Luni, 30 Mai 2005 - 07:36 AM Aleg.RO: Fuziunea PNL-PD relansata de Tariceanu

Publicat de: Alina Mihai

evenimentulzilei In cele doua zile petrecute in organizatiile judetene ale PNL din Moldova, Iasi si Suceava, presedintele liberal a indemnat obsesiv la "deschiderea" catre unificarea Aliantei. Receptivitatea lui Tariceanu fata de acest subiect vine dupa ce congresul PNL a respins fuziunea.
Cind nici nu se racise bine subiectul Patriciu, in dimineata eliberarii acestuia, Tariceanu avea sa anunte ca PNL se gindeste serios la o apropiere fata de colegii democrati. Nimeni nu-si putea explica cum, de la o zi la alta, Tariceanu va vorbi entuziast despre relatia buna cu presedintele Basescu si chiar despre coabitarea cu PD. "Aseara, dupa ce am venit din Suedia, am avut o consultare cu presedintele. Este ceea ce facem des", a marturisit Tariceanu in fata unei adunari din organizatia de Suceava, pentru a demonstra buna intelegere cu Basescu. Cum era de asteptat, el n-a intrat in detalii, dar momentul coincide cu seara in care se dezbatea intens daca Patriciu va fi pus in libertate.
In privinta lui Patriciu, Tariceanu a avut grija sa ocoleasca orice referire la modul in care a fost tratat, facind apel la neputinta pe care i-o impune functia de a interveni in problemele justitiei. I-a scapat numai un sentiment de compatimire. "N-as dori nimanui sa treaca prin ceea ce a trecut un coleg liberal", a spus Tariceanu. Dupa aceste consideratii, el a intrat abrupt in subiectul fuziunii. "Intr-o casatorie trebuie sa se pronunte ambii soti, dar trebuie sa aratam disponibilitatea noastra. Vreau sa reiterez aceasta disponibilitate pentru ca pe viitor sa putem face fata, ca un partid unit, la PSD", a precizat Tariceanu, care ulterior a mentionat ca PNL va face o analiza serioasa.
Impreuna, dar nu e platforma populara
La o zi distanta fata de anuntul bunelor intentii, Tariceanu a intrat mai profund in acest subiect, lasind sa se intrevada si dorintele PNL. Mai intii a spus ca PNL nu va renunta la doctrina sa veche de 130 de ani si ca orientarea populara e mai mult o marota la care se inghesuie multe partide. Acest lucru inseamna ca PNL nu va accepta schimbarea ideologiei, dind un semnal ca ar fi mai apropiat de motiunea de centru a lui Vasile Blaga, lucru confirmat de surse liberale.
Intrebat cit ar putea dura procesul de fuziune, in ideea pregatirii pentru anticipate, Tariceanu a precizat ca atita vreme cit se va dori infaptuirea proiectului, timpul va fi scurt. In timp ce premierul a relansat subiectul fuziunii, pe cealalta parte, artizanul crearii unui partid de centru liberalo-popular, Valeriu Stoica, pregateste astazi o dezbatere pe acelasi subiect. Stoica crede ca acum este momentul ca PNL sa fuzioneze cu PD pentru a fi pregatite pentru alegerile anticipate.
"Este singura solutie pentru anticipate fiindca altfel PNL va pierde", a spus Stoica. Fostul presedinte liberal l-a chemat la dezbatere si pe Calin Popescu-Tariceanu. Nu se va duce si a lasat sa se inteleaga faptul ca nu agreeaza proiectul lui Stoica.
Dosarul fuziunii
Primul proiect al fuziunii ii apartine liderului liberal Valeriu Stoica si a fost lansat in iulie 2003. Cu un an mai tirziu, Valeriu Stoica revenea propunind un viraj doctrinar al partidului format din PD si PNL spre Partidul Popular European. Theodor Stolojan a replicat ca sint "idei personale pe care nu le impartasim", iar Traian Basescu respingea categoric proiectul lui Valeriu Stoica. Ex-liderul PD adauga ca lui Stoica ii vin ideile "cind se joaca cu soldateii in baie". Dupa alageri, Traian Basescu a revenit asupra ideii cu un discurs profuziune. "Eu cred ca guvernarea devine mai solida daca cele doua partide vor fuziona. Desigur, pot interveni discutii in interiorul lor si atunci poate e mai bine sa ramina doar aliate pina in 2008. Acum depinde si de optiunea doctrinara: poate in directia Partidului Popular European." Calin Popescu-Tariceanu si Emil Boc i-au urmat cu declaratii in acelasi spirit unionist. Dosarul s-a inchis la Congresul PNL, unde Valeriu Stoica a fost singurul sustinator al fuziunii. Liberalii au respins cu o majoritate zdrobitoare de voturi (doar 84 "pentru", din aproape 1.300) motiunea lui Valeriu Stoica prin care cerea transformarea Aliantei Dreptate si Adevar in partid.


(1571 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Evenimentul Zilei

· Alte știri de la Alina Mihai


Azi: Cea mai citită știre din sursa Evenimentul Zilei:

Fuziunea PNL-PD relansata de Tariceanu | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.57138991355896 seconds.