Miercuri, 17 Decembrie 2008 - 06:45 AM Aleg.RO: Berceanu, Tăriceanu și Hrebenciuc, lideri ai grupurilor parlamentare din Camera Deputaților

Publicat de: Cosmin BUHUȘ

AMOS News Senatorii PD-L au stabilit interimatul conducerii grupului parlamentar, până la finalizarea negocierilor cu PSD.

Echipa interimară este formată din Radu Berceanu, desemnat  lider de grup, Alexandru Pereș și Gheorghe David (vicelideri), respectiv Ion Ariton, secretar.

La PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a câștigat postul de lider al grupului deputaților liberali în fața lui Ludovic Orban, iar fostul președinte al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, vizează din nou această funcție. Cu toate acestea, conform algoritmului Olteanu nu poate primi decât funcția de vicepreședinte al Camerei, ce va reveni PNL.

Senatorii PNL l-au păstrat lider de grup tot pe Puiu Hașotti, în timp ce Crin Antonescu este candidat la președinția Senatului. Ca și Olteanu el nu poate primi decât funcția de vicepreședinte.

Grupul parlamentar al PD-L din Camera Deputaților și-a desemnat o conducere interimară, avându-l ca lider pe Ioan Oltean.

La UDMR, senatorii vor fi reprezentați de președintele formațiunii, Marko Bela, în timp ce deputații vor fi conduși de Marton Arpad.

Deputații PSD l-au păstrat tot pe Viorel Hrebenciuc în funcția de lider al grupului parlamentar, în timp ce Adrian Năstase este propus pentru unul dintre posturile de vicepreședinte al Camerei Deputaților.


(301 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Cosmin BUHUȘ


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Berceanu, Tăriceanu și Hrebenciuc, lideri ai grupurilor parlamentare din Camera Deputaților | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.62589907646179 seconds.