Marți, 23 Octombrie 2012 - 06:23 AM Aleg.RO: Sedinta Senatului in care s-ar fi discutat situatia lui Diaconu, suspendata din lipsa de cvorum

Publicat de: ---

romanialibera

Sedinta de plen a Senatului in care urma sa se discute subiectul incetarii mandatului senatorului Mircea Diaconu a fost suspendata de presedintele acestui for, Crin Antonescu, dupa ce a constatat ca nu a fost intrunita prezenta minina a parlamentarilor .

La inceputul sedintei, presedintele Senatului, Crin Antonescu, a anuntat prezenta inscrisa in liste de 63 de senatori, insa la momentul votului pentru aprobarea ordinii de zi au fost inregistrati prezenti doar 51 de senatori.

"Constatarea este ca, in ciuda cifrelor comunicate, nu avem cvorum si, daca nu avem cvorum, exista fie solutia nemiloasa a intreruperii lucrarilor pe data, fie un apel nominal", a anuntat Antonescu.

Ulterior, niciun lider de grup parlamentar nu a solicitat efectuarea apelului nominal pentru constatarea numarului de senatori prezenti.

"Nimeni nu cere apel nominal, presedintele constata si suspenda sedinta sau declara esuata incercarea de a porni o sedinta", a mai afirmat presedintele Senatului.

Pe ordinea de zi a sedintei de luni figura la punctul doi pe ordinea de zi situatia senatorului PNL Mircea Diaconu, pentru care ANI a solicitat constatarea incetarii mandatului ca urmare a deciziei ICCJ.

Membrii Comisiei juridice a Senatului au decis, marti, in unanimitate, sa-si pastreze punctul de vedere anterior prin care apreciau ca plenul acestei Camere legislative este indreptatit sa se pronunte asupra unei eventuale stari de incompatibilitate a senatorului liberal Mircea Diaconu.

Aceasta comisie a analizat o solicitare a senatorului liberal, adresata conducerii Senatului, prin care acesta cerea amanarea discutiilor legate de incompatibilitatea sa pana la solutionarea contestatiei in anulare facute de el impotriva deciziei ICCJ, al carei termen de judecata este 10 aprilie 2013.

Senatorul PNL Mircea Diaconu a depus la Biroul Permanent al Senatului un certificat tip grefa prin care se arata ca parlamentarul a formulat o contestatie in anulare impotriva sentintei civile date de ICCJ in data de 19 iunie 2012, hotarare irevocabila, prin care acesta a fost declarat incompatibil deoarece a fost simultan senator si director al Teatrului Nottara.

El a cerut conducerii Senatului amanarea oricaror discutii sau masuri referitoare la punerea in aplicare a incompatibilitatii stabilite de ANI pana la solutionarea caii de atac.

Potrivit legii, cei declarati in incompatibilitate trebuie sa renunte la functia pe care o ocupa si nu mai pot fi alesi sau numiti intr-o functie publica timp de trei ani.


(487 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

Sedinta Senatului in care s-ar fi discutat situatia lui Diaconu, suspendata din lipsa de cvorum | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.64859700202942 seconds.