Marți, 26 Mai 2015 - 05:20 AM Aleg.RO: Deputatul Traicu, favorit pentru postul de vicepresedinte ANRE

Publicat de: ---

Bursa      Deputatul PSD Rodin Traicu a primit "binecuvantarea" premierului Ponta si sustinerea partidului pentru a prelua pozitia vacanta de vicepresedinte ANRE (reglementatorul pietei de energie si gaze), sustin surse apropiate situatiei . Numele domniei sale este vehiculat de la finalul anului trecut, dar bataliile politice au amanat candidatura oficiala, spun sursele noastre, care afirma ca UNPR-ul condus de Gabi Oprea a "tras" tare sa obtina pozitia.
     Rodin Traicu a fost director strategie si director general al RAAN in perioada 1998-2009 (regia din Drobeta care produce agent termic, electricitate si apa grea si care a ajuns recent in insolventa), iar in perioada 2009-2012 a lucrat la Nuclearmontaj si la Ludan Engineering. 2012 i-a adus domnului Traicu functia de secretar de stat in Ministerul Economiei, dupa care din luna decembrie a aceluiasi an a devenit parlamentar.
     Ziarul BURSA a relatat, recent, ca principalele partide parlamentare si-ar fi transat pozitiile pentru alegerea a doi membri simpli in Comitetul de Reglementare al ANRE pe pozitiile ramase vacante, conform unor surse apropiate situatiei.
     Astfel, Mihai Albulescu - in prezent secretar de stat in Ministerul Energiei - ar urma sa fie sprijinit de PSD, iar despre Carmen Filipescu se spune ca va fi reconfirmata de PNL pentru un al doilea mandat.
     Numai ca intre timp au aparut lupte interne in PNL, iar PSD vrea sa le "confiste" postul liberalilor, desi promisese ca va respecta algoritmul politic, ne-au spus surse din piata, care afirma: "O parte din liberali o sustin pe Carmen Filipescu, dar exista un grup care il vor pe Gabriel Margin. In plus pe postul cuvenit liberalilor, PSD vrea sa il impuna pe Mitricof Crum, la insistentele Olgutei Vasilescu".
     Din 2005 si pana in prezent, Gabriel Adrian Margin lucreaza ca director in cadrul Electrica Serv Transilvania Nord, dar a fost si directorul de cabinet al fostului ministru al Economiei, Lucian Bode.
     Mitricof Crum este, din decembrie 2013, inspector coordonator al Oficiului Teritorial Craiova al ANRE, inainte ocupand pozitia de inspector in cadrul Hidroelectrica (2009-2013).
     Ieri seara prin Parlament se zvonea ca este posibil ca astazi sa se reuneasca de urgenta comisiile de specialitate pentru audieri "pe repede inainte" pentru ca votul final sa fie dat maine. Oficial, la inchiderea editiei, in programul Camerei Deputatilor nu figurau aceste audieri ale celor 14 candidati, multi neavand habar ca li se pregateste asa ceva.
     Printre cei care si-au depus CV-urile se mai numara Virgil Musatescu - reputat specialist in domeniul energetic, membru in CA-ul Fondului Roman de Eficienta Energetica, Mihai Octavian Ramniceanu - director in cadrul ANRE din 2001 si pana in prezent, Teodor Bobis si Carmen Filipescu, al caror mandat a expirat, Valentin Macec care ocupa, in prezent, pozitia de sef serviciu in cadrul Transgaz, iar in anii trecuti a fost country manager al Sumec China, membru in CA Tarom, IAR Ghimbav si Romaero, dar si consilier al ministrilor Transporturilor si Economiei (2012-2014).
     Un alt candidat este Dumitru Chisalita, care a ocupat diverse pozitii de director in cadrul Romgaz in perioada 2008-2012, lucrand in companie din 1998. Dupa 2012, domnia sa a fost administrator al Romgaz, consilier al fostului ministru al Energiei Razvan Nicolescu, iar din decembrie 2014 ocupa pozitia de administrator al Enel Energy.
     Radu Ioan Puscariu si Victorel Florin Radoi sunt alti doi candidati. Puscariu lucreaza din 1992 in Electrica, domnia sa ocupand functia de director adjunct comercial al Electrica Furnizare - filiala Transilvania Sud Brasov, iar Radoi lucreaza in ANRE din 2001 si din 2013 ocupa politia de director in cadrul directiei petitii in cadrul Autoritatii.
     Si Ionel Malenda, care a fost in 2013 director general al SMART - filiala de servicii de mentenanta a Transelectrica SA, si-a depus CV-ul la Camera Deputatilor si concureaza pentru un post in Comitetul de Reglementare al ANRE (reglementatorul pietei noastre de energie). Inainte sa ajunga la sefia SMART, Ionel Malenda a fost consilier al unui vicepresedinte CNVM, manager la BCR Asigurari de VIG, Asirom Viena Insurance Grup, expert birou parlamentar si director general al Administratiei Fluviale Dunarea de Jos Galati (2008-2009). Gurile rele din Transelectrica spun despre domnia sa ca ar fi fost concediat de la SMART dupa ce a blocat activitatea societatii, neluand nicio decizie importanta pentru companie, care se afla intr-o situatie financiara dificila.   


(143 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Bursa

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Bursa:

Deputatul Traicu, favorit pentru postul de vicepresedinte ANRE | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.57837986946106 seconds.