Miercuri, 02 Septembrie 2015 - 05:31 AM Aleg.RO: Orban: Daca o majoritate nu m-a mai vrut lider de grup, va trebui sa ma accepte in continuare coleg

Publicat de: ---

jurnalulnational

"Cu 43 de voturi in favoarea domnului Eugen Nicolaescu si 42 in favoarea mea, grupul l-a desemnat lider pe Eugen Nicolaescu . S-a votat o procedura prin care au fost 85 de voturi valabile din 100 exprimate. Nu ma intereseaza care erau optiunile exprimate in voturile anulate. Am spus ca ar trebui sa se accepte rezultatul votului, sa nu fie niciun dubiu fata de legitimitatea liderului ales. I-am urat succes domnului Nicolaescu si in mod evident i-am transmis ca, daca o majoritate cum a fost nu m-a mai vrut lider, va trebui sa ma accepte in continuare ca si coleg", a precizat Orban.

El a spus ca a aflat oficial luni seara ca Eugen Nicolaescu doreste sa candideze pentru functia de lider de grup, dar neoficial s-a vorbit mai demult despre aceasta candidatura.

Orban a mai spus ca nu a avut mesaje contra pozitiei partidului, aratand ca la Codul fiscal a exprimat o pozitie conforma cu cea a grupului parlamentar.

Citeste si: Eugen Nicolaescu, noul lider al deputatilor PNL. Ludovic Orban pierde la un vot diferenta

Ludovic Orban a adaugat ca nu crede ca are legatura functia de lider de grup cu candidatura sa pentru Primaria Capitalei si ca nu i s-a reprosat prestatia sa in calitate de lider de grup.

"Recunosc, sunt un om care imi permit ca de fiecare data cand am niste convingeri sa-mi exprim punctele de vedere. Acum am dobandit o mai mare libertate din acest punct de vedere", a adaugat Orban.

Potrivit unor surse din PNL, in cadrul sedintei de grup au fost puncte de vedere diferite in legatura cu procedura de vot de desemnare a noului lider de grup.

Eugen Nicolaescu a fost votat, marti, lider al grupului deputatilor PNL, el castigand aceasta functie in fata lui Ludovic Orban, care a detinut pana acum aceasta pozitie, intre cei doi fiind o diferenta de un vot.

Reuniunea grupului deputatilor PNL a avut loc, marti, inainte de debutul sesiunii parlamentare de toamna.


(154 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Jurnalul Național

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Jurnalul Național:

Orban: Daca o majoritate nu m-a mai vrut lider de grup, va trebui sa ma accepte in continuare coleg | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.74015712738037 seconds.