Marți, 20 Noiembrie 2012 - 05:58 AM Aleg.RO: Basescu cere Parlamentului reexaminarea legii privind unele masuri pentru degrevarea instantelorPublicat de: --- Presedintele Traian Basescu solicita Parlamentului reexaminarea legii privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti pe motiv ca nu a fost respectat principiului bicameralismului si dispozitiile constitutionale referitoare la competentele stabilite pentru cele doua Camere ale legislativului, informeaza Administratia Prezidentiala . Potrivit sursei citate, Traian Basescu a retrimis luni Parlamentului legea privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti, precum si pentru pregatirea punerii in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila. "Legea trimisa spre promulgare stabileste norme de competenta de judecata ce conduc la degrevarea instantelor judecatoresti si la o mai buna functionare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Asadar, reglementarile privind organizarea si functionarea instantelor judecatoresti trebuiau sa fie adoptate cu respectarea principiului specializarii Camerelor. In acest caz, conform Articolului 73 alin. (3) lit. l) coroborat cu Articolul 75 alin. (1) din Constitutia Romaniei, legea transmisa spre promulgare, ce priveste organizarea si functionarea instantelor judecatoresti, este de competenta Camerei Deputatilor, ca prima Camera sesizata. Contrar dispozitiilor constitutionale in materie de partajare de competenta a Camerelor, prima Camera sesizata in procedura de dezbatere si adoptare a legii a fost Senatul", se arata in motivarea cererii. Basescu subliniaza ca stabilirea prin Legea fundamentala a ordinii de sesizare a Camerelor, in acest caz este relevanta nu doar prin prisma succesiunii a doua dezbateri, prima in Camera de reflectie si a doua in Camera decizionala, ci si prin cea a acordarii votului definitiv. "La data de 15 octombrie 2012, Senatul a respins propunerea legislativa. Or, in situatia in care succesiunea dezbaterilor s-ar fi desfasurat in ordinea stabilita de Constitutie, legea ar fi trebuit considerata respinsa in baza acestui vot", se precizeaza in cerere. Seful statului mentioneaza ca in cea de a doua Camera sesizata legea a suferit modificari, cu ocazia dezbaterilor in Comisia juridica, de disciplina si imunitati din Camera Deputatilor, fiind introduse amendamente care se refera la contenciosul administrativ. "Prin modificarile aduse, Camera Deputatilor a extins obiectul de reglementare al legii, legiferand si in domeniul competentei de solutionare a litigiilor privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice locale, judetene sau centrale. Acest aspect reprezinta o modificare semnificativa a legii, ce nu a fost pusa in dezbaterea Senatului, ca prima camera sesizata. Procedand in acest mod Camera Deputatilor a fost singura Camera care a legiferat, ceea ce contravine principiului constitutional al bicameralismului, consacrat de Articolul 61 alin. (2), precum si dispozitiilor Articolului 75 alin. (5) din Constitutia Romaniei, potrivit caruia in cazul in care Camera decizionala adopta o prevedere pentru care competenta decizionala apartine primei camere, legea se intoarce, numai in ceea ce priveste prevederea respectiva, la Camera care a luat in discutie legea in cadrul primei dezbateri, care, in temeiul competentei sale decizionale, decide definitiv", se mai arata in cererea de reexaminare.
|
Link-uri înrudite |
Basescu cere Parlamentului reexaminarea legii privind unele masuri pentru degrevarea instantelor | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii | |
| |
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora. |