Marți, 31 Mai 2005 - 07:50 PM Aleg.RO: Suceava: Președintele CJ în vizorul prefectului

Publicat de: Cristina STRUGARI

AMOS News Președintele Consiliului Județean și al PSD Sucaeva, Gavril Mîrza, a intrat în atenția Prefecturii fiind bănuit de incompatibilitate. Prefectura analizează în prezent dacă Mîrza, este în situație de incompatibilitate, fiind și președinte al Autorității Teritoriale de Ordine Publică(ATOP), caz în care ar putea constata încetarea mandatului de președinte.

Prefectul Orest Onofrei, a declarat că potrivit Legii 161/2003 privind combaterea corupției, funcția de președinte sau vicepreședinte de Consiliu Județean precum și cea de primar sau viceprimar este incompatibilă cu orice funcție remunerată, în țară sau străinătate.

El a spus că membrii ATOP Suceava primesc o indemnizație de ședință de două milioane de lei, care poate fi asimilată cu o funcție plătită. Onofrei a precizat că, potrivi legislației, în cazul depistării unor situații de incompatibilitate a președintelui Consiliului Județean, secretarul CJ trebuie să se sesizeze sau să fie sesizat, iar acesta trebuie să propună prefectului emiterea unui ordin de constatate a încetării a mandatului de președinte.

„Compartimentul juridic din Prefectură analizează în prezent această situație, să vedem dacă este incompatibilitate sau nu”, a spus Onofrei care a precizat că nu dorește „circ de dragul circului”. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gavril Mîrza, care este și președinte al PSD Suceava, a apreciat că această acțiune dovedește „o preocupare exagerată” a actualei puteri de a-l urmări în permanență și de „a-i pune în pericol funcția și probabil integritatea fizică”.

El a atras atenția „acestor demnitari înalți” că în funcțiile pe care le dețin trebuie să aibă preocupări mai mari decât hărțuirea lui. Mîrza a spus că în agricultură lucrurile sunt „dezastruoase” și că ministrul Agriculturii, senatorul PNL de Suceava, Gheorghe Flutur ar trebui să se ocupe de rezolvarea lor.

”Ar fi bine ca membrii PNL să meargă în mediul rural să vadă cum se uită țăranii, prin cupoane, la soare”, a spus Mîrza. Președintele CJ Suceava a mai spus că și prefectul Orest Onofrei are multe lucruri de soluționat în județ și că „ar trebui să-l preocupe mai puțin Mîrza și funcția pe care o deține”.

Gavril Mîrza a precizat că un număr de 18 președinți și vicepreședinți de Consilii județene din țară, mare parte membri PNL și PD, sunt și președinți ai ATOP în județele respective arătând că și actualul vicepremier, Gheorghe Seculici, a condus ATOP Arad în perioada în care a fost președinte al CJ Arad. „Nu cred că apartenența la un partid sau altul dă drepturi în plus sau în minus”, a mai spus președintele CJ Suceava. El a subliniat că ATOP este un organism neguvernamental, consultativ și nu intră sub incidența Legii 161/2003.


(871 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Cristina STRUGARI


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Suceava: Președintele CJ în vizorul prefectului | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.88960194587708 seconds.