Joi, 27 Noiembrie 2014 - 06:03 AM Aleg.RO: Opozitia bombardeaza energetic Guvernul

Publicat de: ---

Bursa      PNL, principalul partid de opozitie, pare hotarat sa arunce cat mai multe bombe energetice in Guvern dupa ce Victor Ponta a pierdut alegerile prezidentiale .
     Ieri, Lucian Bode, fost ministru al Economiei si membru al Comisiei pentru Industrii si Servicii din Camera Deputatilor, a cerut demisia ministrului delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu, acuzandul ca face jocul marilor furnizori si distribuitori de gaze, dupa ce luni l-a acuzat ca a uitat sa reglementeze regimul CET-urilor, care ar fi trebuit incluse in calendarul de liberalizare, alaturi de populatie. Calendarul a fost recent prelungit, prin lege, pana in 2021.
     Deputatul a explicat: "In loc sa clarifice situatia consumatorilor casnici alimentati cu energie termica din sistemul centralizat, domnul ministru Razvan Nicolescu solicita Comisiei Europene, in data de 14 octombrie, sa analizeze posibilitatea amanarii liberalizarii preturilor la gaze naturale atat pentru CET- uri, cat si pentru IMM-uri. IMM-urile de care vorbeste domnul ministru Razvan Nicolescu sunt in numar de aproximativ 170.000. De ce vrea domnul ministru sa-i tina in piata reglementata pe acesti consumatori, chipurile sa-i protejeze? Raspunsul este unul singur: pentru a face jocul celor doi mari furnizori de gaze naturale, care acopera aproximativ 90% din piata acestor IMM-uri! Explicatia este simpla: tariful de furnizare pentru operatorii din piata libera este de 4 dolari/1000 metri cubi, in vreme ce tariful de furnizare pentru operatorii din piata reglementata este de 12 dolari/1000 metri cubi".
     Lucian Bode a mai spus ca ministrul Nicolescu are interesul sa mentina IMMM-urile captive in piata reglementata, pentru a ingrasa conturile furnizorilor si sustine ca acestea nu vor putea trece in piata libera, unde isi pot negocia preturi mai mici.
     Reprezentantii ANRE (reglementatorul pietei de energie) au contrazis afirmatiile deputatului Bode: "IMM-urile care beneficiaza de pret reglementat pentru gaze pot trece oricand in piata libera si pot oricand sa isi negocieze contractele cu alti furnizori. Noi nu reglementam tarifele de furnizare a gazelor pentru piata libera, ci doar pentru cea reglementata. Pe piata libera, marja de profit a furnizorilor este negociata cu consumatorii si nu cunoastem care este cuantumul ei".
     Lucian Bode nu a ratat ocazia sa il atace si pe ministrul Economiei, Constantin Nita, despre care a declarat: "Legat de certificatele verzi de care va fi scutita industria energo-intensiva din tara noastra, incepand cu 1 decembrie, ANRE ne-a confirmat faptul ca incepand cu aceasta data, toti consumatorii industriali si casnici care nu se califica pentru aceasta schema de ajutor de stat vor suporta costuri suplimentare de aproximativ 750 milioane de euro in urmatorii 10 ani, adica contravaloarea certificatelor verzi de care va fi scutita industria grea. Doar incompetenta domnului ministru Nita impiedica in acest moment ANRE sa spuna public cu cat va creste factura la energia electrica pentru populatie incepand cu 1 decembrie 2014. ANRE ne prezinta automat nota de plata! Estimarile sunt cau majorarea facturii la energie electrica pentru consumatorii casnici va fi de aproximativ 2%!".
     Deputatul PNL a explicat ca ANRE nu poate calcula impactul ajutorului de stat acordat industriei in facturile micilor consumatori pana ce Ministerul Economiei nu comunica numarul companiilor scutite de plata certificatelor.
     Insa oficialii ANRE au declarat, recent, ca impactul ajutorului de stat acordat industriei va fi cunoscut abia anul viitor, pentru ca din decembrie companiile vor trebui sa depuna la Minis¬terul Economiei dosarele de calificare. Ministerul trebuie sa analizeze dosarele si abia apoi sa transmita datele catre ANRE.
     Reprezentantii ANRE ne-au spus ca majorarea facturilor micilor consumatori de electricitate va fi de maxim 1%, in urma redistribuirii certificatelor verzi pe care nu le mai plateste industria.
     La randul sau vicepresedinte al Comisiei pentru industrii si servicii din Camera Deputatilor, Razvan Mironescu, a atras atentia ca, in momentul de fata Guvernul Ponta nu are o strategie, o modalitate coerenta, predictibila si transparenta pentru un nou sistem de calcul al redeventelor petroliere, care ar trebui sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2015.
     Domnia sa sustine : "In ultima vreme s-a vehiculat posibilitatea ca Ministerul de Finante sa dea Ordonanta de Urgenta pana la sfarsitul acestui an prin care sistemul de redevente petroliere sa se schimbe si sa se aplice o taxa pe profitul obtinut din exploatare si nu o taxa pe valoarea bruta a productiei, asa cum este in prezent. In momentul de fata, redeventele petroliere sunt intre 3,5 si 13,5% din valoarea bruta a productiei, cu o medie efectiva la nivelul anului 2012 de circa 7%, deci incasarile la bugetul de stat se situeaza undeva la 1 miliard de lei, o suma modica as putea spune, fata de resursele pe care Romania le detine in acest moment si fata de posibilitatile de exploatare. Modalitatea aceasta de taxare a redeventelor vehiculata pe surse - pentru ca nu avem nici un document oficial are doua mari neajunsuri. Primul este ca nu rezulta de nicaieri daca a fost facuta o analiza pertinenta care sa ne arate daca sistemul propus este mai avantajos pentru statul roman decat cel aplicat acum si daca noile norme sunt sustenabile pentru investitori. Celalalt aspect la care trebuie sa fim atenti este in ce mod isi propune statul roman sa controleze aceste calcule financiare, incat sa nu ne trezim la un moment dat ca profiturile companiilor de profil nu mai sunt acelea cu care eram obisnuiti, ci sunt mult mai mici, iar redeventa care ar urma sa revina statului sa fie diminuata".
     Deputatul PNL militeaza pentru un sistem mixt de calcul al redeventelor petroliere, care sa aiba in vedere atat productia bruta, cat si o eventuala taxa pe supraprofit practicata in alte state europene, precum Marea Britanie sau Norvegia.
     Razvan Mironescu a ridicat problema lipsei de transparenta in implementarea unor mari proiecte energetice, precum constructia reactoarelor nucleare 3 si 4 de la Cernavoda si a Hidrocentralei Tarnita-Lapustesti. Parlamentarul sustine ca, in momentul de fata, tara noastra nu are o strategie energetica viabila, care sa raspunda pe urmatorii minim 10, cel mult 50 de ani, nevoilor de dezvoltare ale tarii noastre, nevoilor nationale de siguranta geostrategica si energetica pe termen scurt si mediu. 

     Guvernul a primit acordul scris al Comisiei Europene privind pretul gazelor pentru centralele termice (CET-uri) si va adopta, saptamana viitoare, o ordonanta de urgenta in domeniu, astfel incat tarifele sa nu creasca pentru aceste centrale, a declarat, ieri, ministrul delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu
     Domnia sa a adaugat, in sedinta de guvern, ca nu s-a pus niciodata problema ca pretul gazelor sa fie majorat pentru CET-uri.
     La randul sau, premierul Victor Ponta a precizat ca nota primita din partea Comisiei Europene (CE) clarifica faptul ca CET-urile sunt considerate prioritare la achizitionarea gazelor din productia interna, conform Mediafax.
     Premierul a explicat: "Este o perioada cu tot felul de declaratii, probabil mai mult politice si mai putin serioase. Nu se creste nici pretul la gaze la populatie, nici la CET-uri. Avem inclusiv comunicarea oficiala de la Comisia Europeana legata de faptul ca CET-urile sunt considerate prioritare la achizitionarea gazelor din productia interna".

   


(207 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Bursa

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Bursa:

Opozitia bombardeaza energetic Guvernul | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.64472603797913 seconds.