Miercuri, 11 August 2010 - 06:25 AM Aleg.RO: Liderii de sindicat ar trebui sa-si publice averile

Publicat de: ---

Puterea Dupa patru ore de dezbateri, deputatii din comisia juridica au adoptat in unanimitate raportul la proiectul de lege privind organizarea si functionarea ANI . Cea de a treia varianta a legii contine unele reveniri, dar si o serie de noutati.

Comisia Juridica a Camarei Deputatilor a discutat ieri despre legea ANI. Marile noutati ale viitoarei legi constau in introducerea sub incidenta ei a liderilor de sindicat si a membrilor CES (Consiliul Economic si Social, organism tripartit compus din 9 membri propusi de guvern, 9 membri propusi de sindicate si 9 membri propusi de patronate).

Deputata Liana Dumitrescu, reprezentanta minoritatii macedoniene, este autoarea amendamentului care-i va cuprinde pe liderii de sindicat si pe membri CES. Au existat si unele obiectii - cele ale deputatului UNPR Eugen Nicolicea si ale deputatului UDMR Mathe Levente Andras -  cei doi sustinand ca nefiind vorba de demnitari, liderii de sindicat si membri CES nu au ce cauta sub incidenta legii.

Demnitarul poate fi verificat trei ani dupa incheierea mandatului

Deputatii din Comisia juridica a Camerei au fost receptivi la solicitarile premierului Emil Boc ? prezent 30 de minute la dezbateri - si au stabilit reintroducerea in lege a termenului de trei ani in care ANI poate face verificari (in ultima varianta, termenul era de doar un an - n.a.), precum si reintroducerea prevederii referitoare la o depunerea unei singure declaratii de avere (nu doua conform ultimului vot de la Senat, una secreta si alta destinata publicitatii ? n.a.).Tot in sedinta de ieri, deputatii juristi au mai stabilit reducerea de la 90 la 30 de zile a termenului in care o persoana care intra sub incidenta legii poate efectua o rectificare in cazul in care este sesizat sau se autosesizeaza ca a introdus date inexacte in declaratia de avere. In interiorul celor 30 de zile, persoana in cauza nu va suferi consecintele legii.

Chiuariu: legea s-ar putea sa cada la Curte

Deputatii PNL nu au participat la partea a doua a sedintei, nefiind de acord cu textul dezbatut. ?In mod normal, daca o lege este declarata in doua randuri neconstitutionala, trebuie elaborat un proiect nou, in urma consultarilor dintre putere si opozitie. Nu s-a facut nimic in acest sens. S-au pastrat prevederi neconstitutionale, cum ar fi comisiile de verificare ale averilor. Nu va fi vina deputatilor PNL, pentru ca legea va cadea pentru a treia oara la Curtea Constitutionala?, a declarat presei, fostul ministru al justitiei, deputatul PNL, Tudor Chiuariu.

Pentru ?draga de ANI?, premierul Boc ignora Constitutia

Ieri, la putine minute dupa ce a parasit sala comisiei juridice, premierul Emil Boc a facut o serie de declaratii nastrusnice. ?Eu sper ca fiecare politician din Romania a invatat din ultima experienta a raportului de tara al Uniunii Europene. Aici nu e vorba de interesul personal al meu, al unora sau al altora, e vorba de interesul tarii, iar cei care nu vor intelege acest lucru, practic nu mai au ce cauta in Parlamentul Romaniei, pentru ca in Parlamentul Romaniei servesti interesul national. Cine are de ascuns in materie de avere, locul lui nu e in Parlamentul Romaniei, locul lui este in alta parte?, a spus Emil Boc. Prin aceste afirmatii, premierul a demonstrat din nou ca este corijent la capitolul Constitutie, deoarece se stie, dreptul de a alege sau a de a fi ales, deci accesul (prezenta in Parlament) este garantata de Legea fundamentala si nu poate fi blocata de modul in care este completata o declaratie de avere.

Pe fondul acestor afirmatii, cand a fost intrebat de un ziarist cum comenteaza faptul ca parlamentarii din partidul (PDL) al carui presedinte este nu si-au publicat declaratiile de avere, Emil Boc a raspuns nonsalant ca, ?nu am verificat acest lucru?, dar a adaugat ca ministri si-au publicat averile.

Tot Emil Boc, incercand sa sublinieze importanta legii, a spus ca in cazul in care ea nu ar fi adoptata, ?romanii nu ar mai putea circula liberi prin Europa, Romania nu ar mai obtine fonduri europene?. 

Prima reactie din zona sindicala

Dumitru Costin (BNS): ?Aflu acum de la dumneavoastra ce s-a votat. In pricipiu nu am nimic impotriva ca un lider de sindicat sa-si publice declaratia de avere, dar numai in situatia in care are vreo legatura, sau administreaza fonduri publice. Liderii de sindicat care nu au legaturi cu banul public, nu au de ce sa-si publice declaratia de avere. Daca aceasta categorie va fi obligata sa-si publice declaratia de avere, ar fi ca si cum a-i obliga orice cetatean al tarii sa-si publice averea. Or, din cate stiu, acest lucru nu se regaseste printre principiile legi. In concluzie, ai treaba cu banul public, intri sub incidenta legii, nu ai, nu intri?.

Biroul Permanent al Senatului a decis ieri convocarea plenului institutiei in sesiune extraordinara in zilele de 23 si 24 august. Pe ordinea de zi urmeaza sa se afle Legea ANI, proiectul de lege privind masuri de accelerare a solutionarii proceselor si proiectul pentru modificarea si completarea Legii 47/1992, privind functionarea CCR, Codurile de procedura civila si penala si, la solicitarea Opozitiei, dezbaterea in procedura de urgenta a trei ordonante de urgenta - nr. 58/2010, privind modificarea Codului Fiscal, nr. 48/2010, privind descentralizarea in domeniul sanatatii publice si nr. 63/2010, privind Legea finantelor publice locale. In perioada 16-23 august, toate aceste acte normative se vor afla in lucru la comisiile de specialitate ale Senatului.

<br style="font-family: Arial;">


(219 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Puterea

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Puterea:

Liderii de sindicat ar trebui sa-si publice averile | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 2.7012891769409 seconds.