Miercuri, 08 Iulie 2015 - 05:10 AM Aleg.RO: ?Primul nostru leu efectiv a fost greu. Din 1990, am trecut prin trei faze de convertibilitate?

Publicat de: ---

ziarulfinanciar Autor: Adrian Vasilescu 08 .07.2015

?Acum 10 ani, la 1 iulie 2005, leul nou nu mai era un proiect, ci o rea­litate. De fapt, avea­m un leu ?greu?, in care inca­pusera 10.000 de lei dintre cei aflati in circulatie. Care au devenit lei vechi. Proiectul de lege trecuse de Guvern si ajunsese in Parlament in vara lui 2004. Pregatirile pentru denominare erau avansate.

Asadar, denominare si nu sta­bilizare. Desi nu erau deloc putini cei ce pareau a fi obsedati de cuvantul  stabili­zare. Un cuvant ce speria. Pentru ca amintea de reformele monetare de dupa razboi. Reforme prin care s-a incercat stavilirea inflatiei ? un proces ce fusese in cea mai mare parte indus prin masuri politice ?, iar in 1947 si in 1952, tot prin masuri politice, a fost redus drastic stocul de bani.

A doua zi dupa ?stabilizarea? din ?47, in banci, in magazine, in restau­rante, in cazinouri, femeile de serviciu maturau bancnotele ramase neschim­bate asa cum toamna, in parcuri, sunt maturate frunzele cazute din copaci. Cei mai multi bani, peste 95% au ajuns hartii sau bucati de metal fara nicio valoare. Sangele economiei a fost dramatic afectat. Reforma a fost de natura confiscativa. Ca si cea din 1952. Practic, si economia, si gospodariile populatiei, prin ?stabilizarea? banilor, ajunsesera intr-o stare de saracie severa.

O incercare de reforma monetara confiscativa a facut si Gorbaciov, in vremea ?Perestroikai?. Cu intentia clara de a scapa de stocul de bani inflationisti ce impovara economia. Desigur, din cauza tiparirii in exces a rublelor. A gresit insa de doua ori: mai intai pentru ca n-a gasit solutia pentru ca efectele re­formei sa fie resimtite in mod egal de intreaga populatie; si apoi, pentru ca n-a insotit interventia chirur­gi­cala de masuri care sa evite com­pli­ca­tiile postoperatorii si sa ajute la intarirea or­ganismului economic, extrem de slabit.

Intentia a fost sa fie loviti cei ce se imbogatisera pe cai ilicite. In sensul ca nimeni nu putea sa schimbe mai mult de 1000 de ruble? daca nu dovedea pro­venienta banilor. Dar tocmai imbogatitii pe cai ilegale au parat lovitura. Ei anticipasera ca rubla avea sa ajunga pe masa de operatie si si-au investit banii in proprietati, in dolari si mai ales in aur.

Dupa reforma, deficitul bugetar a continuat sa creasca. Caci intreprin­derile nerentabile au mancat si mai multi bani din casa centrala, in timp ce cheltuielile statului au crescut. In plus, nu si-a gasit rezolvarea o cauza fun­da­mentala a haosului economic: indisci­plina financiara.

Aceste asa-zise reforme, cea din Rusia si, cu deosebire, cele de la noi, din 1947 si 1952, care au pretins ca asigura stabilizare monetara, desi in realitate au con­fiscat banii, au produs ingrijorare, chiar teama in cursul pregatirii deno­minarii. Dezbaterea, inceputa in 2002, s-a intensificat in 2003, Banca Nationala lan­sand un program privind taierea din coada leului a catorva zerouri: trei sau patru. Guvernul a analizat acest pro­gram in doua runde. Au fost consultate partidele politice. Intr-o a treia runda, la inceputul toamnei, Guvernul si parti­dele parlamentare au spus DA pro­gra­mului prezentat de BNR.

La nivelul populatiei insa, se propa­gase ideea falsa ca ar fi posibil sa fie reedi­tata o ?stabilizare? ca in ?47 sau in ?52. In plus, mai aparuse si o bariera psihologica: impresia romanilor ca ei vor fi mai saraci daca leului i se va taia din coada.

Proiectul insa avea multi adepti, nu numai intre specialisti, ci si in randul populatiei. Nu erau putini cei ce credeau ca, daca va fi un leu mai scurt de coada, soco­telile vor fi mai usor de facut, iar grija pentru fiecare banut va fi mare.  Asa ca oamenii asteptau un leu cu mai putine  zero-uri. Fapt ce a fost posibil abia in 2005, dupa alegeri.

La 1 iulie 2005, cand s-a trecut efectiv la denominarea leului, oamenii erau deja convinsi ca nu-i paste nici un pericol. Leul nou avea implicatii pe mai multe planuri: nivelul de viata al populatiei, miscarea preturilor, cuplarea eco­nomiei monetare cu economia reala. Prio­ritatea fiind reducerea inflatiei. Asta era tinta. Operatiunea trebuia sa poarte un nume. In DEX nu exista nici sintagma ?leul greu? si nici cuvantul ?denominare?. Exista insa un alt cuvant: ?denominalizare?. Un neologism, care exprima reducerea valorii nominale a cantitatii de bani aflate in circulatie; sau reducerea valorii nominale a unei bancnote. Inteles ce nu se potrivea cu taierea celor patru zerouri. Fiindca nu se reducea valoarea ba­nilor.

Nici cuvantul re­va­lorizare nu se po­trivea. Fiindca nici nu revenea leul la vreo valoare initiala si nici nu i se con­ferea un nou curs oficial, in raport cu aurul sau cu valu­tele straine.

Treptat, lu­cru­rile au tins spre un alt cuvant: de­nominare. Cu­vantul a ?prins?. Si jur­na­listii, si spe­cialistii au spus deno­mi­nare. Pen­tru ca era mai scurt si suna mai bine. In plus, ii fusese gasita o ruda apropiata in DEX: denominatie. Adica denumire. Leul nou capata o noua denumire, leul greu, intr-un proces de denominare.

Reforme ba­nesti, pe teritoriul tarii noastre, s-au facut incepand din anti­chitate. De cand, in istoria romanilor, banii au fost adusi mai intai de catre negustorii greci, apoi de catre colonistii greci, care au intemeiat cetatile de pe litoralul Marii Negre. De atunci, in nenumarate randuri, au tot avut loc felurite reforme monetare. Dar primul proces efectiv de denominare a avut loc abia in vremea lui Carol I, cand s-a trecut de la leul vechi, de calcul, la un leu efectiv ? leul nou. Un leu greu. Primul nostru leu efectiv a fost greu. Atunci, doi lei vechi (usori) si 28 de parale aveau sa echivaleze cu 1 leu nou. Desigur greu.

Marele pas a fost facut in 1866, cand s-a trecut la intocmirea studiilor pentru schita sistemului monetar al Romaniei. Proiectul de lege a ajuns in Parlament dupa un an, in primavara lui 1867. Acum 148 de ani.

Dintre discursurile rostite in cursul dezbaterii, multe inflacarate, mai toate interesante, ma reintorc la cel al lui Cezar Bolliac. Pentru ca mi s-a parut a fi cel mai interesant.

Asadar, Cezar Bolliac. Poet si ziarist. Revolutionar de la 1848. Apoi pribeag prin lume, de la Constantinopol la Paris. Revenit in tara, se avanta in batalia politica pentru Unirea Princi­patelor Romane. Dupa 1859, participa la luptele politice interne. Concomitent, e preocupat de istorie si de numis­matica. In 1867, fiind deputat, isi asuma un rol important in pregatirea reformei monetare. De fapt, Cezar Bolliac a rostit, in zilele dezbaterii legii leului greu, mai multe discursuri ce au intrat in istorie. In primul dintre ele, inca de la inceput, a relevat pe drept cuvant rolul baterii monedei in intarirea suveranitatii nationale.

Studiile de istorie si numismatica, asupra carora s-a aplecat Bolliac ani indelungati, dau consistenta discursului sau. ?Leul nu ne este strain noua ? a mentionat oratorul. Leul a fost pe armele nationale ale Romanilor, de cand Roman I. Assan a ridicat stin­dar­dul national. Leul a fost in armele Va­lahiei mici, pe cand banii Craiovei bateau moneta. Leul dar e national si adoptandu-se nu s-ar face o pertur­batiune fiindca toata tara e obisnuita cu el. Impartirea aceasta care s-a facut e veche, se vede ca sistemul zecimal a fost vechiu la strabunii nostri, pentru ca talerul vechi nu era nimic alta decat leul impartit in 100 de bani. Aceasta o gasim in codica lui Brancoveanu si pana in zilele noastre a pastrat numirea de ban; dar in urma s-a impartit altfel, caci s-a luat paraua drept 3 bani si leul 40 parale. Paraua e straina de noi.?

La 13 ianuarie 1868 intra in vigoare legea ?pentru infiintarea unui nou sis­tem monetar si pentru fabricarea mone­delor nationale?. Faptul ca a fost pre­ferat bimetalismul a produs nemul­tumiri. Motivul: au fost lezate nenuma­rate interese private. Asa ca statul a fost nevoit sa impuna in mod autoritar legea monetara.

Prin legea de la 1867, Romania a adoptat sistemul monetar zecimal, ca in Franta, Italia, Belgia, Elvetia. Desigur, bazat pe bimetalism. Unitatea mo­ne­tara, ?leul?, a fost insa impartita in 100 de bani.

Leul, cel vechi, care pana atunci era numai unitate de calcul,  a devenit mo­neda reala: leul nou. Asa ca Romania nu numai ca a pus astfel capat haosului monetar, dar s-a ales si cu un leu greu. Ceea ce inseamna ca intrarea in istorie a leului a fost insotita de un proces de denominare. Asemanator, intr-un anumit fel, celui ce a prefatat aderarea Romaniei la Uniunea Euro­peana, la 1 ianuarie 2007.

Leul, cel vechi, care pana atunci era numai unitate de calcul,  a devenit moneda reala. Iar cand a fost posibil, in 1890, tara a trecut printr-o noua reforma monetara radicala: abolirea bimeta­lismului si revenirea la monometalism ? bazata pe aur!   S-a vazut, astfel, ca intr-adevar fiecare epoca are un semn al ei. Un semn distinct, ce domina modul de gandire, ritmurile vietii, felul de a se purta al oamenilor. Barocul a fost, candva, un astfel de semn. Blaga aminteste, intr-un studiu, ca pusca soldatului din vremea lui Ludovic al XIV-lea avea infatisare ?baroca?. La fel ca peruca monarhului. La fel ca palatele nobililor. Aurul a jucat si el un astfel de rol, de semn al timpului. A jucat acest rol mai multe secole. Pana cand, in vremurile moderne, bimetalismul a luat locul monome­talismului. In loc de aur ... aur si argint. Un timp. Apoi, intr-un alt timp, s-a renuntat la argint si s-a revenit la aur. Au facut-o, inaintea noastra, Marea Britanie, Franta, Germania, apoi Belgia, Olanda, Elvetia.  Si, in sfarsit, Statele Unite. Dupa noi insa.

O alta importanta reforma mone­tara, cea din 1929, a avut ca scop asigu­rarea convertibilitatii leului. O reforma esuata din cauza Marii Crize din 1929-1934. Dupa ?90, leul a trecut insa prin trei faze de convertibilitate. Prima a fost in noiembrie ?91: au fost unificate cursurile de schimb valutar, fapt urmat de o convertibilitate limitata, interna, de cont curent. A doua faza a fost declan­sata la 31 ianuarie ?98: au fost taiate cu­vantul ?limitata? si cuvantul ?interna?, rezultand o convertibilitate deplina de cont curent. Cea de-a treia faza ? ultima, convertibilitatea totala, obtinuta prin liberalizarea contului de capital ? s-a interferat cu trecerea la leul greu.

Legea denominarii leului, votata de Parlament inca de la inceputul verii lui 2004, avea implicatii pe mai multe planuri: nivelul de viata al populatiei, miscarea preturilor, cuplarea economiei monetare cu economia reala. Banca Nationala a intensificat pregatirile. La 1 iulie 2005 a fost pus in circulatie leul nou. Urma sa impartim la 10.000 si preturile, si actiunile evaluate in bani, si creantele, si debitele. Prin taierea a patru zerouri din coada leului.

Problema esentiala nu avea insa nicio legatura cu numarul de zerouri de pe bancnotele in circulatie. Ea era cu totul alta: cat de sanatoasa este economia din spatele acestor monede. Sau cat de bol­nava. Moneda grea nu era totuna cu mo­neda tare. A avea un leu greu urma sa fie doar un prim pas. Un pas obli­gatoriu catre leul tare.

Romania avea nevoie ca de aer de o mo­neda tare. De un leu cu o mai mare putere de cumparare, avand in spate o economie competitiva. Pentru ca fara un leu tare nu avea sa ne fie usor in Uniunea Europeana.

Un inceput a fost facut atunci, in iulie 2005. Nu gresesc deloc spunand ca 2005 a fost anul leului din moment ce mediile de afaceri si populatia aveau deja incredere in moneda noastra.

 

De ce era iminenta denominarea?

Linia deschisa dupa 1990, incepand cu bancnotele de doua sute de lei, dupa care au urmat bancnotele de cinci sute, de o mie si de cinci mii, retrase din circulatie, apoi de zece mii si de cincizeci de mii de lei, si-a continuat cursul. Au urmat bancnotele de o suta de mii de lei si de cinci sute de mii de lei. Apoi, bancnota de 1 milion.

Teancurile de bancnote vechi facu­sera dificila munca de casier. Statisticile aratau ca in randurile acestei categorii profesionale se inregistrau cele mai multe nevroze. Oamenii care faceau aceasta treaba, cu deosebire femei, um­blau cu banii in saci, fiind nevoiti sa numere de doua-trei ori, de teama erorii, gramezi imense de bancnote.

De fiecare data, o  noua bancnota, mai mare, aparea pe piata intr-un moment in care, din cauza spiralei infla­tio­niste, bancnotele in circulatie nu mai faceau fata cerintelor legate de platile in nu­merar. Probleme complicate inter­ve­neau si in schimbarile valutare. Un exemplu sugestiv: lista cursurilor leu-euro comunicate de BNR. Daca ne-o ima­ginam sub forma de balanta, pe un taler fiind 1 euro, vom vedea ca pe celalalt taler se ingramadeau 40.000 de lei. Desigur, usori.

Denominarea avea sa ne dea o moneda grea. Inca 13 tari facusera inaintea noastra acest pas. Turcia avea sa fie a 14-a, iar Romania a 15-a. Cele doua din urma fiind incurajate de datele ce duceau spre o unica idee: aceea ca efec­tele cele mai benefice ale prece­den­telor denominari monetare s-au produs in planul inflatiei si al imaginii externe. Lumea nu vedea cu ochi buni tarile cu prea multe zerouri zanganind ca o tinichea de coada monedei.

Si mai era un detaliu: populatia nici nu mai stia cum arata o moneda de 1 leu. Prea putini aveau vreuna. Deseori incercau sa plateasca, la piata ori in magazine, cu monede de 100 de lei, dar nu erau acceptate. Numerosi comer­cianti nu primeau monede de 100 de lei, mo­tivand ca au fost scoase din circu­latie. Desi nu fusesera retrase. Dar moneda de 500 de lei? In unele magazine, chiar daca aceasta moneda era primita la plata, restul se dadea incepand de la 1.000 de lei in sus. Monedei de 500 de lei incepea sa-i fie restransa circulatia. Cauza? Inflatia mare, galopanta, care redusese dramatic valoarea reala a banilor, chiar daca valoarea lor nominala ramanea neschimbata. Asa ca, ani la rand, Banca Nationala se vazuse nevoita sa schimbe si valoarea nominala a banilor.

Denominarea, deci, isi afirmase in primul rand un scop practic: cu patru zerouri mai putin, smulse din coada leului, populatia avea sa socoteasca mai usor costul cosului zilnic, salariul, preturile, facturile. Si, nu in ultimul rand, oamenii aveau sa-si calculeze mai repede veniturile si cheltuielile dintr-un an, in vederea completarii (pe proprie raspundere) a declaratiei fiscale.

Leul nou nu avea sa fie acoperit cu aur. Si nici nu urma sa aiba continut in aur. Nu era insa vreun motiv de ingrijorare. Nici euro, nici dolarul, nici yenul, nici francul elvetian, nici lira sterlina si nici alte monede nu erau si nu sunt acoperite cu aur. Si nici nu au continut  in aur. Numele pe care avea sa-l poarte noua valoare de acoperire a leului greu era INCREDEREA!

Important s-a dovedit a fi si faptul ca factorilor psihologici inflationisti aveau sa le fie contrapusi factori psihologici antiinflationisti. Leul greu a fost unul dintre ei, menit sa joace un rol impor­tant in calmarea inflatiei. Fireste, alaturi de politicile monetara, fiscala, salariala si altele. BNR a obtinut astfel un aliat in plus in batalia cu inflatia.

Expresia ?leul greu? era conven­tionala. Ea nu exprima un adevar. Mai corect ar fi fost sa spunem ?leul usor?, fiindca monedei noastre i s-au ras cateva zerouri. Dar ?leul greu? indica un orizont: fiindca taierea zerourilor avea sa se faca intr-un moment in care economia romaneasca se pregatea pentru schimbari radicale. Un proces de dezinflatie deja consolidat, langa un leul care incepea sa castige puncte in termeni reali ? in raport cu inflatia si fata de euro ? pregatea terenul pentru ca leul sa inceapa cu adevarat sa castige in greutate.?


(398 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Ziarul Financiar

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Ziarul Financiar:

?Primul nostru leu efectiv a fost greu. Din 1990, am trecut prin trei faze de convertibilitate? | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.72129082679749 seconds.