Miercuri, 05 Noiembrie 2008 - 05:30 AM Aleg.RO: Strategii pentru alegatori

Publicat de: ---

romanialibera In cazul in care va hotarati sa mergeti la vot, ar fi folositor sa va intrebati ce va intereseaza cel mai mult: o anumita persoana sau un anumit partid? Cele doua sunt evident asociate pe buletinul de vot, dar puteti sa va socotiti votul in asa fel incat el sa conteze mai mult din perspectiva persoanei sau mai mult din perspectiva partidului . Pe de alta parte, principalele partide (PDL, PNL si PSD) si-au conturat pozitiile in principalele domenii de guvernare. Ce anume vor face candidatii in cazul in care vor ajunge la Palatul Victoria. Romania Libera prezinta, incepand de maine, vreme de doua saptamani, o serie de analize tematice asupra unor domenii precum justitia, educatia, sanatatea sau infrastructura. Ele vor fi urmate, in partea a doua a campaniei electorale, de prezentarea celor mai interesante batalii electorale din colegiile uninominale din judete.  Variante de luat in calcul Indiferent cine sunteti, de cat de interesati sau nu sunteti de politica, indiferent care sunt candidatii pe care ii agreati si ce partid considerati ca va reprezinta, o sa aveti nevoie de o strategie de vot. Le trecem in revista pentru ca la 30 noiembrie o sa va gasiti intr-una din urmatoarele situatii: 1. Va place unul dintre candidatii inscrisi in cursa in colegiul uninominal in carelocuiti. Sa spunem ca este candidatulpentru Camera Deputatilor D. 2. Va place unul dintre candidatii la Camera Deputatilor D si unul dintre candidatiipentru Senat S. 3. Nu va place nici un candidat, nici din colegiul uninominal D, nici in colegiul S, dar exista un partid despre care credeti ca va reprezinta.4. Nu va place nici un candidat din colegiile dvs., dar ati aflat ca intr-un alt orascandideaza un politician pe care il simpatizati de mult timp.5. Nu va place nici un candidat nici din colegiile dvs., nici din alte colegii, si nu vaplace nici un partid. Sunteti interesat de treburile publice, dar politicienii v-audezamagit total.6. Nu va place nici un candidat, nici un partid, ati renuntat demult sa mai urmariti dezbaterile politice. In ziua votului o sa faceti cu totul altceva decat sa va ganditi la politicieni.7. Sunteti in calatorie in tara sau in strainatate, in spital, intr-o cazarma militara, pe scurt, nu sunteti in zona adresei de domiciliu.  Va puteti abtine de la vot mergand la vot! Nici un argument "civic" nu va mai poate convinge. Votati negativ de 3 legislaturi si v-ati plicitisit sa alegeti "raul cel mai mic". La europarlamentare v-a convins sotia sa mergeti, dar la localele din primavara v-ati anulat votul in semn de protest. Ati urmarit de-a lungul timpului toate momentele politice importante ale tranzitiei si ale aderarii, stiti toate regulile democratiei si ale sistemului de vot. Dar votul dumneavoastra, anulat cu buna stiinta in mai (ati pus stampila "votat" pe mai multe patrulatere din buletinul de vot) a fost socotit cu voturile celor care nu stiu sa voteze. Enervanta idee! De ce parlamentarii se pot abtine de la vot, iar alegatorii nu? Noua lege electorala a rezolvat problema. Daca vreti sa va abtineti de la vot, sa nu votati cu nici un candidat si cu nici un partid, iar gestul dumneavoastra de fronda sa fie cunoscut ca atare la numararea voturilor, votati alb! Nu puneti stampila pe nici un candidat. Intrati n cabina, mpaturiti buletinul de vot, iesiti si puneti buletinul in urna. Incepand cu scrutinul de la 30 noiembrie, votul fara nici o stampila "votat" nu va mai fi interpretat ca votul unor persoane care nu stiu sa voteze, ci va avea semnificatia unei abtineri. Biroul Electoral Central va contabiliza separat voturile albe ca apartinand unor persoane interesate de mersul treburilor publice, dar nemultumite de prestatia tuturor politicienilor si de programele si performanta tuturor partidelor. Va imaginati reactia unor Adomnitei, Badalan, Fenechiu, Hrebenciuc sau Talpes daca 5% din voturile date n colegiile lor ar fi voturi albe? Votul alb este votul dumneavoastra de protest. Cat priveste decizia de a nu merge la vot, era nu ar face decat sa sporeasca si mai tare ceea ce analistii politici numesc "deficitul de democratie". Lipsa de participare e, desigur, enervanta pentru politicienii care vor constata astfel ca in ciuda spectacolului grandios pe care il pun in scena, nu reusesc deloc sa atraga atentia. Dar dincolo de a juca renghiuri "clasei politice" in ansamblu, a nu merge la vot in general si a nu merge la votul uninominal de la 30 noiembrie in special echivaleaza cu o abdicare. si chiar nu e momentul. A emigra nu e cea mai inspirata varianta in momentul de fata. si prea multe depind in tara de votul fiecaruia. si daca tot ramaneti, n-ar fi bine sa votati? Dilema, merg sau nu la vot0 se rezolva de la sine, daca in ziua votului nu sunteti acasa. Nu se poate vota decat in sectia de votare corespunzatoare adresei de domiciliu. (Regretabil fapt daca ne amintim cozile de la sectiile de votare din unele gari sau de la ambasade la scrutinul din noiembrie 2004.) Buletinul de vot  La alegerile de la 30 noiembrie o sa primiti de la comisia de votare, doua buletine de vot, unul pentru colegiul uninominal D pentru alegerea unui deputat, iar altul pentru colegiul uninominal S pentru alegerea unui senator. Schimbarea sistemului electoral a dus si la schimbarea buletinului de vot. In mod evident, nu o sa mai gasiti liste lungi de nume in chenare la fel de lungi, ci un numar de patrulatere in care vor fi inscrise numele candidatilor. Concret, cand o sa deschideti buletinul de vot pentru alegerea senatorului din colegiul uninominal de care apartineti, o sa gasiti atatea dreptunghiuri, cati candidati sunt. Deasupra numelui, in stanga, apare denumirea partidului din care face parte candidatul sau expresia "candidat independent", iar in dreapta, semnul electoral. Numarul de candidati variaza de la un colegiu uninominal la altul: daca pentru mandatul de senator Bucuresti S2 candideaza 5 politicieni (Crin Antonescu PNL, Ionut Popescu PD-L, Francisc Stefan Csutak UDMR, Ion Dichiseanu PNG-CD, Razvan Teodorescu PSD), pentru mandatul Valcea S2 candideaza numai 3 politicieni (Emilian Francu PNL, Ion Craciunescu PD-L si Stefan Prala PSD).     


(385 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

Strategii pentru alegatori | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.64385199546814 seconds.