Joi, 12 Februarie 2015 - 05:23 AM Aleg.RO: Prin interventia Elenei Udrea, PDL a beneficiat de plata unor materiale electoralePublicat de: --- Potrivit referatului procurorilor privind cererea de arestare preventiva a Elenei Udrea, PDL a beneficiat de bani platiti in cadrul licentelor Microsoft, alaturi de fostul ministru Gabriel Sandu si de omul de afaceri Dorin Cocos . "(...) beneficiari ai sumelor de bani din platile efectuate in baza contractului sunt printre altii inculpatul Sandu Gabriel, inculpatul Cocos Dorin si Partidul Democrat Liberal care a beneficiat de plata unor materiale electorale", se arata in document. Astfel, in toamna anului 2009, "s-a incheiat cu Partidul Democrat Liberal un contract de prestari de servicii ce a fost si care avea ca obiect prestarea serviciilor de tiparire si anvelopare a unui nr. de 4.000.000 de scrisori electorale, numarul acestor scrisori a fost suplimentat la 8.600.000, stabilindu-se sa se incheie un act aditional la contractul initial", spun procurorii DNA. Ulterior, pentru diferenta de 4.600.000 scrisori nu a mai fost achitata contravaloarea prestatiilor, iar "cei care au prestat au ajuns sa discute cu Dorin Cocos si au fost in audienta la Udrea Elena Gabriela - vicepresedinte PDL, dar s-au exercitat resiuni sa se renunte la pretentii", acuza procurorii. Potrivit referatului, Gabriel Sandu, ministru al Comunicatiilor la data respectiva, a incheiat contractul de licentiere "ca urmare a presiunilor exercitate de UDREA ELENA GABRIELA - in calitate membru al Guvernului si vicepresedinte PDL, precum si ca urmare a presiunilor exercitate de alte persoane din conducerea partidului". "În concluzie, rezulta ca, inculpatul Cocos Dorin a pretins si primit de la Florica Claudiu si Pescariu Dinu Mihail suma de 9.000.000 de euro pentru ca prin intermediul numitei Udrea Elena Gabriela - ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului, membru al Guvernului, si vicepresedinte PDL, sa asigure firmelor sustinute de Florica Claudiu incheierea si derularea contractului de licentiere Microsoft cu Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale". Avand insa in vedere ca "inculpatul Cocos Dorin nu avea atributii in ceea ce priveste incheierea si derularea contractului de licentiere Microsoft, nu se afla in relatii de prietenie cu alti membrii ai Guvernului sau cu persoane din cadrul Ministerelor implicate in derularea contractului, pentru a avea posibilitatea de a-si exercita influenta asupra acestora" rezulta ca "suspecta Udrea Elena Gabriela si-a traficat functia si influenta la nivel guvernamental in mod direct si indirect fata de cumparatorii de influenta prin intermediul lui Dorin Cocos si a primit foloase necuvenite constand in suma de 9.000.000 de euro", argumenteaza acestia. Procurorii o mai acuza pe Elena Udrea ca preluarea creditului de la BRD in valoare de 3,6 milioane euro de catre Alexandru Faur, "persoana din cercul relational al lui Gheorghe Stelian si al lui Cocos Dorin", "a reprezentat doar o modalitate de ascundere a circuitului financiar si a beneficiarului real al bunurilor, respectiv a investitiei ce urma a se realiza pe terenul cumparat din credit". "Astfel, in perioada aprilie 2013 - iunie 2013 inculpatul Cocos Dorin, in mod direct, precum si prin intermediul societatii pe care o controleaza - Centrul de Diagnostic Clinic International SRL, respectiv prin intermediul unor rude - Dincu Anca (sora inculpatului Dorin Cocos) sau apropiati Radu Mioara (asociat la Centrul de Diagnostic Clinic International SRL) a incheiat mai multe "Promisiuni bilaterale de vanzare - cumparare a unui bun viitorïżą, avand ca obiect suprafete construite din proiectul imobiliar pe care promitentul vanzator se presupunea ca il va dezvolta pe terenul din str. Neajlovului nr. 87 - 95 din mun. Bucuresti (teren achizitionat din creditul BRD)", se arata in referat. Elena Udrea mai este acuzata si de faptul ca si-ar fi incalcat "una din obligatiile principale impuse in perioada de controlului judiciar", "aceea de a nu comunica cu martorii si alti participanti la savarsirea faptelor in nicio modalitate". Însa "faptul ca a formulat un denunt cu privire la fapte de coruptie si imediat dupa aceea a facut publice faptele sesizate (dezbatand si probele ce ar putea fi administrate), faptul ca a incercat sa acrediteze ideea ca anumiti participanti la infractiune sunt protejati de organele de urmarire penala, generand asupra acestora o presiune mediatica si mai mare, creeaza suspiciunea rezonabila ca va incerca sa realizeze intelegeri cu partile, sa influenteze martorii, sa determine alte persoane sa aiba un astfel de comportament", spun procurorii. Elena Udrea a ajuns miercuri, la ora 14.00, la Înalta Curte de Casatie si Justitie (ÎCCJ), unde se judeca solicitarea DNA de arestare sa preventiva. Marti seara, Udrea a fost retinuta pentru 24 de ore in dosarul Microsoft. Miercuri, procurorii au cerut arestarea preventiva. Luni seara, Camera Deputatilor a aprobat toate cererile DNA de incuviintare a inceperii urmarii penale, precum si de incuviintare a retinerii si arestarii preventive formulate pe numele Elenei Udrea in dosarul "Gala Bute" si Microsoft.
|
Link-uri înrudite |
Prin interventia Elenei Udrea, PDL a beneficiat de plata unor materiale electorale | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii | |
| |
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora. |