Luni, 25 August 2008 - 05:45 AM Aleg.RO: Vot secret luni, in cadrul sedintei extraordinare a Senatului

Publicat de: Ela Dobre

real_romaneasca    Senatorii se reunesc luni in sesiune extraordinara, pentru a se pronunta asupra cererilor de incepere a urmaririi penale in cazurile senatorilor Paul Pacuraru, ministru al Muncii, si Codrut Seres, fost ministru al Economiei, inaintate de Parchetul General si DNA . Plenul Senatului este chemat sa confirme sau sa infirme punctul de vedere al Comisiei juridice, favorabil avizarii inceperii urmaririi penale.
Senatorii nu vor avea prea mult timp pentru pentru a studia cele trei rapoarte ale Comisiei juridice, deoarece vor fi depuse la casutele lor de corespondenta abia luni, 25 august, la ora 13,00. Votul senatorilor legat de cele trei hotarari va fi secret, cu bile. Se va vota intai pentru Codrut Seres, dandu-se in acelasi timp doua voturi, in cele doua dosare ale acestuia, dupa care se va supune votului secret cu bile proiectul de lege privind inceperea urmaririi penale in cazul lui Paul Pacuraru.
Conservatorul Codrut Seres, fost ministru al Economiei, este acuzat in dosarul privatizarilor din energie. Este vorba de un dosar deschis in noiembrie 2006, in care procurorii sustin ca ar fi existat nereguli in privatizarea mai multor firme din domeniul energiei, printre care Electrica Muntenia Sud, si ca din MEC la acea vreme s-ar fi scurs informatii catre firmele care concurau pentru privatizare.
Ministrul Muncii, liberalul Paul Pacuraru, este acuzat de luare de mita si trafic de influenta, pentru ca firma fiului sau ar fi primit un contract de la o societate de stat, in schimbul mentinerii in functie a unui sef al Inspectoratului Muncii din judetul Gorj.


(507 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Realitatea Românească

· Alte știri de la Ela Dobre


Azi: Cea mai citită știre din sursa Realitatea Românească:

Vot secret luni, in cadrul sedintei extraordinare a Senatului | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.70855617523193 seconds.