Joi, 23 August 2012 - 06:34 AM Aleg.RO: Presa straina: "Traian Basescu isi va relua functia, in ciuda lipsei sale de popularitate"

Publicat de: ---

jurnalulnational Presa straina: "Traian Basescu isi va relua functia, in ciuda lipsei sale de popularitate"

Presa occidentala continua sa comenteze pe larg situatia de pe scena politica romaneasca, concluzionand, dupa decizia Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR) de a invalida referendumul de la 29 iulie privind demiterea presedintelui Traian Basescu, ca luptele politice de la Bucuresti vor continua si se vor inteti chiar in vederea alegerilor legislative din toamna .

"Presedintele Basescu supravietuieste pentru a doua oara unei proceduri de destituire. Dar el este foarte nepopular, in timp ce principalul sau adversar, premierul Victor Ponta si Guvernul sau de centru-stanga sunt acuzati ca au recurs la diverse masinatiuni pentru a-si atinge scopurile. Mai pe intelesul tuturor, coabitarea care ar trebui sa aiba loc pana la sfarsitul mandatului presedintelui Basescu, in 2014, va fi conflictuala', comenteaza site-ul de informatii belgian RTBF Info.

Nepotism si auteritate
"Traian Basescu isi va relua functia, in ciuda lipsei sale de popularitate, confirmate de acest test electoral. O lipsa de popularitate cauzata de nepotismul sau si de masurile de austeritate impuse in schimbul unui imprumut de la Fondul Monetar International (FMI)', precizeaza jurnalistii belgieni. Concluzia lor, dupa toata tarasenia de la Bucuresti, este ca in Romania "climatul va ramane tulbure, pentru ca alegerile legislative sunt prevazute in noiembrie. Iar coalitia celor trei partide din jurul premierului social-democrat Victor Ponta este data drept castigatoare. Romania ramane deci in acest conflict intre doua ramuri ale Executivului. Cu un presedinte care numeste judecatorii si procurorii, care controleaza serviciile de securitate, dar care nu poate demite ministrii', explica RTBF Info. Pentru acestia, "este vorba despre un duel politic: tanarul Victor Ponta, jurist si fost campion sportiv, a recurs la mai multe tipuri de intimidare pentru a slabi bastioanele presedintelui. Intre aprilie si iulie, el a emis 40 de ordonante de urgenta pentru a remodela institutiile statului dupa dorinta sa. Metode brutale, care au ingrijorat Comisia Europeana si Washingtonul. In concluzie, decizia Curtii Constitutionale pastreaza legalitatea constitutionala, dar nu rezolva criza', opineaza RTBF Info.

Batalia politica se va inteti
In viziunea agentiei de presa Reuters, "Curtea Constitutionala a Romaniei a invalidat marti referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu, zadarnicind astfel o incercare a Guvernului de stanga de a-l indeparta de la putere pe principalul sau opozant politic, cu numai cateva luni inainte de alegerile parlamentare'. "La doua decenii de la inlaturarea dictatorului comunist Nicolae Ceausescu, batalia dintre Basescu si prim-ministrul Victor Ponta ar putea sa ia amploare in lunile urmatoare', mai comenteaza Reuters.

"Criza a blocat guvernarea, a devalorizat moneda nationala pana la recorduri istorice luna trecuta si a starnit mania Uniunii Europene, care l-a acuzat pe Ponta ca submineaza statul de drept si ca ii intimideaza pe judecatori intr-o tara indelung criticata pentru coruptie si pentru slaba aplicare a legii. Ea a mai scos la lumina si bazele institutionale fragile din Romania, o problema majora in fostele state comuniste intrate in UE, cum s-a vazut la inceputul acestui an si in cazul Ungariei, al carei prim-ministru Viktor Orban s-a confruntat cu UE pe tema modificarii unor reguli constitutionale', mai scriu jurnalistii de la Reuters.

Ingrijorari
In viziunea Financial Times, "Presedintele Traian Basescu rasufla usurat'. "Combativul Traian Basescu va reveni cu repeziciune in tumultul politic, reluandu-si luptele cu Guvernul de centru-stanga condus de Victor Ponta. Decizia instantei supreme ar trebui sa ii linisteasca pe partenerii europeni, ingrijorati din cauza stabilitatii democratice a Romaniei. Deci, verdictul ar trebui sa fie un semn usor pozitiv pentru investitori', se arata in articolul postat in sectiunea de bloguri a cotidianului Financial Times. "Mai presus de orice par a fi alegerile parlamentare din octombrie. Ponta se asteapta la rezultate bune, denuntand politicile de austeritate adoptate de aliatii parlamentari de centru-dreapta ai lui Basescu in ultimii ani. Dar, dupa cum a recunoscut si el, realitatea economica cere ca Romania sa isi pastreze acordul preventiv cu FMI. Iar climatul economic din Europa nu pare a se imbunatati', pare a profeti Financial Times.

"Curtea Constitutionala a Romaniei a pus punct, marti, disputei privind suspendarea presedintelui tarii, Traian Basescu. Membrii Uniunii Social-Liberale, in frunte cu premierul Victor Ponta, nu au reusit sa-i convinga pe judecatori sa-si reconsidere decizia de a nu recunoaste rezultatele referendumului national pentru demiterea lui Basescu, fapt care i-a permis presedintelui suspendat sa-si reia atributiunile. Cu toate acestea, nu se poate vorbi despre depasirea profundelor divergente de la nivelul conducerii Romaniei', considera cotidianul rus Kommersant, preluat de Agerpres.

Criza politica
Potrivit Kommersant, "verdictul dat de CCR a aratat ca o depasire a crizei politice din Romania nu va fi posibila in viitorul apropiat. Basescu are de gand sa ramana la Cotroceni pana la incheierea mandatului sau, in 2014, in conditiile in care este putin probabil ca USL sa inceteze sa-l critice pentru depasirea atributiunilor si acte de coruptie. Mai mult decat atat, in toamna acestui an in Romania vor avea loc alegeri parlamentare, in urma carora, potrivit estimarilor, USL isi va consolida pozitiile, ceea ce va duce la o noua escaladare a crizei politice'. "Tentativa de inlaturare a lui Traian Basescu a facut, de fapt, ca toate partile implicate in conflict sa piarda', este de parere ziarul moscovit.

Din Italia, cotidianul La Stampa titreaza: "Romania: referendumul nu a avut succes, Basescu a fost salvat de lipsa cvorumului', adaugand ca presedintele conservator Basescu, personaj controversat, se poate intoarce la Palatul prezidential.

Agentia de presa ASCA noteaza, sub titlul "Romania: premierul Victor Ponta crede ca decizia CCR este antidemocratica', ca Ponta a anuntat intentia de a prezenta in Parlament un proiect de reforma constitutionala, pentru a evita ca tara sa poata ramane, in viitor, "in mainile unui singur om'.

Cea mai importanta agentie de presa italiana, ANSA, scrie, la randul ei, ca Basescu ramane presedinte, in urma invalidarii referendumului de catre CCR, subliniind ca in ciuda acestei decizii "criza institutionala din Romania continua sa reprezinte un motiv de ingrijorare in Europa si SUA, dar fiind faptul ca Romania este membra a UE, dar si a NATO'.

Scenariu
In incheiere, o analiza de la Vocea Rusiei:'Basescu revine la Cotroceni. Ce urmeaza dupa revenire?'. "In perioada imediat urmatoare, principalele batalii politice se vor da in Parlament. Este posibil ca echipa lui Traian Basescu sa fie tentata de ideea instaurarii unui nou guvern portocaliu si destructurarea majoritatii parlamentare a USL. Pentru atingerea unui asemenea obiectiv, calea logica ar fi urmatoarea: atragerea de partea lui Basescu a liderilor UNPR, ruperea cat mai multor parlamentari din randurile PSD si PNL si formarea unei majoritati pe baza unei noi coalitii PDL-UDMR-UNPR. Daca se va realiza o asemenea constructie politica si USL va pierde Guvernul si majoritatea din Parlament, va deveni accesibila realizarea unui obiectiv major: perpetuarea guvernarii portocalii in perioada de dupa alegerile parlamentare', scrie autorul articolului. (deak.istvan@jurnalul.ro / marina.constantinoiu@jurnalul.ro)


(504 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Jurnalul Național

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Jurnalul Național:

Presa straina: "Traian Basescu isi va relua functia, in ciuda lipsei sale de popularitate" | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 1.1689400672913 seconds.