Joi, 08 Octombrie 2009 - 05:37 AM Aleg.RO: Senatorii PDL sesizează Comisia juridică în privința atitudinii lui Geoană

Publicat de: ---

AMOS News Președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a anunțat că senatorii democrat-liberali vor depune la Comisia juridică o sesizare referitoare la Mircea Geoană, acuzat că a votat de două ori în Biroul Permanent la punctul ce viza scrisoarea șefului statului. "În urma a ceea ce s-a întâmplat astăzi în Biroul Permanent colegii mei de la Senat vor depune o sesizare la Comisia juridică în ceea ce-l privește pe domnul Mircea Geoană, care și-a exprimat votul de două ori în Biroul Permanent, plus că a supus la vot o propunere care este neregulamentară", a afirmat Anastase, la finalul Biroului Permanent.

Întrebată la ce face referire sesizarea, Anastase a răspuns că "la același lucru" din sesizarea îndreptată împotriva sa de către PSD și PNL.

"Este dreptul dumnealor să depună acest lucru la Biroul Permanent, Comisia juridică va fi cea care va analiza. În ceea ce mă privește, și vă invit și pe dumneavoastră să lecturați regulamentul, am convingerea că nu am încălcat acest regulament. E un lucru pe care îl știu foatrte bine liderii de grup, dar fac în momentul acesta un joc politic care se poate explica într-o perioadă de campanie electorală și până la urmă ai nevoie, nu-i așa, ca funcția de președinte al Camerei să nu te incomodeze de vreo culoare tocmai pentru a-ți conserva privilegiile", a precizat președintele Camerei Deputaților. 


(409 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Senatorii PDL sesizează Comisia juridică în privința atitudinii lui Geoană | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.69392800331116 seconds.