Vineri, 09 Mai 2008 - 05:35 AM Aleg.RO: Vrancea: Prefectul Dragoș Mircea a eliberat din funcție un primar

Publicat de: Nicoleta EPURE

AMOS News Instituția Prefectului Vrancea a emis astăzi un ordin de eliberare din funcție a unui primar care a demisionat dintr-un partid pentru a candida ca independent la alegerile din acest an, transmite corespondentul AMOS News. Prefectul Dragoș Mircea, a precizat faptul că secretarul comunei Valea Sării a trimis o adresă către Prefectura Vrancea prin care îi înștiința că primarul în funcție, Ion Bordea, a demisionat din PSD, partidul pe listele căruia a câștigat mandatul de primar. Acesta urmează să candideze din nou la fotoliul de edil șef din Valea Sării, dar ca independent.

„În anul 2004 primarul Ion Bordea a câștigat mandatul din partea PSD. Acum câteva zile a demisionat din partid pentru a candida ca independent. Având în vedere că și-a schimbat opțiunea politică după luna august 2006, am constatat starea de incompatibilitate și am decis eliberarea sa din funcție“, a precizat prefectul Dragoș Mircea.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a mai adăugat faptul că a demarat o acțiune la nivelul întregului județ pentru a stabili exact care sunt primarii în funcție care în ultima perioadă și-au schimbat opțiunile politice. Astfel, au fost trimise adrese către toate primăriile pentru a le fi puse la dispoziție situațiile cu apartența politică a edililor șefi.

Prefectul a precizat că în acest caz mai sunt cîțiva primari din Vrancea, însă până ce nu se va urma calea legală aceștia nu vor fi eliberați din funcție.


(372 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Nicoleta EPURE


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Vrancea: Prefectul Dragoș Mircea a eliberat din funcție un primar | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.58710885047913 seconds.