Marți, 31 Martie 2015 - 05:34 AM Aleg.RO: Sova, pus la adapost de senatori

Publicat de: ---

7plus Autor: Ana-Maria Ludatser

Reluarea votului pentru incuviintarea retinerii si arestarii preventive in cazul lui Dan Sova nu este posibila, a anuntat, ieri, presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu .

 

Senatorii nu vor mai vota inca o data pentru arestarea lui Dan Sova

Procedura a fost indeplinita si nu a existat nicio contestatie a votului, a explicat Tariceanu, mentionand, din start, ca propunerea i s-a parut neintemeiata. ?Nu stiu daca este o intentie serioasa de reluare a votului, dar reluarea votului nu se poate face decat daca exista, cum se intampla poate uneori, o defectiune in sistemul de vot, daca unii dintre membrii Camerei nu pot sa voteze, dar nu este cazul.  (…) Procedura a fost indeplinita, nu a existat nicio sesizare, nicio contestatie a votului sau a procedurii utilizate, asa incat nu poate fi acceptabil un astfel de demers?, a mai spus Tariceanu. Intre timp insa, conducerea Senatului a fost luata la intrebari de Curtea Constitutionala. Concret, CCR a cerut Biroului permanent sa transmita, pana pe 2 aprilie, un punct de vedere cu privire la sesizarea de neconstitutionalitate a prevederilor articolului 173 din Regulamentul Senatului, solicitarea fiind data in lucru Comisiei juridice.

Ponta o face pe desteptul

Romeo Radulescu pleaca dezamagit din PLR

Cunoscut pentru spiritul sau ascutit, Victor Ponta se leapada de aceasta calitate atunci cand trebuie sa raspunda la intrebari incomode legate de amicul sau Dan Sova. Cand vine vorba de sanctionarea social-democratilor care au facut zid in jurul aceluiasi Sova, liderul PSD devine prostanac de-a dreptul. Sau cel putin asa vrea sa para. ?Nu inteleg intrebarea. Pana nu inteleg, nu comentez?, a raspuns Ponta, in momentul in care jurnalistii i-au cerut sa precizeze daca senatorii PSD vor fi trasi la raspundere pentru votul lor. Ulterior, premierul a revenit cu un mesaj pe Facebook, in care preciza ca raspunde doar ziaristilor care reprezinta institutii cu taxele platite la zi.

Votul senatorilor, pretext de demisie

PLR-ul lui Calin Popescu Tariceanu a mai pierdut un parlamentar. Este vorba de deputatul Romeo Radulescu care ii paraseste pe liberal-reformatori pe motiv de ?nepotrivire de caracter? si dezamagire profunda. ?Ma delimitez complet de cum a procedat Calin Popescu-Tariceanu in legatura cu votul in cazul lui Dan Sova, aplicand regulamentul Camerei, nu Constitutia. Imi afirm public dezamagirea fata de rezultatul votului din Senat, de miercurea trecuta. Este, indiscutabil, motivul pentru care parasesc Partidul Liberal Reformator. Parlamentarii nu sunt cu siguranta mai presus de lege, ci ar trebui sa fie un exemplu de respectare a Constitutiei.?, a declarat Radulescu.


(580 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
7 Plus

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa 7 Plus:

Sova, pus la adapost de senatori | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.63679218292236 seconds.