Vineri, 24 Iulie 2015 - 09:54 AM Aleg.RO: Fostul ministru de Interne Berca, la DNAGabriel Berca s-a prezentat, joi, la sediul procurorilor anticoruptie, pentru a fi audiat.
Fost ministru de Interne in urma cu circa trei ani, si, de aproximativ o luna membru al UNPR, Berca a ajuns in aceasta dimineata la Directia Nationala Anticoruptie, la serviciul teritorial Bacau. Odata sosit la discutiile cu procurorii, fostul ministru si, totodata fost prefect al judetului Bacau, a sustinut ca nu are cunostinta in privinta motivelor pentru care a fost chemat la audieri. Pana la acest moment, nu exista precizari oficiale in acest sens, insa, potrivit unor surse judiciare citate de televiziunile de stiri, audierea lui Berca ar avea legatura cu dosarul in care este cercetat, printre altii, si fostul deputat bacauan Mihai Banu, acesta din urma aflandu-se, momentan, in arest preventiv. Anterior, fostul parlamentar fusese retinut, acuzatia procurorilor in cazul sau fiind cea de trafic de influenta.
|
Link-uri înrudite |
Fostul ministru de Interne Berca, la DNA | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii | |
| |
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora. |