Joi, 13 August 2015 - 05:00 AM Aleg.RO: Ministerul Culturii, acuzat de sindicatul RADEF de grava situatie actuala a angajatilor si a patrimoniului regiei

Publicat de: ---

Cotidianul

Printre institutiile carora le-a fost adresata aceasta scrisoare deschisa se afla Administratia Prezidentiala a Romaniei, Guvernul, Senatul, Camera Deputatilor, Ministerul Culturii, Centrul National al Cinematografiei si mai multe organizatii non-guvernamentale care au ca principal obiect de activitate sprijinirea filmului romanesc .

"Consideram ca intreaga raspundere a situatiei actuale a RADEF RomaniaFilm este a conducerii Ministerului Culturii si a membrilor Consiliului de Administratie al RADEF RomaniaFilm. Daca, pana in luna mai 2015, situatia salariatilor regiei era precara din cauza lipsei membrilor Consiliului de Administratie legal constituit, acum situatia s-a inrautatit tocmai prin numirea interimara de catre Ministerul Culturii a actualilor membri in CA, care nu au alt interes decat acela de a-si incasa retributia lunara majorata si de a respecta indicatiile «de la centru», in vederea deservirii unei clientele politice", se arata in scrisoarea deschisa remisa MEDIAFAX.

Membrii vechi ai Consiliului de Administratie, care au fost demisi in 2012, aveau o retributie lunara de 500 de lei, iar membrii actuali beneficiaza de o remuneratie de 3.500 de lei, sume care se platesc cu prioritate, la data actuala existand o restanta fata de angajati de patru salarii, se mai arata in document.

O alta problema mentionata in scrisoarea deschisa este cea a predarii, fara respectarea prevederilor Legii 303/2008, a cinematografelor Gloria, Favorit si Giulesti din Bucuresti catre administratia locala, urmand Patria si Scala din Capitala, care - din cauza datoriilor catre furnizori - nu mai dispun de utilitati, precum si alte 10 sali de cinema din tara.

Printre cerintele sindicalistilor se afla plata la zi a salariilor restante, a datoriilor catre bugetele de stat si a asigurarilor sociale si garantarea de Ministerul Culturii si Consiliul de Administratie a locurilor de munca existente la RADEF Romaniafilm.

Pentru ca au fost facute numeroase adrese catre conducerea Ministerului Culturii si membrii CA al RADEF, ramase fara raspuns, potrivit presedintelui Sindicatului Liber RomaniaFilm, Maria Bikfalvi, aceasta scrisoare deschisa este ultima incercare pe care sindicatul o face in vederea includerii cinematografelor in lista de prioritati a Ministerului Culturii si a Guvernului Romaniei, prin care sa se asigure locurile de munca ale salariatilor RADEF RomaniaFilm si garantarea dreptului constitutional al cetatenilor la cultura, conform art. 33 din Constitutia Romaniei, se mai arata in document.

In ceea ce priveste Ministerul Culturii, raspunsul venit din partea reprezentantilor acestuia a fost ca majoritatea solicitarilor vor fi lamurite intr-o conferinta de presa pe care ministrul Ionut Vulpescu o va sustine la sfarsitul lunii august.

Citeste si: Sindicatul RADEF acuza MC de situatia grava a RomaniaFilm si pe Stanoevici ca "ingroapa" regia

"Candva, la sfarsitul acestei luni, va fi o conferinta de presa a carei data de desfasurare urmeaza sa fie anuntata si se vor comunica punctual raspunsuri la mai multe solicitari primite", au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX reprezentanti ai institutiei.

RomaniaFilm (RADEF) este o regie autonoma in subordinea Ministerului Culturii, nesubventionata de la bugetul de stat si care are ca principal obiect de activitate proiectia de filme cinematografice. A fost infiintata ca regie autonoma pe 1 august 1991, prin H.G. 530/1991. Imobilele si salile propriu-zise aflate in administrare constituie obiect al proprietatii private de stat, se arata pe site-ul institutiei.

RomaniaFilm a luat nastere la inceputul anilor '50, odata cu nationalizarea cinematografiei romanesti, ca o companie de stat investita cu un rol important in domeniul finantarii productiei de filme artistice, documentare si de desen animat romanesti si in domeniul distributiei de filme romanesti si de import. Productia nationala de filme se realiza din surse proprii obtinute din difuzarea filmelor, fara finantare de la bugetul de stat. Principiul unic de functionare, de la infiintare, a fost si este acela al autofinantarii.

De atunci si pana in prezent, RomaniaFilm a continuat sa existe sub diferite denumiri si a cunoscut diverse faze de evolutie si dezvoltare. A avut si are un rol important in promovarea celor mai importante productii nationale si internationale, a reabilitat, modernizat si digitalizat mai multe cinematografe din tara.


(292 )

 

Link-uri înrudite

· Cotidianul
· Alte știri din sursa
Cotidianul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cotidianul:

Ministerul Culturii, acuzat de sindicatul RADEF de grava situatie actuala a angajatilor si a patrimoniului regiei | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.