Sâmbătă, 09 Aprilie 2005 - 05:00 AM Aleg.RO: Cotrocenii - 'centrul vital al națiunii'?

Publicat de: Octavian Andronic

AMOS News Sub conducerea cu mână de fier a lui Băsescu, țara se întoarce spre o formulă mai potrivită tradițiilor sale, separația puterilor în stat dovedindu-se încă, o formulă puțin viabilă. 'Centrul vital al întregii națiuni' se mută la Cotroceni, unde se iau toate deciziile și de unde pleacă toate semnalele. Indiferent la critici, președintele își asumă toate responsabilitățile, subsumând ansamblul mecanismelor guvernamentale priorităților sale asumate în campania electorală.

Nu doar din acest punct de vedere, plasarea crizei ostaticilor între priorități și stabilirea 'celulei' de acțiune în dealul Cotrocenilor este o acțiune perfect justificată.

Lipsa de precedente - România nu a mai trecut printr-o asemenea situație - conduce către tipuri de acțiune pe care finalitatea le va confirma sau le va infirma.

Cert este că, în acest mod, președintele și-a asumat cu curaj o enormă responsabilitate: cea a unui eventual eșec. Altcineva, mai prevăzător cu propria sa imagine, n-ar fi riscat atât și ar fi lăsat, probabil, răspunderea celor direct implicați - șefii serviciilor secrete, miniștrilor de interne și de externe, premierului chiar.

Nu este, însă, cazul lui Băsescu. Într-un fel el calcă pe urmele lui Constantinescu, asumându-și prin instituția pe care o reprezintă, responsabilitatea unor acțiuni care nu-i revin, prin lege.

Purtătoarea sa de cuvânt a fost destul de explicită când a lăsat să se înțeleagă că decizia arestării lui Hayssam a fost, practic, luată acolo, pentru eventualele conexiuni ale acestuia cu răpirea ziariștilor.

Că motivul concret al reținerii este altul, e până la urmă o chichiță de care nu se mai agață nimeni dacă se va dovedi, în final, implicarea acestuia în răpire.

Important cu adevărat este, însă, un alt aspect. Și anume pericolul unei viitoare dependențe de un astfel de mod de acțiune.

Sătul de indiferență - sau de eficiența relativă a organismelor direct responsabile - Băsescu și-ar putea asuma tot mai frecvent autoritatea prezidențială, peste capul celei executive sau a celei judecătorești. Iadul este pavat cu bune intenții.

Și Ceaușescu credea că acționează în numele întregului popor și a intereselor sale, atunci când dădea prețioasele-i indicații...

România resimte lipsa unei maniere autoritare în reglarea complexelor probleme cu care se confruntă.

Drumul de la autoritate la tentația formulelor dictatoriale este, uneori, foarte scurt și tocmai o asemenea situație a avut în vedere regula democratică a separațiilor puterilor. Care, la noi, a adus mult prea adesea, cu separația neputințelor.


(641 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Octavian Andronic


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Cotrocenii - 'centrul vital al națiunii'? | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.65659785270691 seconds.