Joi, 27 Noiembrie 2008 - 05:19 AM Aleg.RO: Vrancea: Campania electorală se face și cu pumnul

Publicat de: Nicoleta EPURE

AMOS News De la debutul campaniei electorale în Vrancea au fost semnalate nu mai puțin de trei cazuri de agresiune, în două dintre ele fiind pomenite și numele a doi candidați la alegerile parlamentare din acest an, informează corespondentul AMOS News (Informația.ro). Primul scandal a avut loc acum două săptămâni, când unul dintre membrii Autorității de Ordine Publică Vrancea, Gabriel Derderian, l-a acuzat pe candidatul PD-L în Colegiul 4 la Camera Deputaților, Mugurel Mălureanu, că l-ar fi agresat.

Gabriel Derderian a susținut atunci că democrat-liberalul l-a atacat fără vreun motiv anume. La rândul său, Mugurel Mălureanu a precizat că nici nu putea comite o agresiune în condițiile în care pedeliștii erau doi iar pesediștii erau vreo zece. Mălureanu a mai susținut că l-a surprins pe Derderian în timp ce lipea afișe ale PD-L.

Un alt scandal s-a consumat în municipiul Focșani. Unul dintre simpatizanții PD-L l-a acuzat pe deputatul George Băeșu, candidat din partea PSD în Colegiul 1 la Camera Deputaților, că l-a agresat în plină stradă. Focșăneanul a depus o plângere la Poliție în care povestește cum George Băeșu l-a agresat și i-a adresat cuvinte jignitoare. Deputatul PSD s-a rezumat la a nega aceste acuzații, spunând despre reclamant că este o persoană dubioasă.

Al treilea conflict electoral a avut ca rezultat internarea unui vrâncean din comuna Gologanu în secția de Terapie Intensivă. Simpatizantul PD-L susține că a fost agresat chiar de către primarul comunei Gologanu pe motiv că a refuzat să își lipească pe geamul casei un afiș cu PSD. Victima a depus o plângere la IPJ Vrancea pentru loviri și alte violențe, dosarul fiind trimis către Parchetul Vrancea.

De menționat faptul că în toate cele trei cazuri cercetările sunt continuate de către polițiștii vrânceni.


(728 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Nicoleta EPURE


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Vrancea: Campania electorală se face și cu pumnul | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.78516793251038 seconds.