Marți, 25 Iunie 2013 - 06:01 AM Aleg.RO: Primarul Bacaului combate neadevarurile din The Sun intr-o scrisoare adresata ambasadorului Marii Britanii

Publicat de: ---

jurnalulnational Primarul municipiului Bacau a adresat o scrisoare deschisa ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii la Bucuresti, Martin Harris, prin care il roaga sa contribuie impreuna pentru a schimba "o nedreptate facuta comunitatii bacauane" de ziarul britanic "The Sun" prin publicarea recenta a articolului "Bacaul s-a imbogatit devenind capitala spargatorilor de bancomate din Marea Britanie", informeaza agerpres .ro.Precizand, inca din debutul demersului sau, ca este "un admirator al valorilor trainice pe care democratia britanica a demonstrat, in decursul istoriei sale, ca le cultiva si le respecta", reinterand apoi consideratia sa pentru activitatea pe care o desfasoara in Romania diplomatul britanic, primarul Bacaului ii scrie ambasadorului Harris faptul ca "afirmatia jurnalistilor britanici este de natura sa anuleze demersurile corecte ale mediului de afaceri local preocupat de dezvoltare, dar si sa-i ofenseze pe oamenii acestui oras, indiferent de conditia lor sociala". "Este neadevarata, nedreapta si ne aduce un serios prejudiciu de imagine afirmatia ca 75% din economia locului s-ar datora raufacatorilor, potrivit ziaristilor de la The Sun", scrie Romeo Stavarache, informandu-l, apoi, pe diplomat ca jurnalistii cotidianului britanic "nu au facut efortul minim de a solicita si punctul de vedere al administratiei bacauane", un asemenea "demers jurnalistic" putand conduce la "tensiuni artificiale, inexistente in realitate". Romeo Stavarache reliefeaza, in context, faptul ca "orasul Bacau nu si-a cladit existenta si dezvoltarea din ultimii ani pe seama hotilor". "Nu ne-am imbogatit, asa cum titreaza The Sun, din activitatea lor! Economia locala se ridica, anual, la peste doua miliarde de euro. Orasul nostru este unul al oamenilor cinstiti carora li se datoreaza dezvoltarea din ultimii ani", il mai informeaza pe ambasadorul britanic primarul Stavarache, precizand apoi ca in Bacau "comunitatea noastra este formata din oameni onorabili, care muncesc onorabil pentru ei si familiile lor". "Cei care au riscat si au investit, in vremurile dificile ale crizei mondiale, pentru a dezvolta afaceri onorabile, care au creat locuri de munca si care platesc taxe si impozite nu sunt hotii de bancomate", iar administratia locala "nu dezvolta proiecte pe seama acestora, ci pe fonduri europene si cu o contributie onesta din partea bugetului local", ii mai scrie edilul sef al Bacaului ambasadorului britanic la Bucuresti. Romeo Stavarache apreciaza ca articolul "inexplicabil si nedocumentat" al jurnalistilor de la 'The Sun' este "o jignire pentru orice membru al comunitatii" bacauane, dar si "pentru mediul de afaceri si pentru administratia locala, in egala masura". "Oameni simpli, dar si reprezentanti ai investitorilor s-au aratat indignati cand au aflat din paginile unui cotidian britanic ca traiesc in 'capitala mondiala a spargatorilor de bancomate'. In contrast cu situatia evocata de cotidianul britanic, reliefeaza in depesa sa Romeo Stavarache, "relatiile dintre administratia bacauana si corpul diplomatic al Marii Britanii la Bucuresti au fost in ultimii 11 ani excelente", "permanentul dialog si deschiderea reciproca" facand posibil ca in urma cu cateva luni "SCC, cea mai mare companie britanica privata de IT&C, sa investeasca in Bacau si sa angajeze peste 300 de bacauani", iar "sute de elevi bacauani studiaza in liceele si universitatile din Marea Britanie". Cele doua exemple, dintre altele mai numeroase, sunt vazute de edilul sef al Bacaului drept "bune practici in materie de dialog, colaborare si normalitate" ce "consolideaza drumul de urmat, impreuna". "Sunt convins, domnule ambasador, ca veti intelege resorturile demersului meu si ca vom reusi, impreuna, sa schimbam o nedreptate facuta comunitatii pe care o reprezint. (...) Va invit, pe aceasta cale, sa ne vizitati, sa faceti cunostinta cu oamenii, cu mediul de afaceri si cu administratia locala din Bacau. (...) Va asigur de profundul meu respect", concluzioneaza primarul municipiului Bacau, Romeo Stavarache, in demersul sau facut pe langa ambasadorul britanic la Bucuresti. 


(728 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Jurnalul Național

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Jurnalul Național:

Primarul Bacaului combate neadevarurile din The Sun intr-o scrisoare adresata ambasadorului Marii Britanii | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.68793201446533 seconds.