Joi, 08 Mai 2008 - 05:20 AM Aleg.RO: Dosarul lui Miron Mitrea, studiat pe indelete de finul Nicolicea  

Publicat de: ---

evenimentulzilei Romulus Georgescu
Joi, 08 Mai 2008 Deputatul PSD Eugen Nicolicea a consultat ieri, la parlament, dosarul nasului sau de cununie Miron Mitrea .

 Mai mult, deputat ii-juristi spun ca dosarele ar putea fi vazute chiar de Miron Mitrea si Adrian Nastase cu toate ca, potrivit legislatiei în vigoare, înaintea urmarii penale, datele din dosare sunt confidentiale.

Mai mult, presedintele Comisiei juridice din Camera Deputatilor, Sergiu Andon, a lasat sa se înteleaga care va fi verdictul comisiei, afirmând ca parlamentul va face dreptate în privinta dosarelor.

Lupul, paznic la oi

Cei sapte raportori care se ocupa de dosare aveau ieri programata o sedinta, dar, la ora 12.00, în sala în care urma sa fie studiat dosarul lui Miron Mitrea erau prezenti doar doi parlamentari: Dragos Ujeniuc (PNL), membru al subcomisiei, si deputatul PSD Eugen Nicolicea, care, desi nu este membru în subcomisie, a consultat nestingherit documentele. Nicolicea a sustinut ca îi tine locul colegului sau de partid Florin Iordache.

Lucian Bolcas (PRM) a sustinut ca demersul lui Nicolicea este acoperit de regulament: „Orice deputat poate sa fie înlocuit pe baza unei delegatii“.

Finul lui Mitrea a explicat pentru EVZ rostul prezentei sale: „Normal ca am consultat dosarele, dar nu pot sa fac nicio declaratie despre continutul lor. Potrivit procedurii, nimeni nu poate sa vada dosarele de unul singur. Or, eu tocmai acest rol neplacut l-am avut, sa fiu de serviciu, sa fie cineva în permanenta cu documentele în momentele în care alti colegi vor sa consulte dosarul“.
 
Nastase si Mitrea, invitati sa ceara accesul la dosare

Cu toate ca, în urma cu câteva zile, Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a decis ca Adrian Nastase si Miron Mitrea nu pot avea acces la propriile dosare, raportorii au declarat ieri cu totul altceva. Deputatul PRM Lucian Bolcas a sustinut ca cei doi au aceasta posibilitate, dar nu au depus nicio cerere în acest sens.

La aceeasi întrebare, Sergiu Andon a lasat sa se înteleaga faptul ca ar accepta si el accesul celor doi la propriile dosare daca vor dori sa voteze în plen raportul de avizare sau nu a începerii urmaririi penale împotriva lor.

Întrebat despre prevederile Codului de Procedura Penala, care interzic ca dosarul sa fie vazut înainte de începerea urmaririi penale, Andon a spus ca „parlamentarii ar trebui sa nu aiba drepturi mai multe“, dar ca fiind creata aceasta procedura, deputatii au mai multe drepturi.

Andon: „Dosarul este plictisitor“

De altfel, Andon sustine ca studierea dosarelor nu ar crea vreun avantaj învinuitilor: „Eu va spun, dupa ce am intrat destul de adânc în ele, ca nu sunt secrete în dosare care sa primejduiasca ancheta“.

Despre dosarul lui Mitrea (singurul pe care deputatii l-au studiat pâna acum), Andon a spus ca este „un material plictisitor“, nicidecum „un roman politist“. „Am fost adversarul acestei proceduri de a trece dosarul pe la parlament, dar încep sa zic ca tot raul e spre bine. Adica s-ar putea sa fie folositoare sub aspectul dreptatii trecerea pe la parlament“, a adaugat deputatul PC.


(378 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Evenimentul Zilei

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Evenimentul Zilei:

Dosarul lui Miron Mitrea, studiat pe indelete de finul Nicolicea   | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.61456990242004 seconds.