Joi, 28 Mai 2015 - 05:39 AM Aleg.RO: Horia Pana: Liberalism? Doar la biblioteca

Publicat de: ---

Cotidianul

26/05/2015

Am in continuare toate motivele sa cred ca existenta unui partid liberal este inca un deziderat, in ciuda diverselor tentative factionare intru binele liberalismului romanesc .

Astfel, PNL, infiintat de sus in jos de pretinsi mostenitori fara dispozitii testamentare in posesie, a dat nastere unor puberi entuziasti sau carieristi, dar nu mai putin lipsiti cu totii de har politic, cum s-a dovedit in timp: PNL-AT (Viorel Catarama, Dinu Patriciu, Calin Popescu-Tariceanu si Horia Rusu), Grupul pentru Reforma Morala si Politica (Valeriu Stoica, Radu Stroe si Constantin Balaceanu-Stolnici), Noul Partid Liberal (Viorel Catarama, Andrei Chiliman si Calin Popescu-Tariceanu), Consiliul pentru Refacerea PNL (un grup de senatori si deputati PNL si PNL-AT), PL ’93 (Dinu Patriciu, Horia Rusu, Dinu Zamfirescu), PNL-CD (Nicolae Cerveni), Platforma Liberala (Valeriu Stoica, Theodor Stolojan), Apelul pentru Unitatea PNL (Gheorghe Flutur), Partidul Liberal Democrat (Theodor Stolojan, Valeriu Stoica), Initiativa Romania Liberala (Andrei Chiliman), Partidul Liberal Reformator (Calin Popescu Tariceanu). În ziua de astazi nici unul dintre liderii acestor miscari (Horia Rusu si Dinu Patriciu si Nicolae Cerveni s-au dus la cele vesnice) nu reprezinta o voce demna de luat in seama sau vreun model de urmat. Calin Popescu Tariceanu est cel mai bun/rau exemplu.

Cum nu e tort respectabil fara o cireasa si ceva frisca mot, ori coliva fara bombonele, roz daca se poate, trebuia sa mai apara si alti reformatori din ciorba patidului pretins liberal, PNL, si anume cei care au zamislit deunazi „Clubul Liberal Ion C. Bratianu 1875 – Asa sa ne ajute Dumnezeu!”: Daniel Gheorghe – deputat PNL; Radu Zlati – deputat PNL; Ion Constantin Bratianu – om de afaceri; George Serban – inginer; Alexandru Vilvoi – economist, membru PNL; Alin Ion Cirstocea – economist, membru PNL; Valentina Ganea – membru PNL; Maria-Doina Stavar – pensionar; Vasile Baescu – ofiter (r), membru PNL; Gokhan Atyla Iomer – membru PNL; Dragos Ciochia – om de afaceri, membru PNL; Lucia Bursumac – pensionar; Valentin-Florian Constantin – om de afaceri; George Henciu – inginer; George Bosneag – investitor, membru PNL; Gabriel Radu – avocat, membru PNL; Horatiu-Dan Buzatu – om de afaceri; Monika Arabela Lungu – membru PNL – Nürnberg, Germania; George Matache – om de afaceri, Roma, Italia; Camelia Sotak – investitor, Los Angeles, SUA; Florin Mihut – avocat, Bruxelles, Belgia.

Scopul declarat al recentului Club Liberal este „pastrarea intacta si dezvoltarea identitatii si a personalitatii Partidului National Liberal, asa cum s-au construi ele in 140 de ani de istorie a partidului” si „considera inadmisibila orice forma de compromis care are ca obiect identitatea, traditia, istoria, doctrina, structura organizatorica a Partidului National Liberal. Orice fel de compromis, mai mic ori mai mare, pragmatic ori idealist, are drept unic rezultat diluarea edificiului democratic romanesc si privarea societatii romanesti de un proiect politic autohton care a reusit, in ciuda dictaturilor, a crizelor si a razboaielor, sa traverseze istoria, sa evolueze si sa fie intotdeauna util natiunii. PNL nu este un simplu partid politic si nu trebuie lasat prada jocurilor efemere de aliante sau constructiilor politicianiste meschine: el face parte din patrimoniul politic si institutional romanesc.”

Poate exagerez cu exactitatea, dar din acesti 140 de ani, 6 ani si-a suspendat activitatea (1938 – 1944) si 43 de ani nu a existat in nici un fel (1947 – 1990). Mai raman in contabilitate 91 de ani, o varsta frumoasa, nimic de zis, dar a vorbi in aceste conditii de vreo continuitate mi se pare pueril. În special datorita unei realitati deplorabile in ceea ce il priveste: PNL este un partid reinfiintat de sus in jos de un grup de „alesi”, care s-a inchis rapid in alternante coterii, care si-a asumat electoralist statutul de partid catch-all si care profeseaza de 25 de ani un mixtum compositum ideologic si de practici politice, reusind astfel sa indeparteze, an de an, pe cei care ar fi putut intra intr-un clasament al elitelor, promovand fie batrani care au dat in mintea copiilor, fie tineri iute imbatraniti de mentori si tocmitori, fie noi imbogatiti, pe cat de obraznici, pe atat de inepti.

În 11 ani in care liberalii au fost la guvernare nu se poate spune ca au promovat masuri care sa reformeze societatea asa cum mereu ne-au anuntat prin discursuri, apeluri, platforme si programe politice pe hartie. Scuza a fost mereu aceeasi: nu au avut parte de conjuncturi favorabile, de majoritati confortabile etc. Si totusi le-au avut, dar jocurile de interese au determinat actiuni si voturi in Parlament care au sfidat proclamatiile reformatoare, asa cum s-a vazut si in cazul ratatei revizuiri constitutionale sau in ceea ce priveste reforma electorala, ori infiintarea si finantarea partidelor.

Într-o astfel de situatie, „declamatia” Clubului Liberal Ion C. Bratianu 1875 se constituie intr-un nou act ratat, bun de facut galagie inauntru, ca afara nu se aud decat barfele unui Teodor Atanasiu sau cozeriile unei Alina Gorghiu. Coechipierii Noului PNL comenteaza din cand in cand de pe tusa, rezumandu-se in a-si apara controversata guvernare.

Cantonarea in idealizarea unor politici acum anacronice si in nationlisme pozitive, gen Oprea – UNPR, umplu de ridicol orice declaratie de bune intentii. E suficient sa aruncam o privire pe initativele legislative ale PNL din 2015 doar, pentru a observa ca nici una nu priveste concret reforme de substanta a societatii, ci mici amendamente ce raspund unor interese particulare. Oricum, de maxima importanta pentru tara si popor este „instituirea Zilei Nationale a Iei Romanesti”. Un act normativ esential si complet armonizat cu nevoile societatii nu veti gasi.

Nu stiu daca Noul PNL se va coagula intr-un partid coerent. Sunt circumspect atata timp cat rostul nedeclarat al nou infiintatului Club Liberal pare a fi mai curand un razboi surd cu detestatii intrusi de la PDL. Chiar daca compromisul era necesar dintr-un punct de vedere, cei carora le pute privesc mai degraba spre impartirea functiilor si candidaturilor de dupa 2016 decat spre crearea unui partid solid si arata ca au obosit sa-si mai tina degetele la nas. S-au obisnuit intr-atat cu propria lor miroseala incat orice alt iz le pare putoare. Oameni fini, nu alta!

Cine doreste sa aiba cumva de-a face cu vreo identitate liberala este invitat la biblioteca.

https://horiapana.wordpress.com/


(783 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Cotidianul
· Alte știri din sursa
Cotidianul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cotidianul:

Horia Pana: Liberalism? Doar la biblioteca | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.50830912590027 seconds.