Miercuri, 28 Ianuarie 2009 - 06:12 AM Aleg.RO: Mircea Ursache, despre soarta AVAS

Publicat de: ---

AMOS News Într-un interviu acordat agenției AMOS News, la finele anului 2008, deputatul economist Mircea Ursache expunea câteva dintre ideile sale referitoare la evoluțiile economiei din 2009.Între acestea, fostul președinte al AVAS (și foarte probabil viitorul) sublinia rolul pe care această instituție trebuie să-l joace în continuare.

Iată pasajul referitor la instituția AVAS.


"Mie mi se pare anacronic să vorbim în 2008 de privatizări în condițiile în care privatizarea de masă s-a încheiat de mult. Au rămas  multe pachete reziduale. Aceste pachete reziduale trebuie imediat, în primele luni ale noului guvern, transferate la Bursa de Valori București. Pe de o parte Bursa va avea ce măcina în malaxorul ei, pe de altă parte toate aceste pachete minoritare ar scoate un preț foarte bun. De ce? Primii care s-ar înghesui la ele ar fi chiar acționarii majoritari, care nu și-ar dori în casa lor alți parteneri. Pentru că experiența ultimilor ani a arătat că s-a creat o „structură”  de jucători pe piață, care cumpără pachete majoritare după care faultează sistematic societatea comercială, până când obțin pe acel pachet minoritar un preț de 5-6 ori mai mare. Ăsta este într-adevăr un lucru care perturbă mediul economic și știți foarte bine câte cazuri sunt în care se judecă în instanță  Noi dând tot acest pachet de pachete minoritare care nu emit deloc, rezidual, cum se numește, punându-l pe bursă putem să dăm sentimentul unei competiții reale. Într-adevăr, dacă altcineva are mai multe disponibilități și cumpără pachetul ăsta, este clar că cine investește o sumă mare acolo înseamnă că chiar are interes în societate ca ea să meargă, pentru că el știe că nu poate urca ștacheta la pretenții foarte mari, pentru că nu are de unde să ia. E primul lucru, o problemă de fond cu pachetele minoritare. În legătură cu celelate eu am spus că nu mai putem vorbi de privatizare, din singurul motiv că statul român deține în momentul de față o serie de pachete de acțiuni care reprezintă proprietatea privată a statului. Și eu cred că se poate vorbi în momentul de față în România de gestionarea proprietății private a statului. Eu, statul român,  gestionez proprietatea mea privată, chiar asta înseamnă participațiile și activele. Eu mă refer la proprietatea publică. Consider că dacă obținem un preț bun la un pachet de acțiuni la Oltchim, atunci pot să vând. Dar poate că eu, într-o perioadă simt că trebuie să cumpăr de pe piață. Eu cred că România trebuie să considere că rolul istoric al AVAS-ului s-a încheiat. Și că în locul lui, sau pe structura lui, trebuie construită o companie națională care să gestioneze proprietatea privată a statului. Gândiți-vă că această companie întâi și întâi ar prezenta încredere pe piața economică pentru simplul motiv că ar juca de la egal la egal cu orice alt competitor, nemaifiind autoritatea statului. Gândiți-vă că în procesul de recuperare a creanțelor ar juca de la egal la egal cu celelate firme de recuperare. Și nu în ultimul rând, în instanțele judecătorești. Pentru că AVAS-ul are aproape 9000 de procese pe rol acum, iar în instanță se duce ca autoritate a statului, în timp ce o companie s-ar duce de la egal la egal, ar putea lucra cu case de avocați, care ar avea deja o altă atitudine față de un alt tip de interes.Pentru că până la urmă ar merge pe principiul profitului, ca oricare companie economică de pe piață. Cred că fundamental trebuie schimbată concepția despre rolul AVAS-ului și că trebuie să discutăm astăzi despre gestionarea proprietății private a statului".


(293 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Mircea Ursache, despre soarta AVAS | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 3.2809281349182 seconds.