Miercuri, 26 Noiembrie 2008 - 05:16 AM Aleg.RO: Fals in numele Primarului General

Publicat de: ---

ziua Personaje interesate din Primaria Capitalei, deocamdata necunoscute, tin mortis sa dizolve doua ONG-uri care au reusit sa anuleze in instanta Hotararea CGMB nr . 160/2006 prin care s-au aprobat exproprierile locuitorilor din zona Pasajului Basarab. Mai grav este ca actiunea este formulata in numele Primarului General, iar Sorin Oprescu habar n-are. In calitate de reclamante, cele doua ONG-uri - "Centrul de Resurse Juridice" (o asociatie activa in societatea civila) si "Terra Mileniul III" - au atacat hotararea CGMB de mai sus la Tribunalul Bucuresti care, prin sentinta civila nr. 1176 din 09.04.2008, nedefinitiva, a anulat-o pe motiv ca adoptarea ei s-a facut cu incalcarea grava a prevederilor legii privind expro­prierile pentru cauze de utilitate publica. Demersul celor doua ONG-uri a lovit puternic in afacerile financiare din spatele Pasajului Basarab, fiind pentru prima data in istoria Romaniei cand o primarie cere desfiintarea unor organizatii ale societatii civile. Scopul actiunii de dizolvare demarata in numele Primariei Capitalei, e usor de intuit. Daca s-ar reusi dizolvarea celor doua asociatii, s-ar lasa fara obiect procesul in care s-a stabilit, in prima instanta, ca exproprierile de la Pasajul Basarab s-au facut pompieristic. Lucrarile la Pasajul Basarab sunt suspendate de luni de zile, din cauza unor litigii aparute intre cetatenii expropriati si PMB, dar si a unor problemelor de racordare la utilitati. O actiune misterioasa La 26.06.2008, Municipiul Bucuresti a introdus o actiune civila la Judecatoria Sectorului 2, in care s-a cerut dizolvarea asociatiilor "Centrul de Resurse Juridice" si "Terra Mileniul III" pe motivul ridicol ca acestea ar fi desfasurat activitati masacate de asistenta juridica prin cabinete de avocatura si, astfel, ar fi exercitat fara drept profesia de avocat. In plus, se mai precizeaza ca prin actiunea civila in urma careia au obtinut la fond anularea hotararii CGMB, cele doua ONG-uri ar fi incalcat ordinea publica. In realitate, reprezentarea celor doua ONG-uri in instanta s-a facut prin avocati angajati. Cererea de dizolvare este mai mult decat dubioasa. Ea este facuta in numele Municipiului Bucuresti, "prin Primar General", fara a se preciza, atentie, numele acestuia. Semnatura de pe actiune este una indes­cifrabila, parafata cu stampila Directiei Juridic Contencios si Legislatie din PMB, in loc de stampila primarului. Dupa primele aparente, semnatura indescifrabila ar apartine directorului Directiei Juridic, Adrian Iordache, de sub mandatele fostilor primari Basescu si Videanu. Contactat telefonic, Adrian Iordache nu a dorit sa ne spuna daca el a semnat sau nu: "Nu dau informatii, nu fac nici un comentariu, faceti ce vreti." Giorgiana Iorgulescu, repre­zentanta "Centrului de Resurse Juridice", ne-a declarat ica la data de 31 octombrie, cineva a declarat apel in numele Primariei Capitalei impotriva sentintei Judecatoriei Sectorului 2. Contactat telefonic, primarul Oprescu ne-a transmis prin Biroul de Presa: "Nu am semnat niciodata vreo cerere pentru dizolvarea unui ONG". Cazul a intrat in cercetarea PMB. Semnatura fara drept Cert este ca persoana din conducerea Directiei Juridice care si-a permis sa semneze actiuni in instanta in numele primarului general nu avea dreptul sa o faca, intrucat prin Dispozitia nr. 1025 din 20.06.2008, noul primar a ridicat dreptul sefilor de la Juridic sa mai semneze actiuni in numele primariei (prevazut in Dispozitia ex-primarului Adriean Videanu nr. 1837/17.10.2005 pe care a anulat-o), lasandu-le doar dreptul de a reprezenta interesele primariei in procese, sa semneze cai de atac, concluzii etc. Asa cum am aratat, actiunea civila semnata indescifrabil pentru primarul general a fost introdusa in instanta la 26.06.2008, dupa decizia lui Oprescu, care a redus competentele sefilor de la Juridic. La primul termen de la instanta, de la Judecatoria Sectorului 2, in locul unui jurist al Primariei, s-a prezentat un avocat fara imputernicirea semnata la rubrica client. Cauza s-a amanat pentru 22.10.2008, cand judecatorii au dat verdictul, anuland cererea de chemare in judecata pe motiv ca nu s-a facut dovada calitatii de reprezentant al Primariei Bucuresti. Razvan SAVALIUC


(968 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Ziua

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Ziua:

Fals in numele Primarului General | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 4.3278629779816 seconds.