Vineri, 30 Ianuarie 2015 - 05:51 AM Aleg.RO: Udrea, acuzata de DNA de spalare de bani si fals in declaratii de avere

Publicat de: ---

Cotidianul

Elena Udrea a fost adusa, cu mandat, miercuri la Directia Nationala Anticoruptie .

Update: Udrea este acuzata de spalare de bani si fals in declaratii de avere in legatura cu banii din dosarul Microsoft, potrivit unor surse judiciare. Elena Udrea este acuzata, printre altele, ca nu a mentionat imprumuturi acordate de Dorin Cocos unei firme pe care acesta o detine, imprumuturi despre care Udrea ar fi stiut, intrucat incasa dividende.

Potrivit unor documente ale procurorilor, obtinute de MEDIAFAX, Udrea, fost ministru, in prezent deputat, era obligata sa isi declare averea, insa aceasta nu a notat, in declaratiile de avere din 2010, imprumuturile acordate de fostul sau sot, Dorin Cocos, firmei acestuia SC Euro Hotels International Co SRL, in conditiile in care Udrea declara incasarea de dividende de la aceasta societate.

"Avand in vedere obligatia legala de a-si declara averea, faptul ca, in perioada 2009 - 2013, Udrea Elena Gabriela a declarat achizitionarea mai multor bunuri imobile a caror valoare depaseste veniturile obtinute ca ministru, deputat sau din activitatea didactica se prezuma ca aceasta a utilizat veniturile din alte surse - imprumuturi, dividende, asumandu-si raspunderea pentru provenienta acestora", se arata in documentele citate.

Anchetatorii au probe ca Dorin Cocos a savarsit infractiunea de trafic de influenta, iar sumele de bani obtinute cu titlu de folos necuvenit din savarsirea acestei infractiuni ar fi fost utilizate in achizitia de imobile si pentru creditarea societatilor.

"Din declaratiile de avere din perioada 2009 - 2014 rezulta ca Udrea Elena Gabriela cunostea provenienta fondurilor utilizate pentru achizitionarea de bunuri comune, avand cunostinta si de intentia inculpatului Cocos Dorin de obtinere a unor chitante false privind restituirea pretinsului imprumut de la Pescariu Dinu", au mai scris procurorii in documntele citate.

Potrivit Legii, dobandirea sau folosirea de bunuri, cunoscand ca acestea provin din savarsirea de infractiuni, constituie infractiunea de spalare a banilor.

Elena Udrea a fost adusa la sediul DNA in jurul orei 11.30 de ofiteri de Politie. Întrebata in ce dosar va fi audiata, protejata politica a lui Traian Basescu a spus: "Posibil Microsoft, nu stiu".

Udrea si-a anuntat anterior prezenta la DNA intr-un mesaj postat pe Facebook

"În aceasta dimineata, am fost invitata in persoana (a se citi "cu mandat") de procurori la DNA pentru a oferi lamuriri. Ma surprinde oarecum decizia lor de a proceda astfel avand in vedere ca m-am aratat in permanenta dispusa sa colaborez cu anchetatorii si sa lamuresc lucrurile pe care le cunosc in diversele spete care se afla in analiza. Evident ca asa voi si proceda", a scris Udrea pe reteaua de socializare.

Numele Elenei Udrea a fost vehiculat pana acum in dosarul retrocedarilor ilegale de la ANRP in care a fost arestata fosta sefa a DIICOT Alina Bica, dar si in dosarul Microsoft in care este arestat Dorin Cocos, fostul ei sot.

Potrivit DNA, Dorin Cocos a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, primarul din Piatra Neamt Gheorghe Stefan si fostul ministru Gabriel Sandu, pentru a interveni in achizitionarea dreptului de utilizare a licentelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns in contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.


(403 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Cotidianul
· Alte știri din sursa
Cotidianul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cotidianul:

Udrea, acuzata de DNA de spalare de bani si fals in declaratii de avere | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.95162892341614 seconds.