate asteptarile. „Este o seara minunata pentru PNL pentru ca am reusit sa depasim cu mult toate asteptarile. Am demonstrat ca romanii au incredere in noi si in proiectele noastre“, a declarat Tariceanu. Liberalii nu si-au ascuns bucuria provocata de rezultatele partiale anuntate de exit-poll-uri, sondajele de opinie efectuate pe parcursul anului fiind extrem de pesimiste in privinta viitorului parlamentar al PNL. In plus, liderii PNL au luat ca pe un succes personal esecul referendumului organizat la cererea lui Traian Basescu. Singura lor suparare a fost legata de faptul ca PLD a trecut pragul electoral.

Fostii liberali grupati in jurul lui Stolojan sub denumirea de PLD si-au sarbatorit victoria nesperata data de cele aproape 7 procente obtinute la vot. Theodor Stolojan a declarat ca partidul si-a atins obiectivul de a salva liberalismul din Romania, iar urmatorul obiectiv este unificarea fortelor de centru-dreapta. Paradoxal, cifrele exit-poll-urilor indica faptul ca PLD, creat special pentru a rupe din electoratul PNL, a „furat“ din voturile asa-zisilor aliati de la PD, si nu de la partidul lui Tariceanu.

Maghiarii din Transilvania vor fi cetatenii romani cel mai bine reprezentati in Parlamentul European. Conflictul dintre Uniunea lui Marko si radicalii de la UCM a facut ca aceste alegeri sa aiba o miza importanta pentru minoritarii maghiari, asa ca prezenta la vot in judetele cu populatie majoritar maghiara a fost mult mai buna decit media pe tara, astfel incit si UDMR a obtinut un scor bun - 6,2%, si candidatul independent sustinut de radicali, episcopul Laszlo Tokes, a cistigat mandatul de europarlamentar, cu peste 3% din voturi. Presedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, citat de MEDIAFAX, dupa aflarea exit-poll-urilor, ca ii ureaza mult succes episcopului Tokes Laszlo.

Conservatorii nu recunosc infringerea. Exit-poll-ul realizat de televiziunea patronata de familia lui Dan Voiculescu a prezentat procente sensibil diferite de cele date de celalalt exit-poll, efectuat pentru Realitatea TV. Astfel, CCSB anunta, la Antena 3, ca PC a luat 4,2%, in vreme ce CSOP dadea conservatorilor doar 2,4%. Ambele variante sint sub pragul electoral, dar Dan Voiculescu a spus, conform MEDIAFAX, ca asteapta numaratoarea voturilor, deoarece el nu crede ca partidul sau nu a obtinut nici un mandat de europarlamentar. Voiculescu a anuntat aseara ca nu considera ca acest rezultat este final si ca joi va avea loc o sedinta a Biroului Politic al partidului, pentru analizarea rezultatelor. Dar, in cazul in care totusi PC se afla sub 5%, Dan Voiculescu spune ca va ramine in politica, adica nu urmeaza exemplul lui Vadim Tudor.

Cea mai mare lovitura a fost primita ieri de PRM, care a obtinut pentru prima data in 15 ani un rezultat sub pragul electoral. Cele 3 procente anuntate de exit-poll-uri l-au facut pe Vadim Tudor sa isi anunte demisia din Parlament si o revolutie in propriul partid. Rezultatul dezastruos al PRM ar putea fi pus pe seama campaniei agresive duse de Gigi Becali pe parcursul intregului an, electoratul PRM fiind considerat de sociologi extrem de volatil si cel mai usor de transferat de la un partid la altul.

Insa si competitorul de la PNG, Gigi Becali, a primit aceeasi lovitura. PNG a obtinut 4,6% din voturi, dupa ce liderul sau a fost anul acesta pe locul al doilea in sondajele de opinie la capitolul incredere, urmindu-l indeaproape pe Traian Basescu. Becali a scazut de la statutul de contracandidat cu sanse pentru Traian Basescu la prezidentiale la cel de sef al unui partid de mina a treia, care nu reuseste sa stringa suficiente voturi pentru trecerea pragului electoral. (Adriana Dutulescu)

Ierarhia din sondaje

TNS CSOP (comandat de Realitatea):

PD - 31,7%, PSD - 20,8%, PNL - 15,2%, PLD - 6,9%, UDMR - 6,2%, PNG - 4,7%, Tökes Laszlo - 3,8%, PRM - 3,4%, PC - 2,4%, PIN - 1,8%, PNTCD - 1,5%, Partida Romilor - 0,9%, Partidul Verde - 0,3%, PAS - 0,2%.

CCSB (comandat de Antena 3):

PD - 32,7%, PSD - 21,4%, PNL - 14,6%, PLD - 6,6%, UDMR - 6,3%, PNG - 4,2%, PC - 4,2%, Tökes Laszlo - 3,6%, PRM - 3,6%, PIN - 1,4%, PNTCD - 0,9%, Partida Romilor - 0,6%, Partidul Verde - 0,1%, PAS - 0,1%.

Cine ne va reprezenta la Bruxelles

In baza estimarilor din cele doua exit-poll-uri, cinci formatiuni politice si un candidat independent au obtinut mandate de europarlamentari. Daca rezultatele oficiale ale alegerilor vor contine diferente de peste doua procente fata de estimarile sociologice, atunci exista posibilitatea ca primele trei partide sa inregistreze fie un mandat in plus, fie in minus.

PD - 14 europarlamentari: Sorin Frunzaverde, Roberta Anastase, Petru Filip, Monica Iacob Ridzi, Jean Marin Marinescu, Maria Petre, Rares Niculescu, Marian Zlotea, Dragos David, Mihaela Popa, Constantin Dumitriu, Nicodim Bulzesc, Sebastian Bodu, Calin Rus.

PSD - 9 europarlamentari: Titus Corlatean, Adrian Severin, Rovana Plumb, Daciana Sarbu, Catalin Nechifor, Adriana Ticau, Ioan Mircea Pascu, Gabriela Cretu, Corina Cretu.

PNL - 7 europarlamentari: Renate Weber, Daniel Daianu, Adina Valean, Cristian Busoi, Ramona Manescu, Magor Csibi, Stejarel Olaru.

PLD - 2 europarlamentari: Theodor Stolojan, Dumitru Oprea.

UDMR - 2 europarlamentari: Frunda Gyorgy, Sogor Csaba.

Tokes Laszlo: Singurul candidat independent care ajunge in PE.

„Remarcile“ lui Basescu

PreSedintele Traian Basescu a recunoscut ca referendumul pentru votul uninominal este o lectie, inclusiv pentru el, dar a avertizat ca nu va in-ceta sa sustina primenirea clasei politice. Seful statului a mai spus, intr-o declaratie de presa sustinuta la Palatul Cotroceni, dupa ora 23, ca participarea slaba la referendum reflecta lipsa de incredere in clasa politica. Basescu a mai acuzat deficiente in procesul electoral si a criticat politicienii care au indemnat electoratul sa nu voteze. Seful statului a mai tinut sa faca si alte „remarci“, dupa cum s-a exprimat. El a aratat ca, spre deosebire de statele integrate in penultimul val, euroalegerile nu s-au bucurat de o participare deosebita, Romania, prin procentul de participare, „aflindu-se imediat dupa Ungaria“. In opinia sa, „trebuie sa privim cu toata seriozitatea la prezenta scazuta avind in vedere ca e vorba de un referendum cu o problematica de interes major“. Pentru presedinte, votul de ieri „reflecta nu numai specificul alegerilor pentru PE ci si o lipsa de incredere a romanilor in clasa politica“. (C.O.)

Cine a ris la urna

Anuntarea rezultatelor a fost primita cu ovatii la sediul central al PLD. Stolojan&Co. se declara validati pe scena politica. In tabara invinsilor, Becali a primit cu greu lovitura votului, iar Vadim n-a vrut s-o accepte.

Gigi Becali a ascuns sampania

In asteptarea celor 8-10 procente pe care le visa la alegerile pentru Parlamentul European, liderul PNG, Gigi Becali, a intins covorul rosu la intrarea Palatului de pe Aleea Alexandru. Unul lung de 20-30 de metri. Inauntru, lume destul de putina: citiva membri de partid, ceva ziaristi, iar in mijlocul lor, Becali insusi. Putin incordat, pentru ca zvonurile nu dadeau partidul deasupra pragului. Ceva mai optimisti, unii membri au venit cu o sticla uriasa de sampanie. Cu citeva minute inainte de afisarea exit-poll-urilor, Becali a disparut din sala presei. „S-a retras sa se linisteasca, sa vada rezultatele si sa se gindeasca la un discurs“, ne-a declarat vicepresedintele Marian Oprea. Intre timp sala se umpluse de membrii de partid si de drapelele verzi. Ingrijorarea de pe chipul acestora s-a transformat in dezamagire la vederea cifrelor. Dupa 5 minute a aparut si patronul Stelei, insotit de vicepresedintele Catalin Dancu. Becali s-a asezat la masa, a cerut o tigara si a ascultat in tacere discursurile lui Boc, Tariceanu si Geoana. Ultimul chiar l-a amuzat. A indepartat sampania de pe masa si, pe un ton resemnat, a vorbit putin. „Sint suparat, dezamagit de procentele pe care le-am realizat si pe care le indica exit-poll-urile. Cred insa ca vom face pragul de 5%. Eu cred ca la alegerile pentru PE au avut de cistigat partidele politice mari, organizate cu primari, prefecti, care i-au mobilizat la vot pe oameni, mai ales in zona rurala“, a spus acesta. Intrebat de ce a intrat cu o persoana in cabina de vot dimineata, Becali a spus ca i-a aratat unchiului sau cum sa voteze. „Sa vedem cit or sa-mi dea, cit vrei sa-mi dea? Un an, sase luni de puscarie?“, a intrebat-o Becali pe ziarista care indraznise sa puna intrebarea. La final, Gigi Becali a reluat ideea ca se retrage din viata publica daca nu cistiga prezidentialele din 2009 si a declarat in exclusivitate pentru Cotidianul ca nu isi reproseaza nimic in aceasta campanie. (D.D.)

Stolojan a sarbatorit cu pastravi

Bucurie mare aseara, la sediul PLD. Presedintele executiv Gheorghe Flutur a venit gata pregatit de sarbatoare cu sampanie, bautura din fragi si pastrav „proaspat“ din Bucovina.

Inca inainte sa se anunte rezultatele exit-poll-urilor, liberal-democratii pareau mai degraba preocupati de organizarea petrecerii decit de procentele acumulate. Nu au ratat insa momentul anuntului la televizor, pe care l-au marcat cu ovatii si aplauze indelungi.

„Ne-am validat ca o forta pe scena politica. Dar votul de astazi (n.red. - ieri) ne-a responsabilizat; nu vom cadea in euforie. De miine ne vom sufleca minecile si vom pleca din nou la treaba“, a declarat Theodor Stolojan, promitindu-le totodata alegatorilor PLD ca viitorii europarlamentari le vor reprezenta interesele in Parlamentul European.

Presedintele PLD a mai spus ca procentele obtinute ieri inseamna si ca au „salvat liberalismul de dreapta din Romania“. Accentele patetice din discursul lui Stolojan au continuat mai apoi cu chemarea la „unificare a fortelor politice de dreapta din Romania“.

De altfel, inainte de declaratiile liderului de partid, satisfacut de procentele obtinute, Gheorghe Flutur se adresa in gluma colegilor peledisti: „Lasati liberalii sa vina la mine!“. Ironiile liberal-democratilor au vizat atit PNL, cit si PSD. Declaratia lunga a lui Mircea Geoana l-a iritat pe vicepresedintele Cristian Boureanu: „Opreste-te ca ai doar 21%. Ai vorbit de 35 de procente“. Foarte rezervat a fost Valeriu Stoica, presedintele Consiliului Reprezentantilor Nationali, care nu s-a antrenat in discutii, preferind sa urmareasca in liniste declaratiile liderilor de partid. (Diana Lazar)

Turbat de furie, Vadim si-a dat demisia din Parlament

C.V. Tudor a convocat un Congres Extraordinar al PRM ca sa-i oblige pe toti parlamentarii partidului sa-i urmeze exemplul.

Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, a anuntat aseara, imediat dupa prezentarea estimarilor electorale, ca va demisiona din Parlament si ca le va cere si celorlalti senatori si deputati ai partidului sa-i urmeze exemplul. Vadim a explicat ca gestul sau este determinat de faptul ca PRM a fost „furat“ la alegerile europarlamentare. El a adaugat ca isi va depune azi demisia si ca nu se va razgindi. Vadim a mai anuntat ca va convoca, pentru vineri, Congresul Extraordinar al partidului, in care le va cere tuturor parlamentarilor PRM sa demisioneze din Legislativ, despre care a spus ca este „un Parlament al rusinii si al mafiei“. El a anuntat ca cine va refuza va putea ramine in Parlament doar ca independent. Exit-poll-urile realizate la alegerile europarlamentare indica un scor de 3,4% pentru PRM, in conditiile in care pragul electoral este de 5%.

Parlamentarii PRM nu dau semne ca vor sa-si urmeaze liderul. Daniela Buruiana-Aprodu ne-a transmis, prin sot, ca nu da declaratii. Nici Ilie Ilascu nu se grabeste sa urmeze exemplul liderului: „Voi lua o decizie dupa ce vorbim cu sefu’ miine. Poate se mai schimba procentele“. Cei mai multi dintre parlamentarii PRM au dat insa bir cu fugitii: Lucian Bolcas ne-a respins, in mod constant, apelul, Mircea Ifrim si-a inchis telefonul, iar Lia Olguta Vasilescu nu raspundea la telefon. Mircea Purceld ne-a explicat ca nu poate sa ia o decizie „pina cind Congresul partidului nu se va pronunta“. (Cristian Oprea)

Basescu s-a dus la PD

Presedintele Traian Basescu a ajuns azi-noapte, dupa ora 24.00, la sediul central al PD din Modrogan. Seful statului nu a zabovit decit doua minute in biroul in care erau strinsi liderii PD. La plecare, Basescu, intrebat daca va repeta referendumul, a raspuns plin de naduf: „Pentru cine?! Pentru Voiculescu, care cu doua televiziuni a scos 2%?“.


(845 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Cotidianul
· Alte știri din sursa
Cotidianul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cotidianul:

Vot anti-populist: Basescu, Becali si Vadim, marii invinsi | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.60883212089539 seconds.