Duminică, 09 Ianuarie 2005 - 12:45 PM Aleg.RO: UDMR critică demisiile liderilor D.A. Covasna

Publicat de: Marius NEGULESCU

AMOS News Deputatul UDMR Antal Andras crede gestul demisiilor anunțate de liderii Alianței D.A. Covasna, ca protest față de numirea unui prefect UDMR, contribuie la imaginea existenței unor tensiuni etnice între cele două comunități din județ ce ar putea avea ca efect alungarea potențialilor investitori din zonă. Deputatul mai consideră că prin acțiunile lor liderii locali ai Alianței D.A. au demonstrat că nu reprezintă comunitatea românească din județ, altfel ar fi răspuns invitației la dialog lansată de UDMR.

"Toată isteria creată de liderii Alianței D.A. i-au speriat pe investitorii străini și va fi destul de greu să îi convingem să vină în Covasna. Astfel, nu numai maghiarii vor pierde, ci și românii", a spus Antal Arpad.

Deputatul apreciază că problema prefectului pe plan local ar fi putut si soluționată prin găsirea unui numitor comun. "Sper ca, în urma demisiei celor doi președinți, în fruntea PD și PNL Covasna să fie numiți oameni tineri, care vor reuși să colaboreze în spirit european cu UDMR, în perspectiva dezvoltării județului", a mai spus parlamentarul Uniunii.


(922 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Marius NEGULESCU


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

UDMR critică demisiile liderilor D.A. Covasna | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.59938406944275 seconds.