Joi, 23 Aprilie 2009 - 05:52 AM Aleg.RO: Băsescu: Toată lumea susține opriți codurile, dar nimeni nu știe de ce

Publicat de: ---

AMOS News

Președintele Traian Băsescu a afirmat, după întâlnirea pe care a avut-o cu reprezentanții coaliției "Opriți Codurile!", că aceștia au fost "de bună-credință", chiar dacă nu a înțeles de ce reprezentanții societății civile doresc blocarea unor legi, ce înlocuiasc prevederi din 1968.

"Toată lumea susține opriți codurile, dar nimeni nu știe de ce. Am observat că pe agenda publică sunt două subiect majore în momentul de față: problema legată de coduri și problematica legată de salarizare. Aș face o observație generală. Toți declarăm că le vrem, dar prea puțini fac eforturi ca această legislație să prindă viață, să devină realitate" a afirmat șeful statului.

Totusși, Traian Basescu a explicat faptul că este de acord cu unele dintre amendamentele lor. Printre acestea se afla micșorarea pedepselor pentru corupție, prevedere pe care atat presedintele, cat și societatea civilă o resping.

Traian Băsescu a mai precizat că de zece ani se încearcă înlocuirea Codurilor penal și civil, precum și a celor de procedură, însă în acest timp au intervenit numeroase blocaje. Șeful statului a mai argumentat ca, de la momenul la care vor fi adoptate și promulgate aceste legi, va trebui să treacă înca doi ani până când vor intra în vigoare.

Șeful statului nu a uitat, nici de aceasta dată, să certe televiziunile, care în goană după rating, ar fi  mai preocupate să dedice spații largi lui Becali sau Florin Călinescu, decat unor dezbateri pe tema codurilor.

"În mod categoric face rating mult mai mare Gigi Becali decât o dezbatere despre coduri la televizor. Este mult mai interesant să-l ai pe Florin Călinescu la tv decât să ai o dezbatere pe cod penal sau civil. În aceste condiții este greu să vezi o dezbatere de mase așa cum solicitau unele ONG-uri. Recunosc că nu am fost implicat într-o astfel de discuție pentru că nu mă pricep. Este treaba celor care știu și au experiență în materie, ceea ce nu exclude dezbaterea la tv daca televiziunile vor să o facă. Deocamdată, lumea strigă opriți codurile, dar nimeni nu înțelege de ce" a mai precizat Băsescu.

Autor: David Martin


(547 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Băsescu: Toată lumea susține opriți codurile, dar nimeni nu știe de ce | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 1.037045955658 seconds.