Joi, 12 Februarie 2015 - 05:23 AM Aleg.RO: Elena Udrea a fost arestata pentru 30 de zile

Publicat de: ---

Bursa      *  Elena Udrea, denuntata de Dinu Pescariu, vizat in dosarul Microsoft
     *  Gabriel Sandu a cumparat licentele Microsoft la presiunile Elenei Udrea si ale altor lideri PDL
       Inalta Curte de Casație și Justiție a decis, miercuri seara, arestarea preventiva pentru 30 de zile a deputatului Elena Udrea in dosarul Microsoft .
     Anuntul a fost facut de unul dintre avocatii Elenei Udrea, Marius Striblea, care a precizat, la iesirea din sala de judecata, ca a fost admisa partial propunerea anchetatorilor, in sensul ca judecatorul nu a luat in considerare acuzatia de spalare de bani adusa de procurori clientei sale.
     Judecatorul ICCJ a admis cererea de inlocuire a masurii controlului judiciar, dispus anterior de procurorii DNA fata de Udrea in dosarul Microsoft, cu masura arestului preventiv si cererea DNA de arestare preventiva a Elenei Udrea pentru acuzatia privind mita luata de la Dinu Pescariu, acuzatie formulata de procurori dupa instituirea controlului judiciar.
     Marius Striblea a mai spus ca, in opinia sa ca avocat, nu este normal ca toti cei vizati in dosar care au facut denunturi impotriva Elenei Udrea sa fie in libertate, in vreme ce persoanele care au refuzat sa o denunte pe clienta sa sa fie arestate.
     El a mai aratat ca exista in acest moment persoane care sunt vizate in cazul Microsoft, dar care nu au fost "luate la intrebari" de procurori.
     Decizia luata miercuri seara de ICCJ nu este definitiva si poate fi contestata la aceeasi instanta.
     Avocatul Marius Striblea a precizat de altfel ca va contesta decizia, iar judecarea contestatiei ar putea avea loc luni.
     ------
     *  Gabriel Sandu a cumparat licentele Microsoft la presiunile Elenei Udrea si ale altor lideri PDL
     Fostul ministru al Comunicatiilor Gabriel Sandu a realizat procedura de achizitie a licentelor Microsoft si a incheiat contractul de licentiere ca urmare a presiunilor exercitate de Elena Udrea si de alte persoane din conducerea PDL, arata DNA in referatul cu propunerea de arestare a Elenei Udrea.
     Procurorii au stabilit ca beneficiarii platilor efectuate in baza contractului sunt, printre altii, Gabriel Sandu, Dorin Cocos si PDL, care a beneficiat de plata unor materiale electorale, potrivit referatului.
     Procurorii sustin: "In toamna anului 2009, s-a incheiat cu Partidul Democrat Liberal un contract de prestari de servicii care avea ca obiect prestarea serviciilor de tiparire si anvelopare a unui numar de patru milioane de scrisori electorale, numarul acestor scrisori a fost suplimentat la 8,6 milioane, stabilindu-se sa se incheie un act aditional la contractul initial".
     Ei mai arata ca pentru diferenta de 4,6 milioane de scrisori nu a mai fost achitata contravaloarea prestatiilor, iar cei care trebuiau platiti au ajuns sa discute cu Dorin Cocos si au fost in audienta la Elena Udrea, care era vicepresedinte PDL, dar s-au exercitat presiuni sa se renunte la pretentii.
     Anchetatorii sustin ca Dorin Cocos a pretins si primit de la Claudiu Florica si Dinu Pescariu suma de noua milioane de euro pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului, membru al Guvernului si vicepresedinte PDL, la data faptelor, sa asigure firmelor sustinute de Claudiu Florica incheierea si derularea contractului de licentiere Microsoft cu Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale.
     Dorin Cocos nu avea atributii in ceea ce priveste incheierea si derularea contractului de licentiere Microsoft si nu se afla in relatii de prietenie cu alti membri ai Guvernului sau cu persoane din cadrul ministerelor implicate in derularea contractului, pentru a avea posibilitatea de a-si exercita influenta asupra acestora, potrivit Mediafax. De altfel, unul dintre ministerele beneficiare ale licentelor era chiar Ministerul condus de Elena Udrea, mai spun procurorii.
     "Practic, suspecta Udrea Elena Gabriela si-a traficat functia si influenta la nivel guvernamental in mod direct si indirect fata de cumparatorii de influenta prin intermediul lui Dorin Cocos si a primit foloase necuvenite constand in suma de noua milioane de euro", subliniaza DNA.
     Totodata, procurorii DNA au ajuns la concluzia ca pentru promovarea Hotararii de Guvern nr. 460/2009 si alocarea bugetului necesar, Gabriel Sandu a beneficiat de sustinerea Elenei Udrea.
     In 29 ianuarie, Elena Udrea a fost pusa sub control judiciar in dosarul Microsoft. In 4 februarie, procurorii au cerut arestarea preventiva a deputatului, aratand ca a incalcat dispozitiile legale ale controlului judiciar, facand afirmatii publice cu privire la acuzatiile ce ii sunt aduse.
     In dosarul Microsoft, fostul sot al Elenei Udrea, Dorin Cocos este acuzat ca ar fi pretins si primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florica si Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul lui Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului si vicepresedinte PDL, sa asigure firmelor sustinute de una dintre cele doua persoane, incheierea si derularea contractului de licentiere Microsoft cu Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale.
     Potrivit anchetatorilor, in anul 2010, Dorin Cocos, in baza intelegerii cu Udrea, ar fi pretins de la un om de afaceri, administrator al unei societati cu obiect de activitate IT, suma de circa trei milioane de euro, pentru a debloca platile aferente contractului e-Romania.
     Udrea mai este acuzata in dosarul Microsoft ca a cerut 500.000 de euro de la omul de afaceri Dinu Pescariu, vizat in acelasi dosar, "pentru a-i rezolva problemele din justitie".
     Procurorii au aratat, in referatul prin care au solicitat aviz de la Camera Deputatilor pentru arestare, ca Elena Udrea a fost denuntata la DNA de Dinu Pescariu, vizat in dosarul Microsoft.
     Procurorii au scris in referat: "La data de 5.11.2014, Pescariu Dinu-Mihail a formulat denunt cu privire la savarsirea unor fapte de coruptie de catre Udrea Elena Gabriela. Din denuntul formulat rezulta ca, in anul 2013 pe fondul cercetarilor efectuate de Directia Nationala Anticoruptie ca urmare a plangerii formulata de Fujitsu Siemens Computers in legatura cu derularea contractului de licentiere Microsoft si a masurilor asiguratorii dispuse de autoritatile austrice pe conturile sale din Elvetia, Udrea Elena Gabriela a pretins suma de 500.000 de euro pentru a-i rezolva problemele din justitie. Exista indicii in sensul ca remiterea sumelor de bani a avut loc in mai multe transe in perioada iulie 2013 - februarie 2014".
     Potrivit anchetatorilor, aceste fapte sunt dovedite cu declaratia martorului, extrasele de cont si inscrisuri olografe ridicate la perchezitii, in care sunt indicate sume de bani platite.
     *  Avocatii Elenei Udrea: "DNA probeaza faptele lui Udrea cu un biletel de la perchezitii si denuntul lui Pescariu"
     Probele retinute si prezentate de DNA in referatul cu propunere de arestare sunt denuntul lui Dinu Pescariu precum si un biletel gasit la perchezitiile de la domiciliul acesteia, au declarat ieri avocatii care o reprezinta pe Elena Udrea.
     Potrivit acestora, probele anchetatorilor nu dovedesc acuzatiile pe care i le aduc Elenei Udrea, acestea constand pana la acest moment in denuntul facut de Dinu Pescariu si un biletel gasit la perchezitiile de la domiciliul fostului ministru pe care erau notate initialele "E.U." si suma de 500.000 de euro.
     Astfel, explica avocatii, anchetatorii ar incerca sa dovedeasca mita pe care omul de afaceri Dinu Pescariu i-ar fi dat-o Elenei Udrea.
     Totodata, spun avocatii, la dosar se mai afla si extrase de cont, care insa nu dovedesc acuzatiile aduse.
     *  Traian Basescu: "Cred in Elena Udrea indiferent cat de suparati sunt toti pe mine ca n-o abandonez"
     Fostul presedinte Traian Basescu a declarat, ieri, ca el crede in Elena Udrea, singurul partener politic care i-a mai ramas din fostii lideri PDL, indiferent cat de suparati sunt toti pe el ca n-o abandoneaza, subliniind ca si-ar putea schimba decizia dupa un verdict al judecatorilor.
     Fostul presedinte a spus: "Cu siguranta atunci cand procesul se va derula, va fi capabila sa isi dovedeasca nevinovatia. Cred in omul asta indiferent cat de suparati sunt toti pe mine ca inca n-o abandonez. Nu pot sa abandonez ideea ca un om care mi-a fost atat de loial, peste noapte devine un om indezirabil. A fost partenerul meu politic, singurul care a mai ramas sau printre foarte putinii care au mai ramas din fostii lideri ai PDL, si asa cum eu o stiu, se va bate sa-si dovedeasca nevinovatia".
     Basescu a mai precizat ca "singurul moment" in care ar putea sa-si schimbe pozitia ar fi "daca judecatorii, cand se va termina procesul, vor spune altfel".
     Intrebat daca a inteles semnul facut de Elena Udrea luni in Parlament, pe care unii l-au caracterizat drept "mafiot", Basescu a spus ca nu stie si ca n-a vazut dezbaterile din Parlament. 

     Elena Udrea a fost adusa, ieri, din arest la instanta suprema, unde s-a judecat cererea procurorilor DNA de arestare a deputatului PMP, in dosarul Microsoft.
     Procurorii anticoruptie au emis marti, la ora 21.40, ordonanta de retinere pentru deputatul PMP Elena Udrea, dupa ce aceasta a stat aproape zece ore la DNA, unde si-a studiat dosarul si a fost audiata.
     Potrivit DNA, Elena Udrea a fost retinuta pentru trei fapte de trafic de influenta - in legatura cu incheierea si derularea acordului cadru de licentiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente si a actelor aditionale la acestea, in legatura cu derularea contractului e-Romania si in legatura cu pretinderea si primirea a 500.000 de euro -, precum si pentru spalare de bani.
     Elena Udrea a fost retinuta dupa ce Camera Deputatilor a dat avize pentru urmarirea penala si arestarea preventiva a deputatului PMP, in dosarele Microsoft si Gala Bute, in care este acuzata de fapte de coruptie.

 

 link: "Topoliceanu ii preda mita Elenei Udrea la locuinta acesteia sau la biroul de la minister"

 link: Basescu i-a indemnat pe membrii PMP sa aiba moralul ridicat
 


(287 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Bursa

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Bursa:

Elena Udrea a fost arestata pentru 30 de zile | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.71758699417114 seconds.