Miercuri, 17 Iulie 2013 - 06:23 AM Aleg.RO: Primarul Buzaului, Constantin Boscodeala, deferit justitiei pentru abuz in serviciu

Publicat de: ---

jurnalulnational antena3 .ro Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au dispus trimiterea in judecata a lui Constantin Octavian Boscodeala, primar al municipiului Buzau, pentru trei infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata prin care a prejudiciat bugetul local cu peste 4,2 milioane lei.In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut ca, in cursul anilor 2002 - 2008, inculpatul Boscodeala, in calitate de primar, a acordat unor asociatii sportive, persoane juridice non profit, in mod ilegal, fonduri nerambursabile din bugetul local si le-a asigurat folosinta gratuita a Complexului Sportiv Gloria Buzau."Beneficiarii finali ai acestor sume si al dreptului de a folosi complexul sportiv sunt societati comerciale aflate in diverse raporturi juridice cu asociatiile sportive. Concret, in cursul anului 2008, prin incalcarea atributiilor de serviciu pe care le avea in calitate de ordonator principal de credite, inculpatul Boscodeala a dispus, in mod nelegal, plata sumei de peste 1,6 milioane lei catre Asociatia Sportiva Fotbal Club Gloria Buzau (denumita in continuare ''Asociatia sportiva'') cu titlu de finantare nerambursabila - din care suma de aproximativ 280.000 lei reprezinta plati directe efectuate catre Regia Autonoma Municipala (RAM) Buzau (unitate din subordinea Consiliului local Buzau, la care Asociatia sportiva avea debite restante)", se arata intr-un comunicat al DNA. Potrivit documentului, de aceasta suma de bani a beneficiat, in mod indirect, SC Fotbal Club Gloria SA Buzau (agent economic privat la care primarul era actionar, in calitate de persoana fizica), firma cu care Asociatia sportiva avea incheiat un protocol conform caruia se obliga, contrar legii, sa sustina activitatea sportiva a societatii comerciale cu sumele primite de la bugetul local.De asemenea, SC Fotbal Club Gloria Buzau fusese obligata, prin hotarare judecatoreasca, la plata debitelor restante catre RAM Buzau, in solidar cu Asociatia sportiva.In aceasta modalitate, bugetul local al municipiului Buzau a fost prejudiciat cu suma de peste 1,6 milioane lei.De asemenea, in 19 mai 2006, fara a exista o hotarare a Consiliului Local, primarul a acordat direct, in folosinta gratuita, o parte a Complexului Sportiv Gloria, obiectiv aflat in proprietatea publica a municipiului Buzau, Asocierii in participatiune formate din Asociatia Sportiva 'Vointa Buzau' si SC Monte Cris, bugetul local fiind prejudiciat cu suma de peste 2,6 milioane lei, reprezentand veniturile nerealizate in perioada 1 ianuarie 2008 - 31 octombrie 2009.In plus, incepand cu anul 2002, cand Complexul Sportiv Gloria a intrat in proprietatea publica a municipiului Buzau, Constantin Boscodeala a asigurat nelegal folosinta gratuita a stadionului de fotbal Asociatia Sportiva Fotbal Club Gloria Buzau si, prin intermediul acesteia, SC Fotbal Club Gloria S.A.In acest mod, bugetul local a fost prejudiciat cu suma de aproximativ 590.000 lei, reprezentand veniturile nerealizate din exploatarea bunului.Pana la finalizarea cercetarilor, Consiliul Local al Municipiului Buzau nu s-a constituit parte civila in procesul penal.In vederea recuperarii prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurator asupra unor bunuri imobile apartinand edilului.Dosarul a fost trimis spre solutionare la Judecatoria Brasov, instanta desemnata pentru judecarea cauzei, la cererea procurorilor, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie.


(594 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Jurnalul Național

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Jurnalul Național:

Primarul Buzaului, Constantin Boscodeala, deferit justitiei pentru abuz in serviciu | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.67716312408447 seconds.