Joi, 26 Ianuarie 2012 - 06:38 AM Aleg.RO: TOT ce a spus BASESCU la Cotroceni

Publicat de: ---

Realitatea TV

Presedintele Traian Basescu a sustinut miercuri un discurs la Palatul Cotroceni ca raspuns la protestele din ultima perioada .

TOT ce a spus BASESCU la Cotroceni / FOTO: Administratia prezidentiala Imaginea 1/1

Textul integral:Astazi vreau sa ma adresez exclusiv romanilor din tara si romanilor de pretutindeni. Astazi ma adresez romanilor pentru ca manifestatiile din ultima vreme, scandarile din strada din ultimele zile, mesajele de pe mijloacele electronice - internet, Facebook - mi-au creat impresia ca pentru o parte din romani s-a creat o ruptura intre Presedinte si parte din natiune. S-a creat impresia falsa ca Presedintele nu-i mai reprezinta pe romani si societatea in relatia cu institutiile statului. Eu stiu ca pentru romani obligatia Presedintelui de a-i reprezenta continuu este unul din imperativele majore, fiind vorba de un Presedinte ales prin vot direct.As vrea ca romanii sa inteleaga ca imi este extrem de clara situatia in care se afla. Stiu ca masurile precum cresterea TVA-ului, reducerea salariilor in sectorul bugetar, restructurarea sectorului bugetar, introducerea contributiei pentru sanatate la pensiile pana la 750 de lei i-au facut sa iasa in strada, ca urmare a traiului greu. Stiu in acelasi timp ca aceeasi abordare o au si milioane de romani care nu au iesit in strada. Si ei s-au simtit solidari cu cei care prin scandarile lor, prin pancartele lor din pietele oraselor din tara dadeau semnale legate de saracie, de aroganta a politicienilor sau legate de coruptie. Este clar pentru mine ca prima mea obligatie este aceea de a restabili legatura de incredere intre mine si acea parte a populatiei care si-a pierdut increderea in Presedinte. In momentul de fata ne aflam intr-o situatie de criza. Evolutiile interne din ultimii doi ani au suprapus peste criza si masuri extrem de puternice de modernizare a statului. Practic, in acelasi timp, coalitia aflata la putere, sustinuta de mine, a realizat doua lucruri extrem de dificile: pe de o parte, lupta cu criza pe care cel mai greu a resimtit-o populatia, iar pe de alta parte, procesele extrem de dificile de modernizare a tarii. Si as aminti: legi extrem de controversate sau nu foarte bine primite de cei carora li se adresau, Codul Penal, Codul comercial, codul de procedura penala, codul de procedura comerciala. Au fost legi destinate sa reformeze justitia, restructurarea aparatului bugetar, o diminuare cu peste 200.000 a numarului bugetarilor, un alt proces de reforma care a afectat profund populatia, legea raspunderii magistratilor, de asemenea, o lege dificila si indelung dezbatuta, legea micii reforme, un alt obiectiv care a impins la dezbatere si uneori insatisfactie. Codul Muncii, care a avut ca principala masura flexibilizarea fortei de munca a fost, de asemenea, un moment in care societatea intreaga a fost afectata, in primul rand din ingrijorarea ca ar putea fi mai rau. As aminti Legea educatiei, o lege care a impins catre reformarea unui sistem extrem de mare si care nu a fost profund reformat niciodata de la revolutie incoace. Nu in ultimul rand, Legea asistentei sociale, o lege, de asemenea, extrem de discutata si care a afectat un numar considerabil de oameni, care de multe ori traiau nejustificat din ajutoare sociale. Sunt doar cateva exemple care arata ca procesele de modernizare a statului, simultan desfasurate cu procesele prin care am incercat restabilirea echilibrelor macroeconomice, au dus la o situatie de nemultumire intr-o larga parte a societatii romanesti. Aici, cu certitudine, responsabilitatea mea este majora, pentru ca - si aici va rog sa luati toate discursurile mele publice din campania din 2009 - deci responsabilitatea mea este majora, pentru ca modernizarea statului a fost unul din obiectivele asupra carora m-am angajat inainte de a deveni pentru a doua oara Presedinte al Romaniei. Nu ascund ca adesea a trebuit sa am iesiri publice, pentru a stimula indeplinirea acestor obiective. Toate au creat, pe buna dreptate, un sentiment de nesiguranta in societate, chiar daca eu am castigat alegerile, avand ca principala axa discursul legat de reforma statului. As spune insa ca suntem acolo unde trebuie pentru ca, in primul rand, datorita eforturilor populatiei, Romania a iesit din recesiune. Sper ca la mijlocul lunii februarie cifrele de la Statistica sa confirme ca am inregistrat o crestere economica in jurul a 2,5% din Produsul Intern Brut, ceea ce va fi una din cele mai mari cresteri economice din Uniunea Europeana.Marea problema a populatiei este ce se intampla in continuare, iar eu vreau sa le spun romanilor ca stiu ce trebuie facut. Va trebui ca, in continuare, intr-un parteneriat cu Guvernul, sa deschidem acest orizont de tara noua pentru romani, si cred eu ca printre cele mai importante lucruri sunt revizuirea Constitutiei ca pilon de flexibilizare a statului si ca raspuns la votul romanilor de la referendumul din 2009, noiembrie. Peste 80% dintre romani au votat pentru Parlament unicameral si pentru un numar maxim de 300 de parlamentari. Toate partidele fara exceptie se fac ca uita de votul pe care romanii l-au dat in noiembrie 2009, insa nu ezita sa spuna ca asculta vocea poporului. Eu nu as crede pe niciunul din ei atat timp cat nu respecta acum un vot dat de romani in proportie de peste 80%. Repet: nu vizez niciun partid anume, ci toate partidele; indiferent ce declara, niciunul nu a vrut sa miste lucrurile inainte, desi au primit in timp util proiectul de Constitutie cu rectificarile, cu propunerile de revizuire care sa acopere aceasta obligatie elementara a politicienilor fata de poporul pe care pretind ca il servesc. Poporul nu se serveste numai in declaratii la televizor, ci si prin fapte; cand servesti poporul, il servesti prin fapte, iar revizuirea Constitutiei este o proba a responsabilitatii clasei politice romanesti. Avem nevoie si de o noua lege electorala, o lege electorala care sa le permita romanilor sa-i voteze pe cei mai buni si nu sa aflam ca intra in Parlament oameni de pe locul doi, trei sau cinci de pe listele votate de romani. Avem nevoie de un comportament modest si decent al politicienilor. Eu nu spun ca toti au venit saraci in politica, dar cand esti in Parlamentul Romaniei, cand esti in Guvernul Romaniei si in tara se impun masuri de austeritate, parca deranjeaza comportamentul arogant si lipsit de modestie. Va trebui sa continuam lupta impotriva coruptiei si a evaziunii fiscale. Mentionez separat evaziunea fiscala pentru ca este un element extrem de important in realizarea veniturilor bugetului de stat. Va trebui sa cream locuri de munca valorificand banii europeni prin crearea de intreprinderi mici si mijlocii si - de ce nu? - prin redeschiderea exploatarilor miniere care au devenit rentabile ca urmare a cresterii costului metalelor. Una era acum 15 ani cand s-au inchis aceste exploatari si cu totul altul este pretul metalelor in momentul de fata pe piata internationala. De aceea trebuie sa avem curaj sa cream locuri de munca in minerit.As face o mentiune speciala: foarte multi incearca sa stabileasca ce e valoros, ce e important, ce nu e important; vreau sa stiti punctul de vedere al presedintelui Romaniei, punct de vedere pe care mi l-am format si in discutiile cu colegii din Consiliul European. Nu exista lucru mai important astazi, cand prefiguram o criza pe termen mediu si lung, decat crearea de locuri de munca. Este singura modalitate de a crea conditii de viata rezonabile romanilor si de a alimenta bugetul de stat cu veniturile necesare pentru a sustine sanatatea, educatia, armata, ordinea publica s.a.m.d.. Absorbtia fondurilor europene este o alta cheie si prioritate care ar trebui sa fie in atentia oricarui demnitar al statului roman. Avem nevoie de accelerarea programului de autostrazi, avem nevoie de dezvoltarea agriculturii, avem nevoie de dezvoltarea turismului, avem nevoie de dezvoltarea unei industrii alimentare care sa valorifice productia agricola in mediul rural. Avem nevoie de oameni politici credibili si acest lucru nu se poate face decat prin transparenta cheltuielilor publice. Degeaba ministrii vor anunta proiecte pe care le-au facut, daca cetatenii nu vor putea accesa in orice zi site-ul ministerului pentru a vedea aprobarile pentru cheltuirea oricarui leu. Numai asa Guvernul, politicienii de la nivel local, vor putea iesi de sub suspiciunea fraudarii fondurilor publice. Avem nevoie de legea sanatatii. Am inregistrat un esec in prezentarea publica a proiectului la care s-a muncit foarte mult si in credibilitatea acestui proiect. Mi se datoreaza in cea mai mare parte acest esec. Va trebui revenit pe o alta platforma de incredere, pe o alta voce si, mai ales, cu eventualele modificari care trebuie facute proiectului care a fost in tentativa de a intra in dezbatere publica. Avem nevoie de eficientizarea regiilor autonome si avem nevoie de desfiintarea clientelismului politic la nivelul desemnarilor pe functii la conducerea acestor regii. Nu vreau sa spuneti ca Presedintele si-a prezentat un program de guvernare. Programul de guvernare este mult mai complex si mai in detaliu, dar vreau sa stiti ca acestea vor fi lucrurile pe care eu le voi sustine in continuare, pentru ca ele vor permite si crearea de locuri de munca, vor permite si o redistribuire a resurselor catre zonele sociale in care intr-adevar avem nevoie, si nu voi intra in treaba Executivului sa spun care sunt acestea; cu certitudine ei le stiu cel putin la fel de bine ca si mine.As trage o concluzie pana la acest punct. Stim unde suntem, stim ce avem de facut, stim care este orizontul pentru ca la terminarea crizei Romania sa poata valorifica din plin sansa iesirii de criza economica europeana si, indraznesc sa spun, globala. Vor castiga batalia cu viitorul natiunile care vor avea state flexibile, administratii debirocratizate si care vor fi pregatite sa absoarba sansa relansarii economice. In momentul de fata nu se mai poate miza pe investitiile straine pentru crearea locurilor de munca, cel putin in Europa investitiile straine au scazut foarte mult. De aceea, orientarea corecta a resurselor de investitii pe care le are anul acesta bugetul de stat este esentiala pentru mentinerea locurilor de munca si cresterea numarului acestora. De altfel, dincolo de micile programe de sustinere a companiilor, a intreprinderilor mici si mijlocii, esenta mentinerii locurilor de munca in Romania in 2010, 2011 si 2012 a fost in alocarea mare de bani pentru investitii pentru crearea de locuri de munca.Inainte de a incheia, as vrea sa va mai spun cateva lucruri care nu tin neaparat nici de unde suntem, nici de ce avem de facut pentru ca romanii sa aiba o perspectiva buna. Sunt, daca vreti, cateva constatari. Unele tin de mine, altele tin de realitatile altora. Oricat de mare ar fi presiunea cu eticheta de dictator, voi continua sa sustin fara rezerve toate institutiile statului care lupta impotriva coruptiei, fie ca vorbim de Politie, fie ca vorbim de Parchet, fie ca vorbim de Justitie, ceea ce nu inseamna neaparat ca voi fi un om care sa nu observe si sa nu se manifeste atunci cand va constata sau cand va crede ca s-au produs erori. De asemenea, as vrea sa mai dau o explicatie pentru niste etichetari pe care le-am primit constant in mod nedrept, dincolo de cea de dictator. Un dictator pe care il injuri de dimineata pana seara nu imi pare a fi chiar un dictator. Doar un mic exemplu. "Basescu face dosare". Eu il voi considera om de rea-credinta pe acela care nu va putea sa spuna ce procuror i-a spus treaba asta si despre ce om politic este vorba. Aproape s-a creat o imagine propagata continuu ca DNA-ul este instrumentul Presedintelui. Va asigur ca nu este asa. Nu exista niciun procuror in Romania care sa poata spune ca Presedintele i-a cerut sa faca un dosar sau altul impotriva unei persoane sau a alteia. Este sub demnitatea unui Presedinte sa faca asa ceva, iar cei care au aceasta abordare, ca sa se impacheteze mai bine ideea de dictator, nu fac decat sa minta. Eu ii rog sa fie corecti pentru ca totusi, cand fac astfel de afirmatii, vorbesc despre Presedintele Romaniei. "Basescu conduce PDL". Aici nu mai am niciun comentariu decat sa va spun ca, daca l-as fi condus eu, partidul ar fi fost mult mai bine condus. "Basescu conduce Guvernul". Intrebati UDMR-ul de cate ori au primit instructiuni de la mine, ca nu o poti rezolva numai cu premierul - acolo e o coalitie - iar eu va pot spune ca niciodata. Sigur ca am negociat cu ei: "Hai sa trecem Legea educatiei", "Hai sa trecem Legea ajutoarelor sociale", "Hai sa trecem Codurile", "Hai sa trecem legea ANI", "Hai sa trecem noua lege a Directiei Nationale Anticoruptie". M-am implicat pentru ca tara avea nevoie de aceste legi, iar cei care imi recomanda sa ma duc pe Muntele Gaina sa contemplez ce se intampla si, din cand in cand, sa mediez se insala. Nu asa se comporta un Presedinte, mai ales cand statul, cand tara lui, cand poporul lui trece prin momente de criza si de transformari fundamentale ale institutiilor statului. As vrea ca nimeni sa nu mizeze pe lasitatea mea in a spune ce este de spus. Cu certitudine, voi face observatii publice si legate de ce ar trebui sa facem si legate de ce nu se face. Deci nu am nimic de schimbat in comportamentul pe care l-am avut in cele doua mandate de pana cum, exceptie, cu siguranta, diminuarea acelor gafe pe care uneori le mai fac public, vezi intrarile pe post, in disputa cu Raed Arafat.As mai face cateva observatii care nu vreau sa fie lectii pentru nimeni, dar le fac, pentru ca trebuie facute. In ultima perioada societatea civila de buna calitate s-a retras in cochilie, este timpul sa revina pentru ca altfel locul ei va fi ocupat de foarte multi neaveniti care se vor revendica a fi reprezentantii societatii civile. Avem o intelectualitate care, probabil, descurajata de criza, descurajata de unele masuri guvernamentale, descurajata de unele pozitii ale mele, s-a retras si nu vrea sa se mai implice in viata sociala si politica. Este un apel, daca vreti, pe care il fac, la revenirea societatii civile de buna calitate in prim-planul vietii politice si sociale prin contributiile pe care le poate aduce. Inca o observatie este legata de partidele politice si iarasi este o observatie, nu dau instructiuni nimanui. Este si o mai veche tema a mea, care cred ca a venit momentul sa fie reluata. Foarte multi oameni politici, practic toate partidele politice sustin ca ele pot moderniza Romania. Vreau sa fac o singura observatie la aceasta asumare a partidelor politice, ma refer la toate: PDL, PSD, PNL si ce o mai fi, inclusiv UDMR, UNPR. Nu pot fi credibili spunand ca reformeaza Romania cand ele nu s-au putut reforma ele insele. Deci o reformare a partidelor este singurul element care poate credibiliza afirmatiile ca sunt pregatiti sa isi asume modernizarea Romaniei in continuare, pentru ca fara modernizarea Romaniei trebuie sa stiti ca se condamna romanii. Nimic nu va mai fi ca inainte de criza, la terminarea acestei crize. Institutiile vor trebui sa functioneze altfel, institutiile statelor, vor trebui sa aiba alt tip de relatii cu propriile natiuni, vor trebui sa se implice altfel decat pana acum in viata de zi cu zi. Pana acum, si asta a fost modelul Europei sociale, toti, cu mici exceptii, au crezut ca Europa sociala inseamna sa imprumuti bani si sa maresti veniturile populatiei. Iata ca ce se intampla astazi, ce se intampla de un an, de doi ani si ce se va intampla in anii urmatori, ne arata ca sunt sanse ca natiunile sa o duca bine acolo unde politicienii imprumuta bani pentru dezvoltare si nu pentru consum. Va trebui sa ne asiguram sustinerea propriilor nostri cetateni cu resursele pe care le producem. Ori, asta inseamna sa avem partide responsabile, modernizate, care inteleg ziua de maine.Si as incheia cu un apel. Pentru a reusi, poporul si-a facut datoria, a fost supus proceselor de austeritate, care, ce e drept, au fost aplicate si politicienilor, dar la ei s-a simtit mult mai putin decat la omul care avea un salariu de o mie de lei. Deci, as spune, poporul si-a facut datoria cu privire la trecerea prin criza, a fost supus unor masuri de austeritate severe. Este, de data aceasta, randul politicienilor sa asigure stabilitatea tarii si continuarea proceselor de reforma. Fara stabilitate va asigur ca nu avem nicio sansa. Cu stabilitate politica, cu intelegere intre partide - ce si cand si ce date isi stabilesc ei pentru alegeri este treaba lor - cu certitudine reusim, si ar fi pacat ca politicieni lipsiti de responsabilitate sa dea cu piciorul sacrificiilor pe care de doi ani le fac romanii. In ceea ce ma priveste, sunt de meserie comandant de nava si n-am ratat niciodata destinatia. Nu o s-o ratez nici acum cu Romania. Va multumesc! Daca sunt intrebari. (...) Va pot spune - doar o mentiune sa fac - scurta mea prezentare unde suntem si ce avem de facut, spun inca o data, nu este un program politic, sunt opiniile Presedintelui Romaniei despre ce este de facut, si in perioada urmatoare voi avea, voi incerca prin iesiri publice sa le explic. Ele nu trebuie speculate, doar pentru faptul ca au fost enuntate si prezentate foarte eliptic intr-o conferinta de presa. Voi incerca sa particip la diverse emisiuni, pentru a explica fiecare lucru pe care ar trebui sa-l facem. Va multumesc!?


(810 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Realitatea TV

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Realitatea TV:

TOT ce a spus BASESCU la Cotroceni | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.71367907524109 seconds.