Luni, 30 Mai 2005 - 07:46 AM Aleg.RO: C.V. Tudor pornește contrarevoluția în PPRM

Publicat de: Alin BOGDAN

Gândul Gelos pe micile succese repurtate în planul imaginii de echipa moderată din fruntea PPRM, plictisit de inactivitatea cronică pe care-o presupune funcția de președinte de onoare, C.V. Tudor pregătește o revenire în forță, cu sprijinul oamenilor săi de casă. Doar două luni a rezistat C.V. Tudor în funcția de președinte onorific al partidului în fruntea căruia s-a aflat vreme de 12 ani. Potrivit unor surse din PPRM, pe fostul lider maxim l-a cuprins invidia față de unele succese obținute, în planul imaginii interne și externe, de noua echipă de conducere, picătura care a umplut paharul furiei „tribunului” fiind întâlnirea oficială de vineri a unui trio condus de președintele Corneliu Ciontu cu doi lideri marcanți ai grupului popular din Parlamentul European. Spiritele s-au încins în week-end, când C.V. Tudor a demarat pregătirile pentru reluarea, de facto, a frâielor conducerii. Mai întâi, de ochii lumii, organizația de tineret (OTRM) și cea de femei, condusă de octogenara Mitzura Arghezi au dat publicității un comunicat în care îi cereau fostului tartor suprem să revină în fruntea partidului, din denumirea căruia să scoată abia introdusul adjectiv „popular”. Operațiunea ar urma să se deruleze în cadrul unei plenare extraordinare a Consiliului Național și ar avea drept scop „obținerea unui procent corespunzător la viitoarele alegeri, calea care va duce, de la sine, și la acceptarea într-o familie europeană (?!)”.
„În ultimii ani, partidul a fost supus la experimente care au dus doar la bulversarea electoratului fidel, care au dus la pierderea de imagine și la procente inferioare la alegerile locale și generale”, pretind oteremiștii în comunicat, uitând să precizeze că brambureala de mesaj a fost provocată tocmai de tentativele neizbutite ale lui C.V. Tudor de a se metamorfoza în lider european și filosemit.
Pe moment însă, „tribunul” a renunțat la masca europeană. El a declarat, ieri, pentru agenția Mediafax, că determinativul „popular” este asimilat cu greutate de electorat și că partidul nu se poate prezenta la anticipate (de organizarea cărora, în acest an, C.V. Tudor este absolut sigur) „cu un nume care creează confuzie”. În stilul declarațiilor sale aiuristice, „tribunul” pretinde că retragerea sa în funcția onorifică ar fi fost rezultatul unei convenții încheiate de el cu „reprezentanți de frunte ai PPE” și ar fi avut ca termen-limită semnarea Tratatului de Aderare a României la UE. „Această semnare a avut loc, așa că acum îmi reiau funcția de președinte al partidului, cu atât mai mult cu cât alegerile anticipate vor avea loc în acest an și, fără prezența mea, partidul ar putea avea soarta PNȚCD”. Totodată, C.V. Tudor își pregătește terenul pentru a se răfui cu eventualii oponenți ai întoarcerii sale în jilțul de lider, pe care îi acuză că ar vrea să transforme PPRM în… anexă a PSD (?!) și îi amenință cu excluderea.

„Tribunul” ar putea avea surprize

Dacă actualii lideri ai partidului, în frunte cu președintele Corneliu Ciontu, vor decide să-l înfrunte, lui C.V. Tudor nu-i va fi tocmai ușor să răzbească. La vârf, el mizează pe inși fără anvergură politică (precum Daniela Buruiană-Aprodu), care se pun la adăpostul delirului verbal al șefului, tocmai pentru că nu reprezintă nimic prin ei înșiși. În plus, ar fi ambițiosul Gheorghe Funar, care, odată cu ascensiunea moderatului Ciontu, a pierdut poziția a doua în partid, și, probabil, Lucian Bolcaș, care speră să împuște el postul de prim-vicepreședinte, ocupat acum de Dorel Onaca. La nivel de filiale însă, „tribunul” ar putea avea probleme, după alegeri mulți dintre liderii acestora exprimându-și, aproape fățiș, nemulțumirea față de modul în care „tribunul” s-a prezentat la scrutin și a gestionat partidul. Deocamdată, Corneliu Ciontu refuză să comenteze situația din PPRM și atacurile prin învăluire ale lui C.V. Tudor: „Sunt probleme interne de partid și nu cred că e cazul să ne spălăm rufele în public”.
Afacerea se va tranșa în această săptămână, când, în afara ședinței ordinare a Biroului Permanent peperemist de marți, tribunul a convocat încă una, două zile mai târziu, pentru a demara procedurile de reînscăunare.


(1155 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gândul

· Alte știri de la Alin BOGDAN


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gândul:

C.V. Tudor pornește contrarevoluția în PPRM | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.7012300491333 seconds.