Miercuri, 09 Octombrie 2013 - 06:53 AM Aleg.RO: Basescu, despre coabitarea cu Ponta: Nu-mi voi mentine semnatura pe un acord prin care impreuna sa mintim partenerii nostri

Publicat de: ---

jurnalulnational Presedintele Traian Basescu l-a acuzat pe premierul Victor Ponta de incalcarea pactului de coabitare, afirmand ca isi va retrage semnatura de pe document daca va simti ca asocierea cu primul ministru inseamna ca "impreuna mintim partenerii nostri" externi ."Nu-mi voi mentine semnatura pe un acord prin care impreuna sa mintim partenerii nostri. Mi-am castigat prestigiul ca ceea ce spun respecta realitatea. Nu pot sa stau in remorca unui mitoman ca Victor Ponta si sa fim etichetati la fel. Omul acesta rade, glumeste, e un Oprescu de mai proasta calitate. Macar Oprescu are mai mult umor, chiar daca nu face nimic. La fel si Ponta. Cel mai ridicol e cand spune ca ne trebuie pactul, dar il face pulbere in comportament. Cand voi decide sa-mi ridic semnatura de pe acest acord o voi face cu toata convingerea si informand public de ce. Poate si el are sa-mi reproseze mie incalcari ale acestui acord. Dar m-am ferit sa incalc acest acord pentru ca ii stiu valoarea", a spus presedintele intr-o declaratie sustinuta la Palatul Cotroceni.Basescu a reamintit motivele pentru care a semnat acordul de coabitare."O sa va spun dimensiunea politica reala a acestui acord. Va aduceti aminte reactia cancelariilor europene in timpul loviturii de stat din vara anului 2012... Din pacate pentru Romania, actorii principali ai loviturii de stat au castigat zdrobitor alegerile din noiembrie 2012. Ca om politic cu experienta am inteles ce insemna acest lucru. Insemna un blocaj pe termen lung al Romaniei in relatiile cu alte state si o puternica suspiciune ca Romania isi poate urma un curs democratic pe care l-a avut pana atunci. Va asigur ca nu a venit de la nicio cancelarie propunerea acestui pact, ci a fost o idee a consilierilor care impreuna cu mine ne intrebam cum Romania sa ramana cu usile deschise. Am gasit aceasta solutie. Ca atare, Romania a optat pentru ca primii oameni in stat sa fie Crin Antonescu si Victor Ponta, tocmai primii oameni responsabili de lovitura de stat din 2012. Ei au dat dovada de faptul ca n-au inteles nimic din ce au facut in vara lui 2012. A fost o solutie care l-a facut fregventabil doar pe semnatarul acestui acord (Victor Ponta n.r.). Crin Antonescu este in continuare nefregventabil. Acordul nu spune altceva decat ca trebuie sa respectam Constitutia", a spus Basescu.Presedintele a dat cateva exemple in care considera ca premierul ar fi incalcat pactul. "O sa citesc cateva elemente. Se precizeaza respectul pentru valorile constitutionale si institutiile fundamentale ale statului, incepand cu justitia care nu trebuie atacata si delegitimitizata. Mi se pare ca CSM tocmai astazi a judecat un astfel de caz din partea semnatarului acestui acord. Un alt punct de interes: consolidarea independentei justitiei in raport cu forta politica. Punerea in aplicare a deciziilor Curtii Constitutionale. Maine am de promulgat o lege in care majoritatea USL n-a respectat recomandarile Curtii Constitutionale. Cand premierul ordona schimbati un procuror sef si puneti omul meu, mai suntem in fata consolidarii jusittiei? Domnul Ghita trebuie sa purceada la achizitionarea de televiziuni si radiouri, eventual si a Televiziunii Romane, sa le puna in slujba domnului Ponta, iar atunci dam o ordonanta de urgenta pentru a servi interesele domnului Ghita si Ponta... Am aratat cateva aspecte ca sa arat marea mea ingrijorare ca acesti oameni nu vor repecta constitutia si legile la fel cum nu le-au respectat nici cand au dat lovitura de stat din 2012", a spus Basescu.Presedintele a vorbit si despre dosarul Referendumului, afirmand ca rechizitoriul este "o poza a modului in care se fraudeaza alegerile"."Am citit o parte din rechizitoriu si-l voi citi integral pana maine. El prezinta o epopee a furtului in campanii. In 2009, PSD a utilizat acelasi mecanism de furt. Pe urma tot ei strigau - noi am furat mai putin! Si in 2009 am stiut ca s-au intamplat lucrurile acestea, am avut cateva probe, dar prea putine. Am avut un singur reprezentat in sectii si stiu ca si atunci au fraudat masiv votul. Spun acest lucru pentru ca daca te uiti in rechizitoriu vezi probe", a spus Basescu. Presedintele a adaugat ca nu acuzarea lui Liviu Dragnea este partea buna a acestui dosar, ci faptul ca prin studierea lui se poate crea o lege electorala mai buna."Nu Dragnea trebuie sa fie tinta. Tinta e sa promovam o legislatie care sa nu mai permita furtul la alegeri. DNA a avut rabdare sa evalueze un numar mare de sectii in care s-au petrecut fraude. Suntem capabili sa generam o lege care sa previna fraudarea alegerilor? Acesta este cel mai mare castig al acestui dosar care poate fi numit politic ca este vorba de alegeri. Daca vom citi acest rechizitoriu, vom fi capabili sa scriem o lege care sa previna fraudarea celui mai important act politic al cetateanului, alegerile? Personal nu sunt de acord sa-i zicem dosar politic, ci un dosar penal al celei mai importante activitati politice. Ce citim in acel rechizitoriu este o poza a modului in care se fraudeaza alegerile. La fel au fost fraudate alegerile din 2009 si nu vreau sa merg mai departe. Resping orice joc murdar in care un politician spune - au fost anchetati cei care au votat pentru demitere. Nu, au fost anchetati cei care au incalcat legea. A fost strivit sub o masinarie de partid cel mai democratic act al cetatenilor unei tari, votul. Acel rechizitoriu trebuie sa ne serveasca pentru refacerea legii referendumului", a spus Basescu.Presedintele s-a referit si la raportul MCV, afirmand ca Romania ar putea sta bine, insa va avea de suferit din cauza Guvernului si a Parlamentului care nu ar fi respectat statul de drept."Raportul MCV va sta rau la nerespectarea statului de drept de catre Guvern si Parlament prin Ordonante de Urgenta nejustificate, prin minciuni, iar parlamentul pentru deciziile de a nu ridica imunitatea diferitilor membri", a spus Basescu, dand drept exemplu cazul fostului ministru al Economiei, Varujan Vosganian."Ieri m-am pacalit cand am spus ca mi s-a parut un act de onoare demisia lui Varujan Vosganian din Guvern. Este un act de lasitate. In 1996 am demsionat din Parlament doar pentru ca eram acuzat de ilegalitati cu privire la vanzarea unor nave. Am demisionat fara sa fi solicitat niciun procuror si niciun politist. Cand eram primar m-am pus la dispozitia organelor de ancheta. Nu aveam niciun fel de imunitate. Azi vedem un Varujan Vosganian care ar fi dat 10 functii de ministru doar pentru a-si pastara imunitatea. Proasta calitate de politician", a spus Basescu. 


(1207 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Jurnalul Național

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Jurnalul Național:

Basescu, despre coabitarea cu Ponta: Nu-mi voi mentine semnatura pe un acord prin care impreuna sa mintim partenerii nostri | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.65225505828857 seconds.