Miercuri, 22 Aprilie 2015 - 05:29 AM Aleg.RO: Ce avere are deputatul Ion Ochi: Peste 200 hectare teren si imprumuturi acordate de peste 1,3 milioane lei

Publicat de: ---

7plus

Conform declaratiei de avere din iunie 2014, deputatul PSD de Brasov Ion Ochi are doua terenuri agricole la Brasov si Prejmer, in suprafata de 18, respectiv 28 de hectare, cumparate in perioada 2011-2005, precum si o padure la Malnas (Covasna), in suprafata de 52 de hectare, cumparata in anul 2005 . De asemenea, deputatul PSD mentioneaza in declaratia de avere, la rubrica ”alte categorii de terenuri”, alte doua terenuri - unul cu o suprafata de 120 de hectare, la Malnas, iar celalalt de 12 hectare, la Brasov.

Ioan Ochi are si un apartament de 80 de metri patrati la Brasov. El mai mentioneaza in declaratia de avere si bijuterii in valoare de 8.000 de euro, dobandite in perioada 1990-2005.

Deputatul PSD mai scrie in declaratia de avere si faptul ca a acordat un imprumut de peste 1,32 de milioane de lei SC Exploconstruct Covasna, firma de constructii la care, de altfel, este actionar. El detine la aceasta societate peste 20.000 de parti sociale, cu o valoare de 200.100 de lei.

Citeste si: DNA cere Parlamentului incuviintarea arestarii deputatului PSD Ion Ochi, pentru luare de mita

In anul fiscal anterior depunerii declaratiei de avere, deputatul PSD a incasat de la Camera Deputatilor 58.908 de lei. De asemenea, el a incasat si subventii de 19.000 de lei de la APIA Covasna, precum si suma de 9.700 de lei din arenda.

DNA cere Camerei Deputatilor incuviintarea retinerii si arestarii preventive a deputatului PSD Ion Ochi, el fiind suspectat ca in perioada in care a fost vicepresedinte al Consiliului Judetean Brasov a aprobat contracte cu dedicatie, fiind acuzat de luare de mita si abuz in serviciu.

Potrivit procurorilor anticoruptie, in a doua jumatate a anului 2011, Ion Ochi, in calitate de vicepresedinte al Consiliului Judetean Brasov, a convenit cu omul de afaceri Cristian Dorin Nica, inculpat si el in acest dosar, ca firma acestuia din urma sa execute lucrari de reparatii pe drumul judetean DJ 112D, intre localitatile Prejmer si Lunca Calnicului. Astfel, parlamentarul a urmarit sa obtina foloase materiale necuvenite, precum si capital electoral pentru alegerile parlamentare care urmau sa se desfasoare in toamna anului 2012, alegeri in urma carora a si devenit deputat.

Aceste lucrari au fost efectuate in proportie de aproximativ 60% in perioada noiembrie-decembrie 2011, fara sa existe vreo cerere din partea CJ Brasov, fara a exista vreun contract, fara specificatii tehnice si fara supraveghere din partea unui diriginte de santier, conform DNA.

"Lucrarile au fost executate necorespunzator, nu au fost finalizate, iar in prezent drumul judetean respectiv se afla intr-o stare comparabila cu cea de dinaintea reabilitarii, fiind necesare, potrivit estimarilor, aceleasi reparatii", sustin anchetatorii.

Pentru a crea o aparenta de legalitate si pentru a putea justifica decontarea si plata lucrarilor, firma lui Nica a participat la o procedura formala de achizitie publica, context in care, instigata fiind de Ion Ochi, comisia de evaluare a ofertelor a declarat castigatoare societatea omului de afaceri cu un punctaj maxim, desi oferta depusa nu a fost in realitate analizata.

"Mai mult, pentru a-i asigura folosul, inculpatul Ochi Ion i-a determinat pe ceilalti participanti care au contestat procedura licitatiei sa-si retraga contestatiile formulate. Comisia de evaluare a ofertelor, din care au facut parte si inculpatii Costea Viorel si Blaga Nicolae, a fost constituita la data de 12 ianuarie 2012, printr-o dispozitie a presedintelui Consiliului Judetean Brasov. In acest sens, la data de 2 aprilie 2012, inculpatul Ochi Ion, in baza imputernicirii emise de presedintele CJ Brasov, a semnat un contract pentru executarea unor lucrari deja efectuate", precizeaza procurorii DNA.

Ulterior, in 26 aprilie 2012, firma lui Cristian Nica a depus un centralizator de lucrari pe luna aprilie 2012 si situatia de santier aferenta aceleasi luni, prin care se atesta si se solicita decontarea unor lucrari in valoare de peste 2,5 milioane de lei, ceea ce reprezenta peste 60% din valoarea totala a contractului.

Pe parcursul anului 2012, pentru a evita plata unor penalitati de catre firma omului de afaceri, in baza unor adrese trimise de primarul localitatii Prejmer, Constantin Todirica Serban, la solicitarea lui Ochi si pe baza unor referate intocmite de Viorel Costea, contractul a fost prelungit succesiv prin patru acte aditionale, ultima data la 28 septembrie 2012, prelungindu-se fara termen.

"Pana la acea data, lucrarile respective nu au fost finalizate si nici receptionate, suferind deteriorari semnificative din cauza modului necorespunzator de efectuare a lucrarilor. In schimbul atribuirii contractului respectiv, inculpatul Ochi Ion a pretins omului de afaceri ca materialele necesare (agregate minerale) sa fie achizitionate de la firma pe care o administra in fapt, lucru care s-a si intamplat ulterior. Mai mult, platile catre aceasta firma, totalizand 490.000 lei, au fost facute doar dupa ce societatea inculpatului Nica Cristian Dorin a primit banii de la CJ Brasov", precizeaza sursa citata.

Prin acest mecanism, firma beneficiara a contractului de lucrari publice a obtinut un folos necuvenit in valoare de peste 2,5 milioane de lei, suma care reprezinta totodata prejudiciu pentru CJ Brasov.

In cazul lui Nicolae Blaga, director al Serviciului de Administrare Drumuri din cadrul CJ Brasov, la data faptei, si al lui Viorel Costea, sef al Directiei de Administrare Drumuri din cadrul CJ Brasov, la data faptei, procurorii anticoruptie au dispus luarea masurii controlului judiciar pe o perioada de 60 de zile, cu privire la savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

De asemenea, fata de omul de afaceri Cristian Dorin Nica fost dispus control judiciar pe o perioada de 60 de zile, cu privire la savarsirea infractiunilor de complicitate la abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit in forma continuata si dare de mita.

In ceea ce il priveste pe primarul localitatii brasovene Prejmer, Constantin Todirica Serban, a fost luata masura controlului judiciar pe o perioada de 60 de zile, cu privire la savarsirea infractiunii de complicitate la abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Cererea de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a fost trimisa de procurorul sef al DNA, Laura Kovesi, ministrului Justitiei. Acesta urmeaza sa ceara presedintelui Camerei Deputatilor incuviintarea retinerii si arestarii lui Ion Ochi.

In CV-ul postat pe site-ul Camerei Deputatilor, Ioan Ochi, care este absolvent al Faculktatii de mecanica Brasov, scrie ca in perioada 1990 - 2009 a lucrat in ”mediul de afaceri”. Intre 2009 si 2012, Ochi a fost vicepresedinte al Consiliul Judetean Brasov.


(302 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
7 Plus

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa 7 Plus:

Ce avere are deputatul Ion Ochi: Peste 200 hectare teren si imprumuturi acordate de peste 1,3 milioane lei | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.56525588035583 seconds.