Luni, 27 Aprilie 2015 - 05:43 AM Aleg.RO: PNL cere PSD deblocarea in Senat a Ordonantei 55/2014 privind migratia alesilor locali

Publicat de: ---

jurnalulnational

”In aceasta saptamana, in Senatul Romaniei, vom solicita PSD deblocarea situatiei Ordonanetei 55 . Au trecut zece zile peste termenul acordat comisiei, pentru raport in plenul Senatului, si consideram ca PSD ar trebui sa tin cont de faptul ca indiferent de interesul pe care l-au avut si il au cu aceasta prevedere, aceasta Ordonanta trebuie discutata”, a aratat Ionut Stroe, intr-o conferinta de presa.

El a precizat ca liberalii ”solicita PSD-ului, in mod public deblocarea discutiilor privind Ordonanta de urgenta 55, care le-a folosit in anul electoral 2014, si care a legiferat in aceasta tara traseismul politic”.

”Au trecut mai bine de sase luni, o jumatate de an, de cat actuala majoriate a luat decizia antidemocratica de a legifera traseismul politic. In curand se vor implini cinci luni de zile de cand Curtea Constitutionala a constatat ca premierul Ponta, actuala guvernare a incalcat cu buna stiinta Constitutia, pentru a satisface un interes de partid, si sa influenteze prin aceasta lege rezultatul de la prezidentiale, prin migratia alesilor in zona partidului de guvernamant”, a afirmat Stroe.

Potrivit liberalului, Curtea Constitutionala specifica clar si limpede ca trebuie reglementate toate masurile pentru a stabili efectele pe care le-a produs aceasta Ordonanta pe timpul aplicarii ei.

”Este limpede ca trebuie sa avem o dezbatere reala pe acest subiect in cadrul Senatului. Practic, cei care au tradat increderea cu care au fost investiti de catre cetateni, cei care si-au tradat propriile partide si au fost complici la acest demers de influentare a rezultatului alegerilor, trebuie sa plateasca cu mandatul. Cei care s-au folosit de aceasta Ordonanta trebuie sa isi piarda mandatul, conform legislatiei care era in vigoare la momentul adoptarii acestei Ordonante. Cerem PSD sa inteleaga faptul ca acest subiect nu poate fi ignorat, iar deciziile Cutii nu pot fi tergiversate si sfidate”, a afirmat Ionut Stroe.

El a mentionat ca astazi ,”constatam inca o data ca PSD nu numai ca nu a inteles ce are de corectat in atitudinea si comportamentul politic, in legislatia stramba cu care a incercat influentarea rezultatului alegerilor, dar nu au inteles nici motivul pentru care au pierdut alegerile”.

”Modul in care PSD se raporteaza la traseimul politic, la introducerea votului prin corespondenta, la propunerea de simplificare a procedurilor prin care Parlamentul sa raspunda in zona solicitarilor care vin din justitie, sunt teme care nu pot fi ignorate, nu pot fi mascate in niciun fel de actuala guvernare. Au nevoie de un raspuns clar. A le masca, tergiversa la infinit, din punctul nostru de vedere reprezinta un mod invechit de a face politica, un comportament care a fost sanctionat deja de votul din 16 noiembrie”, a mai aratat purtatorul de cuvant al PNL.

Curtea Constitutionala (CC) a decis, in decembrie, ca Ordonanta de Urgenta a Guvernului 55/2014 privind migratia alesilor locali este neconstitutionala, fiind admisa astfel sesizarea parlamentarilor PNL. Parlamentul va trebui sa reglementeze, printr-o lege de respingere, masurile cu privire la efectele juridice produse in perioada in care OUG 55/2014 a fost aplicabila, respectiv ce se va intampla cu mandatele alesilor locali care au migrat la alte partide.

Deputatii PNL aratau, in sesizarea trimisa Curtii Constitutionale, ca OUG 55/2014 este neconstitutionala pentru ca a reglementat in cazul institutiilor fundamentale ale statului, cum este cazul administratiei locale si partidele politice, lucrul interzis de Constitutie.

De asemenea, in sesizare s-a facut referire la o serie de decizii anterioare ale Curtii Constitutionale privind interzicerea traseismului politic al alesilor locali, dar si la faptul ca OUG 55 a fost adoptata in materia drepturilor electorale, lucru de asemenea interzis de legea fundamentala.

Proiectul de lege de aprobare a OUG 55 care a permis migratia alesilor locali a fost adoptat, in 9 decembrie, de plenul Senatului, fiind inregistrate 86 de voturi "pentru", 36 "impotriva" si 6 abtineri.

OUG care a permis migratia alesilor locali pentru 45 de zile fara ca acestia sa-si piarda mandatul a fost adoptata de Guvern in 28 august. Alesii locali au putut opta pentru un partid pana pe 17 octombrie.


(372 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Jurnalul Național

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Jurnalul Național:

PNL cere PSD deblocarea in Senat a Ordonantei 55/2014 privind migratia alesilor locali | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.60963797569275 seconds.