Vineri, 15 Mai 2009 - 05:42 AM Aleg.RO: Basescu, fata cu sustinerea (ne)conditionata a PD-L

Publicat de: Dragos Moldovan

cronicaromana
Partidul Democrat Liberal cu sau fara Traian Basescu presedintele Romaniei . O problema la care, cu siguranta, gandesc multe capete pedeliste.
Un nou mandat in fruntea statului ar perpetua pentru Emil Boc si formatiunea sa politica starea de fapt de acum. In care, anumiti lideri cu prestigiu si demnitate, nu se simt foarte confortabil. In sensul in care trebuie sa execute fara cracnire ordinele venite de la Palatul Cotroceni. Eventualii urmatori cinci ani, petrecuti in acelasi regim, vor reprezenta pentru acest gen de lideri o perioada de lucru intens pentru a-si consolida pozitia in partid. Asa incat, dupa zece ani de absenta de jure din fruntea pedelistilor, lui Traian Basescu ii va veni foarte greu sa mai ocupe un alt fel de functie decat, eventual, una onorifica. Pana atunci insa, Partidul Democrat Liberal va mai face inca cinci ani de figuratie pe scena politica, in spatele protagonistului Traian Basescu. Considerand ca aceleasi determinari luate in calcul pana acum ii vor tine la guvernare timp de patru ani, pedelistii se pot astepta la viitoarele alegeri interne, la o cadere ametitoare in intentia de vot a electoratului.
Daca Traian Basescu va pierde alegerile sau, de la caz la caz, pur si simplu nu va mai fi presedintele Romaniei incepand cu sfarsitul acestui an, asta ar reprezenta o sansa de maturizare politica a partidului pe care l-a creat. Firesc ar fi ca presedintele pribeag al Romaniei sa se reintoarca la sanul democrat-liberalilor. Intr-o functie tot de presedinte. Numai ca, o asemenea ipoteza trebuie sa ia in calcul urmatoarele aspecte. Emil Boc va fi atunci tot prim-ministrul tarii si – pana la organizarea unui Congres – tot presedintele Partidului Democrat Liberal. Pe cata vreme Traian Basescu nu va mai fi atunci, cel putin pana la o eventuala validare a sa de catre niste delegati pedelisti, nimic. Nici senator, nici deputat, practic fara niciun fel de demnitate activa in statul roman. Atunci vor fi fiind multi cei care sa isi aduca aminte de felul in care s-a comportat Traian Basescu in anii de mandat prezidential. Si in ultima instanta, de ce Emil Boc ar ceda asa, pe tava, functia din partid pe care o ocupa in prezent?! De ce nu ar fi capabil si el de o zvacnire de revolta?
In ipoteza in care Traian Basescu nu va mai detine un nou mandat in fruntea tarii, atunci viitorul presedinte, se poate presupune ca ar reconfigura, sau ca va incerca reconfigurarea unei noi majoritati parlamentare. Una care sa excluda Partidul Democrat Liberal. Emil Boc nu poate fi demis decat prin motiune de cenzura. Daca Partidul Social Democrat s-ar alia cu Partidul National Liberal, aceasta ar trece. Un asemenea esec ar fi decontat din capitalul politic al lui Traian Basescu.
Asa incat, daca acesta castiga prezidentialele in toamna, PD-L va ramane la guvernare, actuala situatie se va perpetua, insa peste patru ani pedelistii s-ar putea sa priveasca ingrijorati pragul electoral. Daca Traian Basescu pierde alegerile, exista riscul ca democrat-liberalii sa nu mai faca parte din guvern, desi nu este obligatoriu, insa in functie de evolutia interna a partidului, s-ar putea ca pe esicherul politic sa apara o formatiune mult mai bine structurata.


(629 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Cronica Română

· Alte știri de la Dragos Moldovan


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cronica Română:

Basescu, fata cu sustinerea (ne)conditionata a PD-L | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.68278789520264 seconds.