Vineri, 23 Ianuarie 2009 - 06:17 AM Aleg.RO: Arad: CJ vrea să implementeze o rețea de comunicare rapidă cu primăriile

Publicat de: Paul PREDA

AMOS News Consiliul Județean Arad a elaborat un proiect prin care se intenționează crearea unei rețele de comunicare cu primăriile din județ, transmite corespondentul AMOS News (Informatia.ro). Proiectul a fost depus în vederea obținerii finanțării prin Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice-Axa III – Tehnologia informației și Comunicațiilor (TIC) pentru sectoarele privat și public, Domeniul Major de Intervenție 2 „Dezvoltarea și creșterea eficienței serviciilor publice electronice”, Operațiunea 3.2.2 „Implementarea de sisteme TIC în scopul creșterii interoperabilității sistemelor informatice și asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar”.

Proiectul „Creșterea interoperabilității sistemelor informatice între unitățile administrativ-teritoriale din județul Arad“, a fost depus la Ministerul Comunicațiilor Tehnologiei și Informațiilor. „Se intenționează crearea unei rețele între Consiliul Județean Arad și primăriile din județ ce va asigura o comunicare mult mai rapidă și mai eficientă. Prin implementarea acestui proiect se dorește îmbunătățirea modului de comunicare și de transmitere a datelor din teritoriu”, a declarat Nicolae Ioțcu, președinte Consiliul județean Arad.

Proiectul prevede îmbunătățirea infrastructurii broadband (acces la internet de mare viteză), achiziționarea de aplicații și licențe software, configurarea și implementarea bazelor de date, organizarea de videoconferințe pentru situații de urgență, acces la un sistem unitar de management al documentelor, acces la e-mail securizat, hărți GIS, achiziția de echipamente necesare.

Proiectul a fost realizat în colaborare cu Primăria Municipiului Arad și alte 48 de unități administrative ale județului. Consiliul Județean Arad, în calitate de beneficiar, trebuie să suporte doar costurile legate de susținerea cheltuielilor de operare pentru liniile închiriate de la operatorii de comunicații, pe o perioadă de 5 ani, aproximativ 2.700 euro/lună.


(374 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Paul PREDA


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Arad: CJ vrea să implementeze o rețea de comunicare rapidă cu primăriile | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.65443992614746 seconds.