Joi, 21 Mai 2009 - 05:43 AM Aleg.RO: Covasna: PD-L nu consideră corecte manifestațiile împotriva schimbărilor de la deconcentrate

Publicat de: Monica RIZEA

AMOS News Președintele PD-L Covasna, Gheorghe Baciu, crede că manifestațiile demarate de către organizațiile maghiare și UDMR pentru menținerea în funcție a unor directori de instituții deconcentrate nu sunt corecte, transmite corespondentul Informatia. ro (AMOS News).

Gheorghe Baciu a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că PD- L trebuie să conducă, deoarece se află la guvernare, drept pentru care nu i se par „drepte” manifestațiile trecute și viitoare (următoarea fiind anunțată la Miercurea Ciuc) în care se cere susținerea pe posturile de conducere ale deconcentratelor din Covasna și Harghita a celor din UDMR.

„ Pe noi când ne-au dat afară de la guvernare, toți ai noștri aveau susținere, dar conducerea județului de atunci și cu fostul prefect i-au luat de mână pe alții și i-au pus pe posturi, în vreme ce ai noștri au fost trimiși acasă, că erau de la PD-L. Noi nu facem așa, facem elegant, frumos și după lege, căci avem o lege pe care o punem în aplicare și cerem să și conducem, dacă suntem la guvernare”, consideră Gheorghe Baciu.

Președintele PD-L Covasna a ținut să amintească de faptul că atunci când UDMR s-a aflat la guvernare „a primit tot ce a vrut”, având numeroși reprezentanți în Guvern și structurile acestuia.

„În acea situație, nu i-a deranjat și n-a ieșit nimeni, nici Marko Bela, să spună că nu primesc vreun post pentru că nu-l merită, având doar 7%. Și au avut peste 15% și le-a părut bine (...) Sau de ce nu s-a autosesizat Marko Bela că în Covasna nu este niciun vicepreședinte român de Consiliu Județean...? Adică atunci când noi avem drepturi, nu le recunoaște nimeni din conducerea UDMR și când ei nu au drepturi și le arogă”, a mai spus liderul PD-L Covasna, adăugând că nu-și dorește certuri în județul Covasna ci corectitudine și conlucrare pentru dezvoltarea zonei.

UDMR organizează vineri, la Miercurea Ciuc, un miting de proporții, în care se va protesta împotriva schimbării directorilor de deconcentrate și a Ordonanței 37 referitoate la aceste schimbări. La miting vor participa inclusiv cei din județul Covasna, care vor pleca de aici cu cinci autobuze. Potrivit UDMR, nu este normal ca în județele Covasna și Harghita, unde populația maghiară este majoritară, la conducerile deconcentratelor să fie numiți români care nici măcar nu cunosc limba maghiară.

PSD Covasna a efectuat schimbări la șapte dintre cele 19 deconcentrate ce i-au revenit în urma negocierilor politice cu PD-L, acesta din urmă schimbând conducerile a 11 dintre cele 19 instituții aflate pe lista sa.


(400 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Monica RIZEA


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Covasna: PD-L nu consideră corecte manifestațiile împotriva schimbărilor de la deconcentrate | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.74626111984253 seconds.