Sâmbătă, 31 Ianuarie 2009 - 06:06 AM Aleg.RO: PNL își pregătește primar de Timișoara pentru alegerile din 2012

Publicat de: Ioana TOMA

AMOS News Rectorul Universității "Politehnica" din Timișoara, senatorul Nicolae Robu, ar putea fi candidatul PNL pentru postul de primar al orașului, la alegerile locale din 2012, informează corespondentul AMOS News.
Sâmbătă, la PNL Timișoara și la PNL Lugoj au loc alegeri pentru echipa de conducere. În ambele organizații, există câte un singur candidat pentru funcția de președinte: la Timișoara - senatorul Nicolae Robu, rector al Universității "Politehnice", respectiv Ioan Ambruș, viceprimar al Lugojului. La alegerile de mâine vor lua parte și Bogdan Olteanu și Ludovic Orban.

Președintele filialei Timiș, Adrian Cioroianu, a declarat că aceste alegeri și echipa care va fi aleasă la Timișoara are, încă de pe acum, scopul de a pregăti alegerile locale din 2012. În iunie 2008, la alegerile precedente, PNL Timiș l-a susținut pentru postul de primar pe țărănistul Gheorghe Ciuhandu, în lipsa unui candidat propriu. Imediat după alegeri, conducerea partidului a declarat că pentru alegerile următoare filiala va avea un candidat propriu. Acesta ar putea fi chiar senatorul Nicolae Robu, intrat în partid numai în vara anului trecut.

"Nu intră în proiectele mele de acum o candidatură la primărie în 2012, dar este clar că dorim un candidat propriu. Este devreme să spun acum, ar trebui să pregătim un om cu un an sau doi înainte", a declarat Robu, care nu a refuzat, totuși, ideea de a opta pentru această funcție deținută de Ciuhandu pentru al patrulea mandat.

"Este prematur să vorbim de un candidat acum, e vorba de o campanie pentru patru ani de zile. Mult mai important pentru noi acum este să stabilim o echipă. Totuși, fără îndoială, Nicolae Robu, care are de dus un mandat de senator, poate să fie una dintre opțiunile noastre, depinde ce se va întâmpla până atunci", a precizat liderul interimar al filialei, Adrian Cioroianu.


(937 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Ioana TOMA


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

PNL își pregătește primar de Timișoara pentru alegerile din 2012 | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.70454597473145 seconds.