Joi, 20 Noiembrie 2014 - 05:45 AM Aleg.RO: Perchezitii la locuinta din Comarnic a deputatului PNL Mircea Rosca

Publicat de: ---

AMOS News

Procurori ai DNA - Serviciul teritorial Ploiesti se afla, miercuri dupa-amiaza, la vila din Comarnic a deputatului PNL Mircea Rosca, cercetat pentru mai multe fapte de coruptie, dupa ce a fost denuntat de un om de afaceri din Comarnic .

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX ca procurorii au asteptat sa primeasca de la Camera Deputatilor incuviintarea pentru perchezitie, solicitata de DNA din 11 noiembrie.

Deputatul PNL locuieste la Comarnic intr-o vila de 250 de metri patrati, impreuna cu sotia si cei doi fii ai lor.

Camera Deputatilor a aprobat, marti, cererea de incuviintare a perchezitiei domiciliare, retinerii si arestarii preventive a deputatului PNL Mircea Rosca, in dosarul in care este cercetat de DNA Ploiesti pentru doua infractiuni de trafic de influenta, din care una in forma continuata.

Potrivit anchetatorilor, in 2011, cand era vicepresedinte al organizatiei judetene Prahova a PNL, Rosca "a pretins de la un denuntator suma de 20.000 euro pentru a-si exercita influenta asupra inculpatului Popescu Gabriel Stelian si asupra celorlalti membri ai Consiliului Local Azuga, pentru a inlesni dobandirea unor terenuri pe raza localitatii respective de catre firma denuntatorului".

Din cei 20.000 de euro, Mircea Rosca ar fi primit, prin intermediul lui Gabriel Popescu - presedintele PNL Azuga -, 5.000 de euro, iar 11.000 de euro "au fost folositi in interesul formatiunii politice pe care o conducea de la nivel judetean", sustine DNA

"Diferenta de 4.000 euro (pana la totalul de 20.000 - n.r.) a fost remisa de acelasi inculpat secretarului Primariei Azuga, Dumbrava Diana Camelia, in vederea indeplinirii unor acte ce intrau in atributiile sale de serviciu si care vizau desfasurarea propriu-zisa a procedurii de achizitie publica si desemnarea castigatoare a firmei denuntatorului", sustin procurorii.

Pe de alta parte, in perioada 2011-2014, acelasi Mircea Rosca ar fi intervenit pe langa factorii de decizie din institutii publice din judetul Prahova, respectiv Consiliul Judetean, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului - Centrul de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrica pentru Persoane Adulte cu Handicap Calinesti si Regia Autonoma Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat - Sucursala pentru Reprezentare si Protocol Sinaia, in vederea atribuirii catre societatile detinute de varul sau, omul de afaceri Adrian Rotila, a unor contracte de achizitii publice.

In schimbul acestor "interventii", sustin procurorii anticoruptie, Rosca ar fi primit de la Rotila aproximativ 90.000 de lei, constructii in valoare de 35.418,39 lei si folosinta unui autoturism marca Audi A8.

In acelasi dosar sunt cercetati, sub control judiciar, presedintele PNL Azuga, Gabriel Popescu, acuzat de dare de mita, si Diana Dumbrava, secretara primariei din acest oras, acuzata de luare de mita.

Omul de afaceri Adrian Rotila, varul lui Mircea Rosca, este cercetat, tot sub control judiciar, pentru cumparare de influenta. Acesta a fost retinut in 11 noiembrie si eliberat o zi mai tarziu, dupa ce instanta suprema a respins cererea procurorilor DNA de arestare preventiva.

Rosca, Dumbrava si Rotila au fost audiati in 11 noiembrie la DNA Ploiesti. La iesire, deputatul a declarat ca este o situatie "ridicola" si ca cel care l-a denuntat pentru fapte de coruptie este un om cu probleme penale.

Rosca a reafirmat, la discutarea cererii DNA in plenul Camerei Deputatilor, ca organele de cerecetare penala pot fi induse in eroare in mod intentionat de anumite persoane certate cu legea.

"In cauza mea, un individ cu probleme grave psihice, un fel de schizofrenie acuta si probleme juridice, cercetat pentru evaziune fiscala, grup infractional organizat si alte infractiuni, in prezent aflat sub control judiciar dupa sapte luni de arest perventiv cu scopul de a-si genera consecinte penale favorabile in propria cauza a pus la cale un plan de invinuire nedreapta impotriva mea", a sustinut Mircea Rosca.

Mircea Rosca, in varsta de 40 de ani, este membru al Partidului National Liberal din 1997, iar din 2011 conduce filiala judeteana Prahova a PNL, fiind deputat la primul mandat, ales in colegiul Valea Prahovei.

Potrivit CV-ului postat pe site-ul Camerei, Mircea Rosca, care a absolvit Academia de Stiinte Economice si are un master in administratie publica, a lucrat exclusiv in institutii publice.

Astfel, din anul 2000 si pana in 2004 a fost angajat ca sef de sectie la Administratia Domeniului Public Sinaia, din 2004 pana in 2007 a fost director general la sucursala Sinaia a SC Hidro Valea Prahovei, iar din 2007 pana in 2012, an in care a fost ales deputat sub sigla USL, Mircea Rosca a condus SC Hidro Prahova SA, companie infiintata de Consiliul Judetean Prahova in asociere cu mai multe consilii locale si care furnizeaza apa potabila in localitati ale judetului.

Din 2000 pana in 2008, Mircea Rosca a fost consilier local in orasul sau de domiciliu, Comarnic, din 2008 pana in 2012 a avut un mandat de consilier judetean, iar in 2012 a fost reales consilier judetean si a detinut, intre alegerile locale si cele parlamentare, functia de vicepresedinte al Consiliului Judetean Prahova, pana in noiembrie 2012, cand a fost ales deputat. El este viceliderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputatilor si face parte din Comisia de Industrii a Camerei Deputatilor.

Conform celei mai recente declaratii de avere din luna iunie a acestui an, Mircea Rosca detine jumatate din doua terenuri agricole cu suprafete de 975, respectiv 257 de metri patrati in orasul Comarnic, cumparate in anul 2010, are o casa de locuit de peste 250 de metri patrati impreuna cu sotia sa, tot la Comarnic si nu detine bijuterii, active financiare sau plasamente.

Unul dintre terenurile agricole, respectiv cel cu o suprafata de 257 de metri patrati, este cumparat in asociere cu o alta persoana, Rotica Adrian.  Rosca are un credit bancar in valoare de 57.000 de euro scadent in 2040, un credit de 50.000 lei scadent in 2017, ambele contractate in anul 2010 si are de achitat un autovehicul in valoare de 22.000 de euro, cumparat in anul 2011 si pe care trebuie sa-l plateasca unei persoane fizice pana in anul 2016 in baza unui antecontract de vanzare-cumparare.

Veniturile declarate de Mircea Rosca pentru anul 2013 sunt indemnizatia sa de parlamentar, banii incasati de sotia sa de la DGASPC Prahova sub forma de indemnizatie pentru cresterea si ingrijirea copilului, sumele primite sub forma de alocatie de stat de catre cei doi copii ai sai, precum si 23.500 de euro, sume obtinute din vanzarea unui autoturism Audi A 6 si a unui autoturism Chevrolet Spark.


(285 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Perchezitii la locuinta din Comarnic a deputatului PNL Mircea Rosca | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.56137895584106 seconds.