Marți, 16 Decembrie 2008 - 05:52 AM Aleg.RO: Ziua cand colindele au tacut: Stolo le-a stricat alesilor prima zi de scoala

Publicat de: ---

Gândul 16 .12.2008

Ieri dimineata, la Senat, te întampina o atmosfera calda, familiara. Noii senatori erau asteptati cu zambetul pe buze de catre angajatii Camerei superioare a Parlamentului. Pe holuri se auzeau colinde romanesti, cantate de Stefan Hrusca. Atat la intrarea principala, cat si în fata salii de plen, se împodobisera doi brazi falnici, care sa le vesteasca alesilor apropierea Craciunului. Tot în holul mare al Senatului se înaltase un ecran,  pe care statea scris, cu litere de-o schioapa, „Bine ati venit!” Luminitele licareau, muzica încanta urechile în surdina, parlamentarii, sositi unul cate unul, se pupau, se felicitau.

In acest tablou feeric a cazut ca un trasnet vestea ca Theodor Stolojan nu mai vrea sa fie prim-ministru. Senatorii n-au crezut, initial, spunand ca totul este o gluma. Gluma s-a îngrosat, însa, si fetele au început sa li se tulbure. PD-L-istii si PSD-istii dadeau din colt în colt, nestiind cum sa comenteze evenimentul. Singuri, liberalii si maghiarii îsi frecau mainile de bucurie. Nu se poate descrie fericirea din ochii lui Puiu Hasotti, iesind pe hol, la o tigara, alaturi de UDMR-istul Attila Verestóy. „Oricum, domnul Stolojan nu conta”, remarca, plin de „delicatete”, Crin Antonescu, care li s-a alaturat celor doi. „Sper ca de data aceasta sa fie sanatos”, a completat Hasotti ironic.

In fine, începe sedinta, iar senatorii încearca sa se dezmeticeasca. Presedintele decan de varsta, Sergiu Nicolaescu, rosteste cateva cuvinte de bun venit. Celebrul regizor vorbeste despre întelepciunea varstnicilor, necesitatea colaborarii partidelor. „Vom face totul pentru bunastarea tarii”, asigura Nicolaescu, dar cunoscutul cliseu politic o ambeteaza pe tanara sa colega, Olguta Vasilescu, care începe sa-si potriveasca, la pupitru, cerceii si sa vorbeasca, discret, la telefon. Sedinta se termina rapid. Senatorii se îndreapta spre grupurile parlamentare ca sa decida ce au de facut. Fiecare cu ale lui, însa. Miron Mitrea si Marian Oprisan, comentand aprins cele întamplate, s-au intersectat, în fata liftului, cu Cristian Țopescu, care pasea sfios, familiarizandu-se cu noul loc de munca.


(345 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gândul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gândul:

Ziua cand colindele au tacut: Stolo le-a stricat alesilor prima zi de scoala | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.62104082107544 seconds.