Vineri, 10 Iulie 2015 - 05:11 AM Aleg.RO: Familia lui Ghi?a scapa de sechestru

Publicat de: ---

romanialibera

Judecătorii de la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis, joi seară, ridicarea măsurii sechestrului asigurător pus de procurorii DNA Ploieşti pe conturile, acţiunile şi părţile sociale deţinute de mama deputatului Sebastian Ghiţă, Maria Ghiţă, de fratele acestuia, Alexandru Ghiţă, de cumnatul său, Cristian Anastasescu, dar şi de alte persoane apropiate parlamentarului, relatează Agerpres . 

Pe 24 iunie, procurorii DNA au pus sechestru pe bunurile, acţiunile şi conturile lui Sebastian Ghiţă, precum şi pe conturile a 51 de societăţi comerciale controlate de acesta, in dosarul in care deputatul este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi evaziune, potrivit unor documente ale anchetatorilor.

Citește și: PREMIERĂ. Confiscare EXTINSĂ pentru deputatul PSD Sebastian Ghiță. Sechestre pe intreaga sa avere și pe conturile a 24 de apropiați și a 51 de firme

In aceeaşi zi, DNA a anunţat, intr-un comunicat de presă, că a fost extinsă acţiunea penală faţă de Sebastian Ghiță, pentru infracţiunile de trafic de influenţă, complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, spălare de bani, in formă continuată, evaziune fiscală, in formă continuată, coruperea alegătorilor şi efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, in formă continuată. Aceste noi infracţiuni se adaugă celei iniţial reţinute in sarcina lui Sebastian Ghiţă, respectiv cea de sprijinire a unui grup infracțional organizat.

Procurorii au probe şi date că, in perioada 2000-2015, Sebastian Ghiță a obținut nelegal importante sume de bani, prin traficarea influenței, sau aparent legal din fonduri publice, pe care le-a introdus intr-un circuit financiar care nu are la bază operațiuni reale.

O parte din sumele de bani obținute ilicit ar fi fost folosite de Sebastian Ghiţă in campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2012, cand a obţinut un mandat de deputat, dar şi in campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2014, in scopul obţinerii de voturi pentru candidatul PSD Victor Ponta.

Anchetatorii au arătat că o parte din sumele de bani, care ar fi fost obținute ilicit prin trafic de influență sau devenite ilicite prin transferuri bancare efectuate pentru disimularea naturii provenienței lor și păstrate in conturile societăților controlate, au fost folosite de Sebastian Ghiţă, la momente diferite, "pentru atingerea unor scopuri personale sau de grup, economice sau politice".

Anchetatorii au mai stabilit, pe baza probelor din dosar, că Sebastian Ghiţă s-a folosit de funcţia de deputat pentru a-l determina pe şeful Unităţii de Implementare a Proiectelor din cadrul SC Hidro Prahova SA să facă plăţi către SC Grossman Engineering Group SRL.

Citește și: VIDEO. Bani europeni, sub preșul familiei Ponta. Sebastian Ghiță, lipit de afacere. Mihai Coman, reţinut pentru că a asigurat "fluxul" a circa 6,5 milioane euro către cumnatul premierului

Citește și: DECIZIE ICCJ: Sebastian Ghiţă poate părăsi oraşul Ploieşti şi poate merge la Parlament

"In primul rand, in derularea activităţii infracţionale de sprijinire a asocierii dintre SC Grossman Engineering Group SRL şi SC Euroconstruct Trading 98 SRL prin exercitarea de presiuni şi influenţe asupra şefului Unităţii de Implementare a Proiectelor din cadrul SC Hidro Prahova SA, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian s-a folosit inclusiv de funcţia de deputat pe care o deţine din anul 2012, in incercarea de a-l determina pe şeful UIP să efectueze plăţi către SC Grossman Engineering Group SRL in condiţii de nelegalitate şi in contextul in care urma să incaseze, din cuantumul acestor plăţi, comisionul stabilit pentru traficul de influenţă exercitat in favoarea agentului economic arătat. Folosirea ascendentului conferit de funcţia de demnitar - deputat in Parlamentul Romaniei, s-a materializat prin intocmirea unei solicitări inregistrată la Cabinetul Parlamentar Ghiţă Sebastian Aurelian şi adresată directorului SC Hidro Prahova SA, persoană care avea posibilitatea să il schimbe din funcţie pe şeful UIP şi asupra căruia deputatul exercita, de asemenea, presiuni in acelaşi scop. Demersul s-a soldat cu inlocuirea din funcţie a şefului UIP", susţin anchetatorii.

Anchetatorii au mai arătat că Sebastian Ghiță controlează incă, direct sau indirect, prin 23 de interpuși, 54 de firme pe care le-a deţinut pană in anul 2012. Operaţiunile efectuate de Ghiţă prin intermediul acestor societăţi sunt incompatibile cu funcţia de deputat.

Sebastian Ghiţă, şeful CJ Prahova, Mircea Cosma, şi deputatul Vlad Cosma se află sub control judiciar de peste 120 de zile in dosarul in care DNA Ploieşti anchetează modul de derulare a contractului din fonduri europene pentru extinderea lucrărilor de canalizare din oraşul Comarnic.

15% REDUCERE la toate tabletele Allview. Click pentru detalii! comenteaza sau vezi comentarii /* (c)


(151 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

Familia lui Ghi?a scapa de sechestru | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.66147112846375 seconds.