Marți, 26 Aprilie 2005 - 03:05 PM Aleg.RO: Autosuspendații din PSD Arad, somați să-și dea demisiile din CLM și CJ

Publicat de: Florin TOMUȚA

AMOS News Conducerea organizației județene a PSD Arad a cerut membrilor autosuspendați din partid să-și dea demisia de o­noare din funcțiile pe care le ocupă, în prezent, aceștia în Consiliul Local și cel Județean. „Până acum, statutul partidului prevedea că unii membri se pot autosuspenda. Însă, în noul statut aprobat de Conferința Națională a PSD nu se mai vorbește de autosuspendări. Prin urmare, cei care s-au declarat autosuspendați din PSD Arad trebuie să aleagă între a-și da demisia sau a accepta să fie excluși din partid. Conferința Municipală a hotărât excluderea lor, măsura care se va aplica în data de 16 mai. Pentru noi acest subiect este închis și nu ar trebui să mai avem disponibilitate pentru un nici un fel de negocieri cu aceste persoane. Ei ar trebui să dea dovadă de moralitate și să demisioneze din funcțiile de consilieri. Nu sunt obligați să facă acest lucru, dar au totuși obligația morală să o facă pentru că ei nu mai sunt alături de partid“, a declarat Alexandru Pârv, secretar executiv al PSD Arad.

La rândul, vicepreședintele filialei arădene a social-democraților, Ioan Cuzman, a precizat că relațiile de prietenie dintre fosta conducere a organizației și actualii liderii centrali ai partidului nu va duce la o schimbarea deciziei luată de la
Conferința Municipală. „Nu ne poate da nimeni recomandări. Măsura excluderii a fost votată în unanimitate de toți participanții la această Conferință. Nu noi nu le-am cerut să se autosuspende din partid. Ei au hotărât singuri acest lucru. Iar, dacă domnul Ilie Sârbu, vicepreședinte PSD, va avea reacții nepotrivite la această decizie luată de noi, vom avea și noi reacții nepotrivite. Dar pe viitor o să avem grijă să separăm sentimentele de rațiune. Dacă cei din conducerea centrală vor încerca să-și impună deciziile, noi putem să spunem că nu ne vom lăsa duși de nas în nici o situație“, a spus Cuzman.

Potrivit prim-vicepreședintelui organizației județene a PSD Arad, locul ocupat acum de consilierii autosuspendați ar urma să fie luat de următorii înscriși pe listele electorale de la alegerile locale din iunie 2004.
În urma acestor alegeri PSD Arad a obținut șase madate de consilieri locale și nouă de consilieri județeni.

Dar, anul acesta, Dorel Popa, fost președinte al organizației județene, Rodica Borza, ex-secretar executiv, alături de Gheorghe Curta, Attila Duka s-au autosuspendat, iar fostul vicepreședinte al filialei municipale, Emanoil Voicu, a demisionat din partid.

Alături de aceștia, au demisionat din partid și Caius Parpală, fost secretar executiv al PSD Arad, Coloman Edeleni, ex-președintele organizației municipale, Tiberiu Rancu și Francisc Mandek. Astfel, fostul partid de guvernământ mai are în Consiliul Local un singur reprezentant, Alexandra Braica, iar în Consiliul Județean, social-democrații mai au doar cinci consilieri.


(1069 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Florin TOMUȚA


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Autosuspendații din PSD Arad, somați să-și dea demisiile din CLM și CJ | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.71402502059937 seconds.