Marți, 19 Aprilie 2005 - 05:00 PM Aleg.RO: Primăria Capitalei vrea să administreze ''Satul francez'' după standarde europen

Publicat de: ---

AMOS News Astăzi, Primăria Capitalei a devenit, de drept proprietara ''Satului francez'' și a complexului de agrement ''Le Club'' din Băneasa, care au aparținut World Trade Center. Transferul s-a produs în contul datoriei pe care WTC o acumulase față de proprietarul terenului pe care a fost înălțat Satul. Procesele verbale de predare-primire au fost semnate de către Virgil Cârstea, directorul Direcției de Administrare a Lacurilor, Parcurilor și Agrementului, care a acordat cu acest prilej un interviu Agenței de Presă AMOS NEWS:

AN: De când demarează autoritatea Primăriei asupra Satului Francez și a Clubului?

CV: Practic, începând cu data de 30, luna trecută Primăria Municipiului București prin Consiliul General, a devenit proprietarul de drept al ''Satului Francez''. Astăzi Comisia a semnat protocolul de predare - primire pentru a fi trecut în patrimoniu.

AN: Deci, Primăria Capitalei devine patron de instituție de agrement. Este comparabil ceea ce luați acum cu ceea ce aveți deja în subordine, sau ceea ce are Primăria în administrare?

CV: Trebuie să fim corecți și să spunem că este prima mare afacere de acest gen a Primăriei, neuitând în același timp faptul că Primăria este și acționar, printre altele, la World Trade Center, o societate de turism, la care Primăria este acționar nu majoritar, dar în timp poate deveni. În același timp suntem optimiști în ceea ce privește fondurile pe care Primăria le va atrage din exploatarea ''Satului Francez'' și suntem siguri că vom reuși, prin fondurile pe care le avem, ca gradul de utilizare să fie cel puțin același.

AN: Care este aspectul juridic și patrimonial pe care îl implică acest transfer?

CV: În primul rând noi preluăm imobilele. Imobile care trec în proprietatea Primăriei contra unei sume stabilite de lege și a raportului de evaluare care a stat la baza acestei achiziții. În afară de imobile, Primăria devine proprietar și al Clubului, care este aferent Satului. Imobilele sunt închiriate unor societăți sau a unor persoane fizice pe niște sume considerabile după părerea noastră, deci și ele vor veni cu un raport substanțial.

AN: Aceste chirii având continuitate?

CV: Aceste chirii vor avea, binențeles, continuitate. Noi nu perturbăm cu nimic derularea contractelor de închiriere, doar le vom transfera pe noul proprietar, astfel încât relația contractuală să fie cu Primăria Generală, prin Administrația Lacurilor, Parcurilor și Agrementului.

AN: Probleme de alt gen nu ridică? Mă refer la probleme de proprietate asupra terenului sau alte chestiuni litigioase.

CV: Nu, chestiuni litigioase nu sunt, noi avem și intabulat ternenul de sub ''Satul francez''. Din cunoștințele mele ar exista o cerere de retrocedare pe o suprafață mică, dar conform legii aceasta se va armoniza, or li se va da în altă parte, ori li se vor plăti despăgubiri, dar nu va afecta integritatea ''Statului francez''.

AN: Evident că există oameni care se întreabă dacă Primăria Capitalei, care nu are multă experiență în acest sens, ar putea să facă față exigențelor administrative. Mi-ați răspuns deja, ați spus da, dar prin ce? Care sunt argumentele la care doriți să recurgeți pentru ca administrarea să continue să fie una de calitate?

CV: În primul rând, suntem la un stadiu în care trebuie să revedem toate contractele care rezidă din exploatarea ''Statului francez'' și mă refer aici și la cheltuielile care sunt aferente acestor exploatări. Și WTC-ul, din datele pe care le deținem la vremea asta, avea contracte cu diferite societăți care prestau servicii, asta însemnând curățenie, asta însemnând pază, întreținere, apă, canal, curent ș.a.m.d. În ceea ce privește experiența Primăriei, eu vreau să vă asigur că Administrația de Lacuri și Agrement are în subordine și unități care se ocupă de administrarea unor ștranduri, și al unor spații locative dar în măsură mai mică, iar rezultatele pe care le-am avut în ultimii doi ani, prin alocarea de la bugetul local și din fonduri extrabugetare - mă refer la Programe Phare, ISPA - au dovedit că implicarea primăriei a fost benefică.

AN: Acest transfer va fi și o provocare...

CV: Exact, este și o provocare, iar de reușita acestui program vor depinde în viitor acțiuni ale Primăriei de implicare pentru atragerea altor fonduri, în acțiuni similare sau de altă natură.

AN: Știți că încă de la apariția WTC-ului a existat o mare problemă, mai mult de zece ani nu a reușit decât să facă datorii, necum să mai scadă din ele. Care este calea prin care veți încerca să faceți mai eficientă activitatea ''Satului francez'' și a Clubului?

CV: În primul rând vom analiza foarte bine structura cheltuielilor pentru exploatarea Clubului. Vă dau un exemplu! În mod cert n-o să mai avem un contract de întreținere a spațiilor verzi, pentru că una dintre activitățile administrației este tocmai legată de parcuri și nu văd de ce să mai plătim niște societăți pentru a întreține peluzele și vegetația ''Satului francez''. Noi avem la dispoziție și personal calificat și fondurile necesare pentru a nu mai încărca facturile, de aici urmând să rezulte o economie de câteva miliarde pe an, ceea ce va spori sumele încasate din chirii.

AN: Sunteți optimist în privința succesului Primăriei ca administrator al unui astfel de obiectiv, pretențios și complex?

CV: Chiar foarte optimist. Dacă ați face o comparație cu câteva obiective date în folosință în ultimii ani - mă refer la câteva ștranduri - veți vedea că nu sunt mai prejos. În privința personalului, avem o singură problemă, care ține de nivelul de salarializare de la Primărie. Dar vom găsi și aici soluțiile necesare. Obiectivul nostru principal constă în menținerea calității la standardele cu care clienții s-au obișnuit, și acest lucru necesită doar mai multă grijă și atenție din partea noastră.
În mod cert, Primăria va fi un bun administrator iar ''Satul francez'' poate deveni nu doar un reper de calitate ci și un centru de activități și inițiative ale municipalității care să atragă atenția publicului. (Octavian Andronic)


(870 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Primăria Capitalei vrea să administreze ''Satul francez'' după standarde europen | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.54845404624939 seconds.