Luni, 28 Septembrie 2009 - 05:23 AM Aleg.RO: Sunt parlamentarii romani cei mai "inutili" din Uniunea Europeana?

Publicat de: ---

ziarulfinanciar Densitatea numarului de parlamentari romani raportat la numarul populatiei este medie comparat cu alte tari din UE . Tarile cu economii dezvoltate (cu exceptia Marii Britanii) au mai putini deputati si senatori decat Romania, raportat la numarul de locuitori.

Daca Romania ar avea cel mult trei sute de parlamentari, asa cum propune presedintele Traian Basescu in referendumul care se va tine in 22 noiembrie, odata cu primul tur al alegerilor prezidentiale, atunci proportia numarului de parlamentari fata de populatie ar fi identica cu cea a Olandei: 1/73.333. In UE 14 tari au parlamente unicamerale, in vreme ce celelalte state (inclusiv Romania) au Legislativul format din doua camere. In special tarile mici au parlamente cu o singura camera. In prezent, Romania are 471 de parlamentari, din care 334 de deputati si 137 de senatori, ceea ce inseamna, raportat la cele 22 de milioane de romani, ca la fiecare 46. 709 romani avem un parlamentar. Dupa cum se vede din tabelul alaturat, tari importante din UE, cum sunt Germania, Franta, Italia, Olanda, Spania sau Polonia, au, raportat la numarul populatiei, mai putini parlamentari decat Romania. In Marea Britanie, unde parlamentarismul are o istorie veche de peste 800 de ani, raportul intre parlamentar si cetatean este sensibil diferit, 1 parlamentar la 43.549 de britanici. Tara cu cea mai mare densitate de parlamentari din UE este si cea mai micuta, raportat la numarul populatiei. Unul din 6.000 de maltezi este parlamentar, in vreme ce in tara eficientei, Germania, abia unul din 121.000 de germani este parlamentar. Eficient sau nu? Cat de eficient sau nu este Parlamentul Romaniei, care a fost "innoit" in urma cu un an in urma noului sistem de vot uninominal ramane de vazut, in conditiile in care, pe fondul crizei economice, Guvernul PD-L - PSD si-a insusit rolul principal in procesul de legiferare, lasand Parlamentul cu rol de spectator. Parlamentul Romaniei ramane totusi una dintre cele mai transparente institutii publice: stenogramele sedintelor conducerii Senatului si Camerei Deputatilor pot fi consultate pe paginile de internet www.cdep.ro, www.senat.ro, cheltuielile senatorilor si deputatilor sunt facute publice pe aceste site-uri, la fel si achizitiile, dezbaterile in comisii sunt de regula transparente, la Camera sedintele comisiei de buget pot fi vizualizate live online, Êlegile si stadiul dezbaterilor pe toate initiativele legislative sau proiecte de lege pot fi consultate pe site-urile acestor camere. In ceea ce priveste transparenta, situatia Parlamentului este singulara daca este sa te raportezi la alte institutii publice, cum este Guvernul, care nu isi respecta obligatia de a publica pe site legile care urmeaza sa intre in sedinta de guvern sau de ministerele care raspund cu intarziere solicitarilor privind anumite cheltuieli, numarul total de angajati sau chiar de autoturisme pe care le au in subordine.Ê Bugetul Senatului si Camerei Deputatilor este mai putin de 100 de milioane de euro in 2009, in conditiile in care alte institutii mai putin transparente, cum ar fi Serviciul Roman de Informatii au un buget mult mai mare. (SRI primeste in 2009 aproximativ 400 mil. euro.) Parlamentul ramane una din institutiile cu cele mai mici cote de credibilitate pentru populatie, alaturi de partidele politice, in vreme ce Armata si Biserica raman institutiile in care romanii au cea mai mare incredere. Parlamentarii trag in jos popularitatea guvernului britanic Parlamentul britanic a fost afectat in aceasta vara de un scandal de proportii legat de deconturile oficialilor. In plina criza financiara, parlamentarii britanici au decontat bani publici de mii de lire sterline pentru a-si cumpara perdele, renova casa sau chiar pentru plata unor credite ipotecare deja achitate. Potrivit presei de la Londra, deputatii britanici au fost obligati sa returneze pana la 500.000 de lire sterline. Ceea ce reproseaza romanii propriilor parlamentari este, cu preponderenta, "chiulul", lipsa de consistenta a initiativelor legislative si, de aici, cheltuielile pe care le considera exagerate. Parlamentul Romaniei este una dintre institutiile cu cota cea mai mica de credibilitate in sondajele de opinie, desi a facut eforturi in ultimii ani pentru a-si transparentiza cheltuielile. Romania are 471 de parlamentari, din care 334 de deputati si 137 de senatori. 100 de milioane de euro este bugetul pe 2009 al Senatului si Camerei Deputatilor. 3.000 de euro (in care intra si sumele forfetare) este venitul lunar aproximativ al unui parlamentar. El beneficiaza de masina, de telefon mobil si de pensie speciala. Senatorii si deputatii au un program de lucru considerat lejer, care incepe luni la pranz si se termina joi la pranz, iar pana sambata inclusiv lucreaza in circumscriptiile electorale.


(907 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Ziarul Financiar

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Ziarul Financiar:

Sunt parlamentarii romani cei mai "inutili" din Uniunea Europeana? | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.55363893508911 seconds.